De-a lungul celor 7 ediții, contractori renumiți precum Lockheed Martin, Elbit Systems, Interactive Systems & Business Consulting, Digital Bit, Romarm, ROMAERO au avut o prezență consecutivă. De-a lungul anilor, li s-au alăturat nume mari din industria apărării, de la Raytheon, General Dynamics, General Dynamics European Land Systems, Harris, Bell, Textron, L3 Technologies, FLIR Systems, Rockwell Collins, Rafael Advanced Defense Systems, Thales sau Airbus, până la Naval Group, MBDA Missile Systems, Damen Shipyards, Fincantieri, Leonardo Company, Nurol Makina, STM, Rheinmetall, IVECO, Jeep, BMW Motorrad Aerostar SA, Rom Tech, Pro Optica, UTI, Rohde&Schwarz și mulți alții, vizibili prin accesarea www.bsda.ro.
Cu prilejul ceremoniei de deschidere, Ministrul Apărării, Mihai Fifor, președintele Klaus Iohannis sau ambasadorul Statelor Unite în România – Hans Klemm, au ținut să menționeze în discursuri importanța unei astfel de expoziții, atât pentru înzestrarea Armatei Romane pe plan local, cât și pentru setarea Mării Negre drept punct strategic de mare importanță pentru întregul domeniu al apărării.
Vizita oficialităților croate a marcat a treia zi de expoziție, 18 mai; prim-ministrul Andrej Plenkovic alături de Ministrul Apărarii, Damir Krsticevic au vizitat pavilionul croat din cadrul expoziției, apoi Ministrul Apărării din România, Mihai Fifor i-a însoțit pe cei doi la standul expozițional Romarm, apoi i-a ghidat către standurile românești de aeronautică, pentru a încheia vizita cu o prezentare a dotărilor supersonice ale Armatei Române.
BSDA și-a doborât propriul record în 2018 chiar și prin numărul de vizitatori, numărând peste 25000 oameni înregistrați online pentru a lua parte la demonstrații, simulari sau expoziția tehnică din dotarea Armatei României, din dotarea Forțelor Armate ale SUA, cât și cea a Ministerului Afacerilor Interne.
Pentru a menține sau chiar depăși nivelul atins de BSDA cu ocazia viitoarei ediții din 2020, Sebastian Tudor, director general TNT Productions Romania menționează importanța partenerilor în organizarea unei asemenea expoziții: „Ne dorim să ne bucurăm și în 2020 de un sprijin pe măsura celui primit cu ocazia celei de-a 7-a ediții, atât din partea partenerilor, cât și a companiilor, locale sau internaționale. Ediția din 2018 a fost cea mai mare, atât din prisma numărului de firme expozante, cât și cea a numărului de vizitatori. Chiar și acesta din urmă a crescut cu 35% față de ediția precedentă. Aceste creșteri constante marchează BSDA drept unul dintre cele mai mari și importante evenimente de profil din lume. Un asemenea statut nu era posibil fără sprijinul instituțiilor publice partenere, în special cel al Ministerului Apărării Naționale, al gazdei noastre constante, ROMAERO S.A., sau fără implicarea activă a firmelor participante.”