Radu Mazăre este doar unul dintre cei trei milioane de români care lucrează în străinătate, dar el nu este ca majoritatea, atrage atenția Euronews, care evidențiază problemele cu legea de care a fugit fostul primar al Constanței.De altfel chiar Mazăre recunoște deschis acest lucru, precizând că „în România nu are nicio șansă la un proces corect”.
Jurnaliștii de la Euronews amintesc și faptul că Radu Mazăre nu este singurul fost politician care are probleme cu legea pentru fapte de corupție care a cerut azil polic într-o țară ce nu are un tratat de extrădare cu România, fiind dați ca exemplu Elena Udrea – refugiată în Costa Rica – și Sebastian Ghiță – aflat în Serbia.
„Statutul meu actual este cel al unui om care a depus cerere de azil într-o țară africană, deoarece nu am nicio șansă la un proces corect în România”, susține Mazăre.
„În România, sistemul de justiție este controlat de SRI”, a ținut să sublinieze Mazăre, explicând că avea Madagascarul în lista sa de preferințe, după o vacanța în această parte a lumii, în 2011, dar a ales acest loc ca refugiu pentru că nu poate fi predat autorităților din România, în lipsa unui acord de extrădare.
Euronews notează și că fostul primar al Constanței și-a câștigat notorietatea mai ales pentru gesturile sale extravagante, printre care paradele de modă din Mamaia, în care a apărut costumat în sultan sau faraon, și chiar ca ofițer nazist.De asemnenea, se remarcă faptul că deși Radu Mazăre a cerut azil politic, stilul său de viață este departe de a fi similar cu cel al statutului.
„Ca un entuziast al sporturilor acvatice, Radu Mazăre are în proprietate o parte dintr-un complex turistic compus din 16 bungalow-uri de lux”, scrie Euronews.
De altfel, Radu Mazăre a recunoscut că nu are nicio intenție să schimbe priveliștea luxuriantă cu cea din interiorul unui tribunal din România sau, mai rău, cu cea din închisoare.”Drepturile mele au fost încălcate constant de către statul paralel și ocult din România, unde nu există o justiție corectă”, mai spus Radu Mazăre, pentru Euronews.