Rudel Obreja, despre plângerea împotriva lui Kovesi, Maior și Coldea: Voi cere despăgubiri

Rudel Obreja, despre plângerea împotriva lui Kovesi, Maior și Coldea: Voi cere despăgubiri
Publicat: 02/06/2018, 00:27
Actualizat: 25/03/2019, 23:21

„În urmă plângerii penale formulată împotriva semnatarilor Protocolului dintre SRI și DNA, astăzi (joi, n.r.) am fost citat și m-am prezentat la PÎCCJ, secția Parchetului Militar. Am dat declarație în calitate de persoană vătămată și am declarat că mă constitui parte civilă împotriva celor care și-au bătut joc de viața mea și a familiei mele timp de 7 ANI, urmând să precizez într-un viitor apropiat cuantumul despăgubirilor solicitate. Am declanșat aceste demersuri (a se citi o luptă foarte dificilă) din dorința de ajuta la instaurarea normalității în Țara mea. L-am întrebat, la finalul declarației, pe dl Procuror, deloc retoric : „Domnule procuror, corb la corb își vor scoate ochii… ??” N-a știut să-mi dea un răspuns… De acest răspuns depinde în viitor normalitatea, firescul, respectarea Legii în această Țară. Meciul e lung, greu, dar rezistență am destulă. Dorința de victorie vine din dorința de a (mi) se face DREPTATE. Nimic nu se poate clădi pe minciună, doar ADEVĂRULl ne va elibera din chingile în care ne-au prins partenerii noștri”, a scris Rudel Obreja pe Facebook.

Plângerea depusă de Rudel Obreja în luna aprilie la DIICOT îi vizează pe Laura Codruța Kovesi, la data faptelor procuror general al României, pe George Maior, fost director SRI și pe Florian Coldea, la data faptelor prim-adjunct al directorului SRI.

„În virtutea drepturilor constituționale și a prevederilor Codului de Procedură Penală, am formulat plângere penală împotriva numiților Laura Codruța Kovesi, Florian Coldea și George Maior. Având în vedere pericolul pentru ordinea publică și a statului, precum și probele (și nu „suspiciuni rezonabile”), aștept luarea de urgență a măsurilor legale ce se impun”, a transmis Rudel Obreja la acel moment.

În plângerea formulată se menționează și numele ‎semnatarului protocolului încheiat între SRI și Ministerul Public, Gabriela Scutea, cea care l-a reprezentat pe prim-adjunctul procurorului general de la acea vreme. De asemenea, plângerea este formulată și împotriva tuturor procurorilor care au făcut parte din „echipe mixte”, dar și contra celor care au transmis informații, date, probe din dosare către angajați ai SRI sau au colaborat în orice mod cu structurile de informații în baza acestui protocol.

„Este necesar să se stabilească la ce moment, în ce structura și cu ce resurse a luat ființă acest grup, cine a fost inițiatorul și constituitorul acestui grup, cât de extinse au fost legăturile sale și câți membri au aderat la acest grup – devenind beneficiari ai informațiilor strict secrete și implicit ai puterii oculte care a îngrozit justiția și justițiabilii, câți membri sprijinitori au avut, cine sunt aceștia și în ce formă au acționat în vederea punerii în aplicare a acestui plan zero diabolic și distructiv la adresa puterii judecătorești”, se arată în documentul înaintat procurorului Daniel Horodniceanu.

Ulterior, plângerea a fost preluată de către Parchetul Militar.

Rudel Obreja este inculpat în dosarul Gala Bute de la Înalta Curte de Casație și Justiție, în care este așteptată o decizie definitivă în 5 IUNIE. În primă instanță, fostul președinte al Federației Române de Box a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un tsunami uriaș s-ar putea produce în Marea Mediterană până în 2030. Experții au avertizat...
Celebrul Ureche a tăvălit-o pe jurnalistă! Scandal într-un club din București! Au intervenit bodyguarzii, a...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Salman Khan și Iulia Vântur, primele imagini de la nuntă! Filmarea cu ei a scăpat...
Un copil pierdut acum 28 de ani într-o gară chineză și adoptat în Olanda începe...
TOP 20 sexy vedete care au arătat tot! S-au încurcat în…pantalonașii buclucași!
Până la ce vârstă ar trebui să trăiești pentru a te bucura de întreaga contribuție...
Tânăr bătut și băgat cu forța în portbagaj de cinci rude. Agresorii au altă variantă...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Meteorologii ANM au emis prognoza meteo pentru ziua de luni, 8 iulie. Ce temperaturi vom...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
Ce este Noul Front Popular, alianţa dintre socialişti, ecologişti şi comunişti ce a câştigat alegerile...
Forme CIUDATE, observate în atmosfera superioară a Pământului
REGULI obligatorii în caz de vreme rea. Foarte puțini știu ce ESTE INTERZIS
Codul Rutier. Poliția are tot mai multă putere împotriva șoferilor
Grasu XXL, în lacrimi pe scena de la Neversea 2024. Artistul a reușit cu greu...
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Miracolul prin care Lidia Buble a fost vindecată de psoriazis, după ce tratamentele medicilor nu...
Motivul pentru care Nicki Minaj și-a anulat concertul de la Saga Festival: "Trebuie să mă...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Ciclistul Julien Bernard, amendat după ce s-a oprit să-și sărute soția în timpul Turului Franței
×