Decizia și motivarea soluției date în cazul conflictului instituțional președinte- ministrul Justiției, în ceea ce privește revocarea procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, va fi citită public, în plenul Curții Constituționale, cel mai probbail joi, au declarat surse CCR pentru MEDIAFAX.
Sursele citate au afirmat că decizia privind ziua exactă când va fi citită motivarea va fi luată marți după prânz. Nu este exclus însă ca aceasta să fie ziua de joi.
Decizia este una fără precedent, motivarea urmând să fie citită public.
Președintele Klaus Iohannis a declarat, marți, că așteaptă motivarea CCR referitoare la revocarea șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, afirmând însă că procurorii nu trebuie să fie „controlați politic” și că aceștia sunt sub autoritatea, nu în ministrului Justiției.
„Aștept motivarea Curții, pe care o vom citi până o înțelegem sau până înțelegem ceva din ea, după care voi comunica ce trebuie făcut sau ce voi face eu mai exact. Însă la momentul acesta pot să vă spun două-trei lucruri care țin evident de această temă. Această decizie a Curții aparent vorbește doar despre o chestiune foarte concretă de revocare sau nerevocare a procurorului șef DNA. În realitate, însă, sunt mult mai multe teme care apar, care sunt readuse în discuție și care merită discutate. Bunăoară, Statutul procurorilor. Eu, personal, sunt convins și voi acționa în consecință, evident că procurorii trebuie să fie independenți. Procurorii în niciun caz nu trebuie să fie controlați politic. Procurorii nu pot fi în subordinea unui politician, fie el și ministru. În consecință, orice am face noi, în România, ca stat, trebuie să asigure independența procurorilor pentru a garanta o justiție independentă”, a declarat Klaus Iohannis.