Închisoare cu suspendare pentru cele trei femei care au agresat un elev într-o școală din Constanța

Închisoare cu suspendare pentru cele trei femei care au agresat un elev într-o școală din Constanța
Publicat: 06/06/2018, 10:13

Judecătoria Constanța a dispus condamnarea celor trei femei, acuzate de loviri și alte violențe și de tulburarea liniștii publice la pedepse cu închisoarea, cu suspendare, de un an și două luni.

De asemenea, ele au fost condamnate să plătească daune morale către partea civilă de câte 1.200 de lei.

Decizia instanței nu este definitivă, având drept de apel.

În ianuarie, polițiștii constănțeni au deschis o anchetă la o școală generală după ce un elev în vârstă de 13 ani a fost agresat pe holurile instituției de învățământ de către mamele unor colegi, care veniseră să depună o plângere împotriva sa. Incidentul s-a petrecut la Școala Gimnazială nr. 28 „Dan Barbilian” din Constanța, polițiștii fiind sesizați de directorul unității de învățământ. Acesta a spus că mamele merseseră la școală ca să depună o plângere împotriva băiatului, care le-ar fi terorizat copiii, dar lucrurile au degenerat, iar acestea s-au repezit asupra copilului, lovindu-l chiar pe holurile instituției.

Imaginile au fost filmate de către colegi, cu telefoanele mobile, și au ajuns astfel la mama copilului agresat, dar și pe rețelele de socializare.

„Copilul meu a fost bătut cu bestialitate de către trei mămici în școala gimnazială 28 Dan Barbilian Constanța!”, a scris mama băiatului.

În același incident a fost lovită și sora acestuia, iar cei doi au fost examinați medico-legal. Cu această ocazie, mama celor doi a recunoscut că fiul său ar fi avut unele conflicte cu colegii, dar s-ar fi împăcat. „Știu că înainte de vacanța de iarnă au avut copiii un conflict între ei, domnul diriginte sesizându-mă. S-au împăcat copiii. Vorbesc, zâmbesc împreună, ce s-a întâmplat ieri nu știu. (…)”, a declarat femeia, care a cerut să-i fie făcută dreptate. „Vreau să plătească prin pușcărie. Am pretenția ca statul român să facă legea”, spunea aceasta.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal