Televiziunile, obligate să subtitreze și programele în limba română

Televiziunile, obligate să subtitreze și programele în limba română
Publicat: 14/06/2018, 11:18
Actualizat: 25/03/2019, 23:11

Proiectul, inițiat de deputatul PNL Adriana Săftoiu și semnat de 54 parlamentari de la toate partidele, a fost adoptat de Camera Deputaților, prim for sesizat, cu 261 de voturi pentru și o abținere.

Inițiativa propune modificare articolului 42¹ al Legii audiovizualului nr.504/2002, prin introducerea a două alineate: „(4) În vederea asigurării dreptului de acces la serviciile media audiovizuale al persoanelor cu deficiențe auditive, serviciile de programe de televiziune cu acoperire națională, transmise pe orice cale, în pachete digitale, vor difuza producții cinematografice românești de scurt sau lung metraj, precum și documentare, subtitrate în limba română, obligația subtitrării acestora revenind exclusiv în sarcina deținătorului drepturilor de autor. (5) Soluția tehnologică adoptată pentru punerea în aplicare a prevederilor alin. (4) trebuie să permită opțiunea de eliminare a subtitrării de pe ecran”, potrivit actului normativ adoptat de deputați.

Aceste modificări la Legea audiovizualului se vor aplica începând cu 1 ianuarie 2019, conform sursei citate.

„Consider că această lege ar fi trebuit să fie adoptată de foarte mult timp pentru că practic, noi, până astăzi, le-am luat un drept persoanelor surde și cu deficiențe de auz. La Senat, sper să existe aceeași colaborare. Le-am recunoscut acestor oameni UN DREPT care în alte țări este recunoscut de ani de zile”, a declarat pentru Mediafax, deputatul PNL Adriana Săftoiu.

Potrivit expunerii de motive a proiectului în țara noastră trăiesc circa 30.000 de persoane surde și cu deficiențe de auz. Camera Deputaților a votat proiectul în plenul de miercuri, în calitate de prim for sesizat, cameră decizională fiind Senatul.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Armata Română caută luptători de comando. Ce condiții trebuie să îndeplinească și ce salarii vor...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
El este Paul, motociclistul de 18 ani care a murit într-un tragic accident, în Târgu...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Locul unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Ultima dorință a fostului milionar
Serialul fenomen revine pe Netflix. Noul sezon, peste câteva zile. Video
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Irina Loghin reacționează dur la zvonurile cu privire moartea Mariei Ciobanu: ”Unii deja m-au pus...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Orașul distrus pentru că s-a răzvrătit împotriva Romei „a rămas nelocuit timp de peste 170...