Prima pagină » Știri » Jigniri între consilieri la Primăria Capitalei pe tema acordării de bani pentru cuplurile longevive

Jigniri între consilieri la Primăria Capitalei pe tema acordării de bani pentru cuplurile longevive

Jigniri între consilieri la Primăria Capitalei pe tema acordării de bani pentru cuplurile longevive
Jigniri între consilieri la Primăria Capitalei pe tema acordării de bani pentru cuplurile longevive

Potrivit proiectului de hotărâre, care a fost aprobat, joi, de CGMB, cu 30 de voturi pentru, cuplurile care anul acesta împlinesc 25 de ani de căsătorie vor primi la primărie suma de 1.000 de lei. De asemenea, cei care aniversează 50 de ani de căsătorie vor primi 1.500 de lei, iar cuplurile care împlinesc 75 de ani vor fi bonificate cu suma de 3.000 de lei, în cadrul proiectului care se numește „Diploma de onoare și plata unui premiu pentru familiile care își aniversează căsătorie”.

„Condițiile pentru acordarea premiului, care se acordă o singură dată, sunt: cel puțin unul dintre soți are domiciliul sau reședința în Municipiul București de minimum 5 ani. Ambii soți sunt în viață la momentul depunerii solicitării, cel puțin unul dintre soți are vârsta de peste 50 de ani. În cazul în care cuplul serbează 25 de ani de căsătorie, dar niciunul dintre soți nu a împlinit 50 de ani, premiul poate fi acordat cu avizul Primarului Gneral al Municipiului Bucuești”, se arată în proiectul de hotărâre al CGMB

Proiectul a creat însă polemici între consilierul PNL Ciprian Ciucu (foto) și viceprimarul Aurelian Bădulescu.

„Remarc apetența de a da bani către populație așa. E vorba despre un proiect care se va repeta și la anul și anul următor. S-a făcut un obicei de a da bani către populație, dar nu în proiecte care au nevoie, care duc la îmbunătățirea serviciilor publice și vieților oamenilor. Avem investiții care se tărăgănează de ani și ani de zile. Acest proiect dublează ceea ce fac primăriile de sector. Toate primăriile de sector dau bani și premii pentru a celebra căsătorii”, a precizat Ciucu, înainte de votul pe acest proiect.

Intervenția lui Ciucu a atras imediat reacția viceprimarului Aurelian Bădulescu.

„Viața și opera dumneavoastră este mai puțin importantă. Trecem prin viață și nu rămânem cu nimic. Cu siguranță vom reține din pilda pe care ne-ați lăsat-o dumneavoastră, nesimțirea. Ești o rușine pentru PNL, întoarce-te la nevoile oamenilor. Termină cu prostituția asta pe care o afișezi”, i-a transmis Bădulescu consilierului de la PNL.

Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații precum Ziarul Libertatea (6 ani), Averea, Evenimentul ... vezi toate articolele

Citește și