Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins ca neîntemeiate cererile și excepțiile formulate de Mihnea Costoiu și a constatat legalitatea rechizitoriului, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
Mihnea Costoiu, la data faptelor secretar de stat la Ministerul Educației Naționale, a fost trimis în judecată în martie 2018 de către DNA, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
„În perioada martie – septembrie 2009, inculpatul Costoiu Mihnea Cosmin, în calitatea menționată, cu încălcarea dispozițiilor legale privind bunurile proprietate publică, a încheiat cu Fundația „Dinu Pescariu” un act adițional la un contract de locațiune încheiat anterior cu Regia Autonomă – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (R.A.-A.P.P.S.). Actul adițional a fost încheiat fără a exista o aprobare dată printr-o hotărâre de guvern, fără organizarea unei licitații publice în condițiile legii, precum și în lipsa avizului direcțiilor de specialitate din cadrul ministerului. Mai mult, acest document a fost încheiat în condițiile în care Ministerul Educației Naționale intentase proces Fundației „Dinu Pescariu” pentru rezilierea contractului, proces care, în perioada respectivă, se afla în curs de judecată (terenurile și construcțiile aferente Bazei Cutezătorii fuseseră trecute în domeniul public al statului prin Hotărârea de Guvern nr. 160/2005). Situația creată prin semnarea actului adițional era menită să oprească procesul în care Ministerul Educației Naționale solicitase încetarea contractului de locațiune. Prin această modalitate s-a cauzat Ministerului Educației Naționale un prejudiciu în valoare totală de 10.796.662,8 euro reprezentând diferența dintre valoarea reală de piață a chiriei în sumă de 11.741.662,8 euro (111.825,36 euro/lună x 105 luni în perioada iulie 2009-martie 2018) și suma efectiv plătită de Fundația „Dinu Pescariu” de 945.000 euro (9000 euro/lună x 105 luni în perioada iulie 2009-martie 2018)”, au precizat procurorii la acel moment.