Un grup de protestatari l-a așteptat marți pe Călin Popescu Tăriceanu, la ieșirea din sediul ALDE Cluj, scandând „Demisia”, „Nu vrem să fim conduși de hoți”, „Rușine”, „Trădătorilor”.
Unul dintre protestatari a făcut gesturi obscene către mașina în care se afla acesta și a încercat să o lovească cu piciorul.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj, Mariana Barbu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că jandarmii analizează ce măsuri vor fi luate împotriva protestatarului.
„O persoană care protesta în fața sediului unui partid a fost legitimată de jandarmi, urmând a fi luate măsurile legale. Se analizează măsurile care vor fi luate”, a spus Barbu.