„Teodorovici pune gogonele vara! De câteva luni așa -zisul ministru de finanțe se laudă (v-ați obișnuit deja) pe unde apucă că Eurostat i-a dat aprobarea pentru maneaua economică „FSDI”. I-am spus că nu-l cred, îl cunosc prea bine, și am cerut opinia Eurostat. O aveți în poză. Este clar pentru toată lumea. Atunci când cineva caută credibilitate în guvernul României, nu se uită la ministrul finanțelor publice”, a declarat senatorul PNL, Florin Cîțu, pe pagina sa de Facebook.
Grupul Partidului Național Liberal a depus o sesizare de neconstituționalitate la CCR, privind proiectul de lege al înființării Fondului Suveran de Investiții.
„Între forma adoptată de Senatul României, în calitate de primă cameră sesizată, și forma adoptată de Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională, constatăm existența unor deosebiri majore de conținut în privința modului în care se constituie aportul de capital în natură prin adăugarea în forma adoptată de camera decizională a 10 entități economice (dintre care 4 entități economice, antecitate, nu au fost avute în vedere nici în forma inițială a legii și nici după dezbaterea desfășurată în Senatul României)”, se arată în sesizarea depusă de PNL.
Pe 6 iunie, Parlamentul a adoptat proiectul care înființează Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI), care va include 33 de companii de stat. Acționarul acestuia va fi statul român, iar capitalul social se va ridica la 9 miliarde de lei.
„Proiectul de lege are ca obiect de reglementare înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții – S.A. (FSDI), precum și modificarea unor acte normative. FSDI este persoană juridică română, organizată ca societate pe acțiuni, având ca acționar unic statul român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice. Capitalul social al FSDI subscris integral la data constituirii este format din aport în natură reprezentat de pachete de acțiuni la diverse companii, precum și din aport în numerar în valoare de 1.850.000.000 lei”, se arată în textul actului normativ adoptat miercuri de Camera Deputaților, for decizional pentru inițiativa legislativă.