„Liviu Dragnea, președintele Partidului Social-Democrat (PSD), conduce țara fără a fi prim-ministru, precum JarosÅ‚aw KaczyÅ„ski din Polonia. Și există temeri, în plan intern și la Bruxelles că își conduce țara în aceeași direcție „iliberală” ca și Polonia ori Ungaria lui Viktor Orban„, scrie Politico.eu.
Politicianul respinge discuția despre vreo asemănare cu liderul Partidului de Drept și Justiție (PiS) din Polonia, spunând într-un interviu pentru Politico: „Nu îl cunosc pe domnul Kaczynski, așa că nu știu dacă există o asemănare între noi. EU SUNT EU, la fel ca orice lider politic este propriul om”.
„Dacă Dragnea va deveni cu adevărat următoarea durere de cap illiberală a Bruxellesului va depinde foarte mult de modul în care se desfășoară evenimentele în următoarele săptămâni. După ce a condus partidul la o victorie cu 45% în alegerile parlamentare din 2016, Dragnea a forțat demisia a doi prim-miniștri, a promovat o controversată revizuire a sistemului de justiție și a înfuriat alți politicieni români sugerând ca țara să urmeze exemplul privind Israelul al președintelui SUA, Donald Trump și să mute ambasada la Ierusalim. Dragnea – care nu poate ocupa funcția de prim-ministru din cauza unei condamnări la închisoare cu suspendare pentru o încercare de a frauda un referendum în 2012 – se confruntă cu noi acuzații de corupție, iar Curtea Supremă din România ar urma să se pronunțe joi în acest caz”, mai arată sursa citată.
Publicația aduce în discuție și decizia CCR privind emiterea decretului de revocare a Laurei Codrușa Kovesi, dar și posibila suspendare a președintelui, în contextul refuzului de a emite decretul.
„Există potențialul ca România să adopte o direcție iliberală,” a declarat Paul Ivan, analist politic la Centrul de Politici Europene. „Există elemente care indică în această direcție”.
La un miting recent al PSD, Dragnea a acuzat ceea ce el numește STATUL PARALEL – pe care îl definește drept o conspirație a serviciilor de informații, ofițerilor de poliție, funcționarilor vamali, autorităților financiare, a procurorilor și judecătorilor – că încerca să doboare guvernul PSD.
„Să nu credeți că doar demnitarii sunt ținte”, a spus el mulțimii. „Puteți deveni toți țintele acestui sistem respingător”, a spus el. Ca răspuns, mulțimea a aclamat: „Liviu Dragnea nu renunța, noi suntem alături de tine!”, scrie politico.
„În vârstă de 55 de ani, cu păr gri și o mustață dichisită, Dragnea prezidează camera inferioară a Parlamentului României dintr-un birou impunător, aflat în clădirea ridicată de dictatorul Nicolae Ceaușescu. Spre deosebire de unii dintre predecesorii săi din fruntea PSD, care uneori foloseau retorica elevată pentru a-și transmite mesajele, Dragnea se prezintă ca un om al poporului, vorbind un limbaj ușor de înțeles de către electoratul PSD din zonele rurale ale României. În pofida condamnării care îl împiedică să fie prim-ministru, Dragnea rămâne cel mai puternic politician din țară”, arată publicația.
Dragnea spune că este mândru că nu a fost niciodată membru al Partidului Comunist: „Unii dintre noi erau mai nebuni și nu voiau”.
„Înainte de Revoluția din 1989, a studiat ingineria transporturilor la București. La începutul anilor ’90, a intrat în afaceri pornind un bar într-un sat. „Mi-am luat soarta în propriile mâini”, a spus el. „Eram foarte tânăr, în jur de 20 și ceva de ani.” În 1996, el conducea diverse afaceri, inclusiv un hotel într-un mic oraș din sudul României și avea aproape 1.000 de oameni angajați. Într-o zi, în timp ce își împinge un cărucior în care se afla fiica sa, a observat cât de greu ea se zgâlțâia, pentru că trotuarul era stricat. „Am luat-o în brațe și mi-am spus că era imposibil să nu găsim pe cineva care să facă orașul mai curat și mai bine administrat”, și-a reamintit el. Acesta a fost momentul în care a decis să intre în politică, a spus el. În scurt timp, își conducea județul natal, Teleorman, din sudul României”, scrie Politico.
Publicația vorbește și despre modificările aduse legilor Justiției, dar și acuzațiile că acestea ar fi făcute cu dedicație pentru Dragnea. Liderul PSD neagă însă: „Suntem interesați de respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale oamenilor. (…) Vrem ca fiecare cetățean din România să aibă un proces echitabil, iar dreptul la apărare și prezumția de nevinovăție să fie garantate”.
Dragnea afirmă că nu există nici un motiv pentru Bruxelles să fie preocupat. „Condusă de PSD, România respectă cu strictețe principiile europene, se conformează intereselor europene, dar – ca orice țară din UE – se gândește la propriile interese ca parte a interesului comun”.
„După mai bine de un deceniu de la aderarea la UE, România nu mai gândește ca o țară candidată și nu ar trebui tratată ca una. (…) E o țară conștientă de drepturile sale, care dorește să se implice în luarea deciziilor și să se bucure de toate beneficiile unui stat membru, respectând în același timp normele UE. Cred că pentru UE este mai bine să aibă un partener direct, dar onest și previzibil, decât un partener mut și frustrat” , a declarat Liviu Dragnea.
Președintele PSD nu este deranjat că nu este prim-ministru și caracterizează acuzațiile că premierul Viorica Dăncilă ar fi marioneta lui drept ofensatoare. „În general, nu am nici o frustrare”, a spus el. „Eu trăiesc în realitate”.
„Anul viitor, țara va alege un nou președinte, funcție pentru care Dragnea este eligibil. El a spus că partidul său va decide pe cine să propună anul viitor. Între timp, accentul ar trebui să se pună pe ceea ce așteaptă românii: noi autostrăzi, un sistem de sănătate mai bun, salarii și pensii mai mari”, scrie politico.