Jandarmeria susține că a primit flori de la protestatari. Reacții

Jandarmeria susține că a primit flori de la protestatari. Reacții
Publicat: 22/06/2018, 16:33
Actualizat: 26/03/2019, 07:22

„Ca și în 2017, și anul ăsta efortul nostru a fost înțeles și apreciat cu flori, cel puțin de către o parte dintre voi și vă mulțumim din suflet pentru asta. Ne amintim cu plăcere de și de sentimentele minunate care ne-au încercat anul trecut! Copiii noștri ne povesteau că la școală se mândreau că sunt copii de jandarm și ne-am dori mult să poată face asta și acum și de fiecare dată. Acum, ca și atunci, am rămas aceeași, care peste an muncim alături de voi în momentele grele, fie că e vorba de zăpezi, inundații sau alte probleme”, se arată în mesajul publicat de Jandarmerie pe pagina de Facebook.

În același timp Jandarmeria Română a mai ținut să sublinieze că este important să se respecte legea astfel încât un protest să se desfășoare în condiții normale.

„La fel ca în 2017, vă reamintim că desfășurarea unor măsuri de ordine publică presupune indubitabil respectarea unor reguli fără de care unii dintre voi ați trăi un sentiment de insecuritate. Cei mai mulți ați înțeles atunci și înțelegeți și acum că în momentul în care aceste reguli legale nu sunt respectate, trebuie să intervenim și să restabilim echilibrul și vă mulțumim pentru asta. Indiferent că ești jurnalist, medic, muncitor sau student, împreună, prin colaborare, trebuie să protejăm valorile sociale superioare și putem face asta doar prin dialog, consens și prin respectarea normelor legale.Vă mulțumim pentru înțelegere, mai ales celor care din când în când, vă puneți în rolul nostru și înțelegeți că nu e ușor să ne facem datoria, dar că facem tot ce putem pentru voi și pentru respectarea normelor legale”, se mai arată în mesajul Jandarmeriei Române.

Reacțiile la această postare nu au întârziat să apară. Internauții și-au exprimat nemulțumirea față de comportamentul violent pe care jandarmii l-ar fi manifestat de la protestul din 20 iunie:

„Va doresc sa aveti puterea sa va uitati in ochii copiilor voștri si sa le spuneti „Uite, pentru acești „domni” am cotonogit eu oamenii la protest”. Pentru ca, deși va aflati in slujba poporului, caftiti la noi ca la hotii de cai”;

„Aveati de gand sa ne aparati cu acele tunuri cu apa aduse langa Piata Victoriei?? De cine voiati sa ne aparati??”

„Chiar toti oamenii aia nu au respectat valorile sociale superioare, cu ce au incalcat ei siguranta celor din jur? Din pacate nu prea am vazut „dialog”din partea dvs.”

„Anul trecut am salutat interventia Jandarmeriei impotriva ultrasilor care venisera sa disturbe protestul pasnic. Lumea s-a delimitat de ei imediat si Jandarmeria si-a facut treaba. Eu vreau sa cred in onestitatea Jandarmeriei ca institutie. Tocmai de aceea astept excluderea din randurile Jandarmeriei si eventual o ancheta penala impotriva colegului dv care a dat cu spray iritant in niste oameni pasnici care erau pe jos. La fel si cu cei care au bruscat si au ridicat oameni abuziv, fara motiv, din piata.”

„Ati dat cu gaz absolut fara nici un motiv. Kiselevul era oricum blocat dar ati tinut un cordon acolo total inutil. La ora aceea erau si copii in piata.Total iresponsabil si neprofesionist, plus foarte multi dintre voi ar trebui sa mai dati odata testul pshihologic. Am asistat la jigniri din partea unui jandarm la adresa protestatarilor, filmate desigur, gasiti la mine pe profil. Cand sunteti pe stadion si va injura aia nu reactionati dar acum un coleg de-al vostru a sarit imediat dar inlaturat tot de un coleg de-al vostru si dat in spate sa se calmeze. Daca s-a ajuns ca jandarmeria sa ne apere de jandarmerie e trist. Discrepanta foarte mare intre jandarmii de atunci si cei care au fost in piata acum 2 zile. Pentru ziua de 20 iunie 2018 va meritati pagina dedicata din Gazeta Sporturilor in care scrie alb pe negru „Rusine jandarmeriei romane”.

„La voi merge cu jumătăți de măsură. Nu ne duceți cu zăhărelul. Când mergeau PSD-ii la sediul DNA, totul era legal, nu?”

„Eu chiar mă pun în pielea voastră. Trebuie să fie greu să ai șef o persoană fără nicio legătură cu sistemul, pe care o recomandă doar fidelitatea pentru șeful de la partid și care te pune să agresezi și să inciți aiurea niște oameni pașnici, pentru liniștea aceluiași șef de partid, condamnat penal. Normal că îți vine să dai cu spray lacrimogen. Și în cine să dai, în șefă? Sunt mai la îndemână nefericiții ăia care stau pe jos și scandează.”, sunt doar câteva dintee sutele de astfel de mesaje postate pe pagina Jandarmeriei.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Râzi cu lacrimi. Val de glume după victoria lui Călin Georgescu
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce se întâmplă cu Voyager 1? Sonda interstelară a activat un instrument nemaifolosit de peste...