Mărul lui Newton și democrația lui Dragnea

Știm de la școală povestea cu „mărul care i-a căzut în cap lui Newton”, o poveste apocrifă, după cum crede Stephen W. Hawking, marele matematician englez care tocmai a murit, admirator și succesor minunat al savantului de acum 350 de ani.

Când Newton postulează, în opera citată, „legea atracției universale” și definește „gravitația” (gravitația este „greutate”, iar „greutatea” se măsoară în „newtoni” sau în „kg-forță”, nu în „kg”, cum greșit apare pe ambalajele noastre; în”kg” se măsoară „masa”) el se trezește în fața unei mari probleme. După cum arată Hawking în „Scurtă istorie a timpului”, modelul gravitațional nu poate fi funcțional într-un univers finit. Știm cu toții legea gravitației: cât mai simplist posibil, corpul cu masa mai mare îl atrage pe cel cu o masă mai mică. Într-un univers finit (până la Newton toți credeau că Universul este finit), toate corpurile cerești trebuie să se prăbușească, logic, într-un punct. De ce nu se întâmplă asta? Pentru că, își dă seama Newton, Universul este infinit, prin urmare orice punct poate fi un centru. De aceea, bolta cerească nu se prăbușește – pentru că fiecare atrage pe fiecare, într-o nesfârșită luptă.

Ce legătură are asta cu Liviu Dragnea?

Niciuna, aparent. Sau, poate, doar când vorbim de „condiția necesară, dar nu suficientă”, din logica tradițională și din filosofia lui Leibniz – desigur denaturând ușor lucrurile.

Newton a descoperit atracția gravitațională înainte de a bănui că Universul este infinit. Ca toți ceilalți, credea că Universul are margini. A postulat „Infinitul”, prin deducție.

Dacă Universul nu ar fi fost infinit, Newton nu ar fi făcut uluitoarea sa descoperire, pentru că el nu ar fi existat; pentru că Pământul va fi fost demult prăbușit în Soare. Prezența infinitului a fost, prin urmare, „o condiție necesară” ca Newton să descopere gravitația.

Revenind la noi, dl Dragnea, supărat, și-a propus să ne învețe democrația, uitând că există „condiții necesare” prealabile intenției domniei sale de a preda democrația, iar prima dintre acestea este să ai democrația în sânge.

Dincolo de atitudinea sa de neiertat, în care declară război tuturor, dar își „cere scuze” pușcăriașilor, șeful PSD și al Camerei Deputaților mai spune un lucru de netolerat: „Maniera de a avea o abordare procedural corectă s-a dovedit una greșită, pentru că în Parlament nu se mai poate vorbi de adoptarea procedurii normale, dezbateri, adoptare și promulgare”. Cu alte cuvinte, dl Dragnea anunță că nu va mai folosi, de aici înainte, regulile democrației, grație cărora este parlamentar și șef al Camerei Deputaților.

„Democrația”, la vechii greci, nu era așa sofisticată ca azi. „Demos” (popor) și „Kratos” (putere) – „puterea poporului” – defineau o formă de guvernare a cetăților grecești. Unele erau „democrații”, Atena lui Pericle, de pildă, altele „aristocrații” precum Sparta, altele „tiranii” (Argos), altele oligarhii sau monarhii. Așa este și în zilele noastre, definim, într-un fel, o formă de guvernământ, prin opoziție cu alta.

Cu timpul însă, „democrația” a ajuns o formă de guvernământ mult mai încărcată de griji decât o identificare prin opoziție.

Dacă ne întoarcem la principiile lui Leibniz și la logica tradițională, putem spune că alegerile, care l-au adus la putere și pe care le invocă, la tot pasul, dl Dragnea sunt „necesare, dar nu suficiente” pentru o democrație.

Poporul nu i-a dat dlui Dragnea mandat să-și facă de cap, poporul nu a dat PSD mandat să-și umple sacii cu bani din visteria statului. Poporul nu a mandatat pe nimeni să suspende democra]ia.

Democrația, în sens larg, azi, înseamnă să-i respecți și pe cei care nu te-au votat, nu doar pe cei care te-au votat. Înseamnă respectarea legilor și a procedurilor. Niciun democrat nu și-ar permite să-și numească adversarii „șobolani”, așa ceva este incompatibil cu orice regulă în „demos” – „kratos”. Abia acestea sunt condițiile „necesare și suficiente” pentru democrație. Restul este ce vreți dumneavoastră, ce vrea dl Dragnea, dar nu este „democrație”.

În vremea Republicii Romane, la răstriște, Senatul numea un „Dictator („cel care poruncește”). Mandatul Dictatorului era însă limitat în timp. (Atât de admiratul Iulius Cezar a fost singurul care, dacă nu mă înșel, a încălcat legea și a rămas dictator pe viață; oricum, democrația romană a murit in timpul vieții lui, el este asasinul Republicii). Dar, în interiorul acestui mandat, Dictatorul putea face ce voia, fără să dea socoteală nimănui. Putea da foc cetăților, putea crucifica, fără proces, mii de oameni, nu răspundea în fața nimănui. Așa era mandatul. Spre asta se îndreaptă azi dl Dragnea, cu deosebire că dlui Dragnea nu i-a încredințat nimeni un asemenea mandat; mandatul lui nu e limitat doar în timp, ca al dictatorului roman, ci și în spațiu. Iar, pentru asta, dl Dragnea, spre deosebire de dictatorul roman, trebuie să răspundă.

Am pomenit, la început, de Newton, pentru a arăta, desigur exagerând, că, chiar și când lucrurile nu pot fi demonstrate, ele pot fi adevărate. Dar că, pentru asta, este nevoie de „condiții necesare”.

Am arătat că, simplist, democrația vechii Atene poate fi definită azi prin opoziție cu celelalte forme de guvernământ din Grecia antică, prin urmare nu poți să spui azi, cum nu puteai spune nici acum 2.300 de ani, că ești „democrat”, atâta vreme cât tu ești fie tiran, fie oligarh. Democrația necesită și ea „condiții necesare”.

O teorie (științifică), spune Karl Popper, amintit de Hawking, este foarte bună când rezistă criticilor și observațiilor care par cât se poate de adevărate. Dacă criticile sunt limpezi, observațiile empirice sunt concludente, atunci „teoria” se schimbă. Spusele lui Popper pot fi extinse și la științele sociale. În fond, niciodată, nimeni, nu va putea demonstra că Universul este infinit – acest postulat al lui Newton – pentru că nimeni nu poate veni cu proba fizică a infinitului. Dar nimeni nu are o teorie mai bună. La fel, nicidată, nimeni, nu va putea demonstra că democrația este „cea mai bună formă de guvernământ”, cum spunea, strâmbând din nas, Winston Churchill. Dar nimeni nu poate demonstra nici contrariul, atâta vreme cât datele statistice arată că țările democratice sunt cele mai prospere din lume, iar cetățenii acestora – cei mai liberi oameni din lume.

Prin urmare, atâta vreme cât postulatele lui Newton nu pot fi demonstrate drept false, atâta vreme cât democrația arată, prin date statistice, că aduce prosperitate nemaintâlnită în istorie celor care au îmbrățișat-o, principiile nu trebuie modificate.

Ca să fie adevărate, așadar, „teoriile” trebuie să reziste atacurilor ce, inevitabil, vin din toate părțile. Toate trebuie să beneficieze însă de „condiții necesare și suficiente” pentr a fi validate.

Cum va demonstra România că este un stat democratic, rezistând atacurilor la adresa „Demos”- „Kratos” – „puterea poporului” – care cresc de la o zi la alta?

Aici doar poporul poate răspunde.