În urma informațiilor desprinse din raport, noul guvern al țării a promis măsuri urgente de remediere a situației.
Peste 5,1 milioane de oameni din Italia trăiesc în „sărăcie absolută”, mai exact 8,4% din populație, deși Italia se află în al patrulea an consecutiv de creștere economică. În anul 2016, doar 7,9% dintre cetățeni se încadrau în categoria „sărăciei absolute”.
ISTAT definește sărăcia absolută drept condiția persoanelor care nu au acces la bunuri și servicii „esențiale pentru a evita orice formă de excludere socială”.
Italia a ieșit în anul 2014 dintr-o dublă recesiune, dar creșterea economică lentă nu a avut un impact mare asupra celor săraci.
Produsul Intern Brut (PIB) al Italiei a crescut cu 1,5% anul trecut, fiind cel mai puternic din ultimii opt ani. Aproximativ aceeași rată de creștere este prevăzută și pentru anul acesta, lucru care va poziționa Italia printre cele mai lente economii din Uniunea Europeană.
Luigi Di Maio, liderul Mișcării Cinci Stele, a declarat că va urgenta implementarea salarizării unitare. „Este imposibil să continuăm așa, trebuie să lansăm imediat procesul”, a declarat acesta.
Conform ISTAT, aproximativ 9,4 milioane de italieni trăiesc în „sărăcie relativă”, reprezentând 15,6% din populație. Persoanele din această categorie au un venit mai mic de jumătate din salariul mediu la nivel național. În anul 2016, doar 14% din populație trăia în sărăcie relativă.