„Am amenințat de o sută de ori” cu retragerea SUA din OMC, a declarat un oficial din cadrul Administrației de la Washington citat de site-ul Axios.com.
Donald Trump a criticat în mai multe rânduri reglementările Organizației Mondiale a Comerțului. În campania electorală, Trump afirmat, potrivit NBC, că „Organizația Mondială a Comerțului este un dezastru”.
Uniunea Europeană a sesizat Organizația Mondială a Comerțului din cauza introducerii de către Donald Trump a taxelor vamale la importurile de oțel și aluminiu.
Steve Mnuchin, secretarul american al Trezoreriei, susține că informațiile privind intenția președintelui Donald Trump de a retrage Statele Unite din Organizația Mondială a Comerțului (OMC) reprezintă o „exagerare”, o „știre falsă”.
„Nu este vorba despre nicio știre de ultimă oră, nu este corectă, este o știre falsă”, a declarat Steve Mnuchin pentru Fox Business Network.
„Este o exagerare. Președintele a fost foarte clar, cu noi și cu alții: are preocupări despre OMC, consideră că în Organizație sunt aspecte care nu sunt corecte, China și alții au folosit OMC în avantajul lor, dar noi ne concentrăm pe comerț. Ne concentrăm pe eliminarea barierelor comerciale”, a adăugat Steve Mnuchin.
Donald Trump le-a transmis consilierilor de la Casa Albă că vrea retragerea Statelor Unite din Organizația Mondială a Comerțului (OMC), au declarat vineri surse citate de site-ul de știri Axios.com.