Prima pagină » Știri politice » Ambasadorul Klemm, mesaj pentru putere, despre consolidarea instituțiilor democratice în România: „Vom aplauda…”

Ambasadorul Klemm, mesaj pentru putere, despre consolidarea instituțiilor democratice în România: „Vom aplauda…”

Ambasadorul Klemm, mesaj pentru putere, despre consolidarea instituțiilor democratice în România:
Ambasadorul Klemm, mesaj pentru putere, despre consolidarea instituțiilor democratice în România: "Vom aplauda..."

Vom colabora pentru a îmbunătăți securitatea cibernetică și a oferi apărare împotriva amenințărilor hibride. Vom promova valorile americane și vom aplauda îmbrățișarea de către România a unui viitor democratic și consolidarea instituțiilor sale democratice, inclusiv a unui sistem judiciar independent. Vom încuraja contribuțiile României la securitatea energetică a Europei, inclusiv prin luarea măsurilor necesare investițiilor strategice în producția de energie în Marea Neagră, care are extraordinarul potențial de a transforma România într-un centru regional de producție și distribuție de energie. Vom sprijini un mediu de afaceri și investițional stabil, previzibil și transparent, pentru a atrage investitori americani în România, a dezvolta comerțul dintre țările noastre și a promova prosperitatea economică comună”, a afirmat, vineri seară, Hans Klemm, ambasadorul SUA în România.

Ambasadorul a mai spus că SUA va continua să prezinte România ca un aliat NATO model.

„Vom continua să prezentăm România ca un aliat NATO model, care își îndeplinește sau depășește angajamentele față de Alianță investind în apărarea sa, modernizându-și capacitățile și contribuind nu doar la securitatea regională, ci și la apărarea transatlantică și la eforturile de a pune capăt conflictelor din zone aflate la mare distanță, precum Afganistan. Împreună vom menține și consolida legăturile transatlantice”, a completat ambasadorul SUA la București.

Oficialul american a mai precizat că Statele Unite vor încerca să aprofundeze și să extindă Parteneriatul strategic SUA.

„Acum, când sărbătorim independența Americii, Centenarul unității României și prietenia existentă între America și România în ultimii 100 de ani, sper la un parteneriat și mai puternic, pe măsură ce întâmpinăm împreună provocările și extraordinarele oportunități ce ne așteaptă”, a conchis Hans Klemm.

Președintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, cu ocazia sărbătoririi Zilei Independenței la ambasada SUA, că pentru a putea consolida parteneriatul cu Statele Unite, România trebuie să aibă stabilitate și o guvernare transparentă care să respecte statul de drept.

Șeful statului român participă vineri, alături de Carmen Iohannis, la recepția oferită de ambasada SUA cu ocazia aniversării pe data de 4 iulie a Zilei Independenței.

Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, și premierul Viorica Dăncilă nu au participat la recepția organizată, vineri seara, de ambasada SUA cu ocazia celei de-a 242-a aniversări a Zilei Independenței. Printre politicienii prezenți se află Mihai Tudose, Eugen Teodorovici, Alina Gorghiu, Meleșcanu, Ecaterina Andronescu, Fifor, Cimpeanu, Remus Procopie, Raed Arafat, Cristian Diaconescu. La eveniment este și șeful SRI, Eduard Hellvig.

Autor