Horst Seehofer ministrul german interne demisie Angela Merkel imigrație

Horst Seehofer ministrul german interne demisie Angela Merkel imigrație
Publicat: 02/07/2018, 08:52
Actualizat: 25/03/2019, 19:27

Politicianul a indicat că își va păstra cele două funcții dacă va ajunge la un acord cu Merkel în ceea ce privește divergențele între Uniunii Creștin-Democrată (CDU) și filiala sa bavareză, CSU pe tema imigrației.

Seehofer a adăugat că se va întâlni luni cu liderii CDU „în speranța că vom ajunge la un acord”.

Politicianul ar urma să ia o decizie privind viitorul său politic după această reuniune a liderilor CDU și CSU.

Surse din cadrul CSU au declarat pentru agenția de știri Dpa că liderii formațiunii bavareze vor încerca să-l convingă pe Seehofer să nu demisioneze.

În cadrul unei reuniuni a liderilor CDU, care a avut loc duminică, Merkel a descris situația drept „foarte serioasă”. Conducerea CDU a reiterat sprijinul său pentru poziția lui Merkel în legătură cu oprirea la frontieră a solicitanților de azil

„Oprirea în mod unilateral a imigranților la frontieră ar putea, în opinia noastră, să trimită un semnal greșit partenerilor noștri europeni”, a declarat secretarul general al CDU, Annegret Kramp-Karrenbauer.

Seehofer, lider al CSU din 2008, este titularul funcției de ministru de Interne de doar aproximativ o sută de zile.

În cazul în care nu va demisiona, Merkel ar putea lua decizia să-l demită pe Seehofer în cazul în care ministrul decide să implementeze planurile de oprire la frontieră a azilanților care sunt deja înregistrați în alte țări UE.

Liderii UE au ajuns vineri la un acord privind crearea de centre pentru procesarea „controlată” a actelor imigranților. Mai mult, Merkel a negociat acorduri bilaterale cu mai multe țări UE privind reprimirea imigranților înregistrați inițial în aceste state.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Escorte, păcănele, spiritism și… căței plimbați! Documente explozive în scandalul dintre Oana Zăvoranu și fostul...
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Alegeri prezidenţiale Republica Moldova 2024, turul al II-lea: Maia Sandu vs Alexandr Stoianoglo / Prezenţa...
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Cutremur în televiziune. Florin Călinescu a spus ADIO: Nu stau la negocieri
Noua lege a salarizării unice. Cum vor fi calculate sporurile
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Miranda, luna lui Uranus, ar putea avea un ocean sub suprafața sa, indică un studiu