Dragnea și realitatea fantoșelor sale

I-a slujit pe mulți și multe uși secrete a lins, până i-a venit sorocul să ne fie baci. A procesat în fel propriu creșterea, mărirea și decăderea multora și, mai ales, i-a fost de învățătură felul în care boșii săi au fost mătrășiți. Lipsit de voce proprie, are, în schimb, slugi fără biografii cu merite de compromis. Unde nimicul e suveran, nimic nu poate să dăuneze. Ci doar să exaspereze. Pe alții. Cineva – persoană importantă, nu zic cine – l-a ridicat la rang de șef al unui partid mafiot. Eroare, partidul pe care-l stăpânește, mai bine decât predecesorii, nu e altfel decât suratele parlamentare. Mai cu personalitate însă. Accentuată! Așa se face că, după ce a căutat în alte ogrăzi de muls vaca bugetară, s-a aciuit la partidul celor mai săraci alegători, cu cei mai bogați politicieni! Acest nefericit paradox explică, poate, faptul că PSD are o tradiție bogată în încâlcarea flagrantă a gentlemen agreement-uluipe care se bazează jocul politic. Nesocotind? Mai degrabă înlocuind rigoarea respectării statului de drept, cu mituirea electorilor. Cum nimic nu e mai molipsitor decât exemplul prost, pilda a fost urmată și de celelate partide. Molima scutește de pedeapsă modelul? O precară lege de ființare și de finanțare a partidelor, pe deoparte, pe de altă parte, egoismul propriu capitalismului sălbatic, cum sunt anii tranziției, au compromis mai mult sau mai puțin și celelate formații participante la jocul/lupta politică. Dacă ar avea din ce supraviețui în opoziție, un partid care se gândește la propriul viitor, cum fac partidele serioase, nu s-ar grăbi să vină la putere și, cu atât mai puțin, să ceară alegeri anticipate. (Desigur, opinia publică, simțind pe propria piele cum se degradează nivelul de trai, e îndreptățită să reclame asta, dar nu un PNL, de exemplu, incapabil nu doar să încropească un guvern mai credibil decât cel teleormănean de azi, dar, mai ales, să scoată țara de sub spectrul inflației în care am intrat prin recentele pomeni electorale. PSD e același partid care adusese leul, moneda națională, sub patrulaterul roșu, în stare famelică. După ce i se păruse că nu fusese îndeajuns să ne compromită în ochii lumii bune cu mineriadele, care alungaseră virtualii investitori, mai trebuia și sărăcirea săracilor pentru a le fi Mesia străbătând pustia. Întotdeauna, în contrasens cu drumul spre bunăstarea generală, care e marcat de borne mereu de adăugat, și de reconfirmat la edificiul statului de drept, PSD a fost ca un magnet pentru cei care s-au simțit părăsiți de lumea nouă care n-are timp să-i aducă din urmă. Să fie de vină turma de mioare sau lupul în blană de oaie?

Democrația, cea pentru care și-au luat soarta-n seamă milioane de români și au plecat în lume ca s-o caute sub alte zări – o țară ca afară -, e una care exclude golănia din politică, din practica celor care ajung la putere. Prețul plătit democrației în lumea bunăstării n-a fost deloc mic. Așa a început și la noi. Puși sub supravegherea familiei politice în care am vrut cu ardoare să intrăm – lumea bunăstării occidentale – am crezut cu toții că ne-am însușit morala istoriei acestei democrații, drept pentru care, la fel ca-n Occident, multă lume a considerat că ceea ce fusese câștigat în aderarea la valorile statului de drept, e impresciptibil. Poate că așa ar fi fost. Cel puțin în privința esenței codurilor penale, dacă la un moment dat, lupta împotriva corupției n-ar fi purces la întocmirea de dosare mânăriilor mai vechi ale potențialilor mai noi, printre ele și ale fostului baron de Teleorman. De n-ar fi fost prins cu ocaua mică – „ei, acolo, niște găinării!” – Liviu Dragnea ar fi ocupat postul de prim-ministru. Și chiar dacă n-ar fi fost nici mai bun, nici mai prost decât Grindeanu sau alți supleanți pe care și-i i-a ales, era îndeajuns să se vadă în fruntea bucatelor și nu în cușca sufleurului. Liviu Dragnea e un nefericit. Și odată cu el și noi concetățenii săi, pentru că, în loc de un prim-ministru mediocru, ne-am procopsit cu un pușcăriabil frustrat de funcția dorită. Dar să ne înțelegem, fantasma din mintea lui, nu e doar din vina lui, ci și a justiției, care acum se vede în toată nuditatea că nu e deloc oarbă și nici Diană muc și sfârc, ci capricioasă și selectivă.

Ne place sau nu, PSD nu e un partid mafiot, ci cum se dovedește acum, e chiar esențialmente de stânga, cum n-a fost nici pe vremea lui Văcăroiu și nici a lui Năstase. Cei doi au semnalat la stânga și au virat spre dreapta; Văcăroiu prin înstrăinarea averii agonisite de România în anii de dictatură de dezvoltare, Adrian Năstase prin asumarea obligațiilor statului de drept. Ceea ce a făcut guvernul lui Dragnea e însă o faptă bună, social-democrată, făcută însă nu pe seama acumulărilor din timpul guvernărilor de centru-drapta, nu doar în contul datoriilor de plătit de către fii și nepoții pensionarilor de azi, ci chiar a celor nenăscuți încă. E și asta o altă fantoșă a… gornistului Dragnea. Care ne-a amenințat că va merge până la capăt. Și se dovedește parolist! Ca sloganul poștei Americane: Fie ploaie, fie vânt/ Noi ne ținem de cuvânt! Fără acoperire bugetară, șpăguind electoratul propriu și în dreapta și în stânga slujbașilor la stat (bugetofagilor, mai cu seamă) și pensionarilor. După transhumanța în Occident a milioanelor de români, refuzați acasă de o țară ca afară, cei rămași, votanții îndatorați, îi vedem acum – triști și neajutorați – într-o fotografie care a inflamat rețelele de socializare; refugiați pe o bancă din uliță, cu apa până la genunchi privesc siderați ca la Antena 3, cum apa le intră în case, în timp ce cei de la ISU mărșăluiesc în rând cu puhoaiele. Așa de simțitoriu cum îi vedem, va fi floare la ureche să-și ierte binefăcătorul care, prin dl Iordache, calcă în picoare Codul penal, acordându-și grațiere pentru niște, acolo, găinării de tinerețe teleormăneană. Și că da, totul e legal și cuvenit de legi mai presus de înțelegerea noastră, fapt garantat de atotștiutorul domn Tudorel Toader, care le știe pe toate, inclusiv, fantoșele unui prim-ministru căruia soarta mașteră i-a refuzat premiul întâi. Cu coroniță de șef de guvern.