Doamne ferește de furia cartoforului adus la sapă de lemn!

Doamne ferește de furia cartoforului adus la sapă de lemn!
Publicat: 07/07/2018, 12:45

Povestea, despre cum s-a ajuns aici, e lungă. Crezul dlui Iohannis e că o societate mai bună nu poate fi făcută decât cu oameni (politicieni) integri. De unde să-i iei? Simplu: din votul cetățenilor. Dar, vorba domniei sale, ghinion! Dl. Dragnea nu intră în paradigma sa selectivă, dar a intrat în cea a electoratului. „Alesul” crede nesmintit în dreptul absolut al rezultatul votului. Adică, odată câștigat, el devine un bun care poate justifica orice, inclusiv repararea virginității morale pe care o reclamă Iohannis. Ca și manifestanții din stradă. Cererii dlui Iohannis de demisie din politică a președintelui Camerei, după o nouă condamnare, încă neconfirmată de o instanță superioară, dl Dragnea i-a opus schimbarea articolelor de lege care să-i „repereze onoarea”. Adică să redevină virgin. Cum dl Iohannis n-a fost înbunat, dl Dragnea i-a cerut în public ministrului său de Finanțe să-l execute pe „datornicul Iohannis”, pentru un căștig necuvenit de la o proprietate, însușită ilegal.

Geaba zice dl Iohannis că nu poți face o țară ca afară, dacă selecția electorală nu ține cont de cazier. Și nici Justiția nu interzice oamenilor care au tinichea de coadă să participe la lupta politică. Ce-i de făcut? Iată o dilemă din care, se vede bine, cu greu se poate ieși la noi, fără ciocniri contondente. Astfel, dl Dragnea, ca și predecesorul său din fruntea Partidului Social Democrat, Victor Ponta, urcă nivelul luptei de care pe care, cum e în politică catchcan-ul, amenințând cu suspendarea. Luni, ne-a amenințat domnia sa, se va lua această decizie. Condiția e de a zice da și dl Tăriceanu. Dacă asocierea la degustarea bunurilor guvernării ii găsește buni convivi, perspectivele îi face solitari. Iremediabil. Încurajat de creșterea în sondaje, grație tacticii muștei de a se cocoța la arat pe grumazul boului înjugat, joacă de ceva vreme mai prudent. Făcând felurite obiecții lui Dragnea, se dovedește mai frecventabil de către ambasadorii acreditați la București. Crede în șansa de a fi și candidatul PSD la prezidențialele. Imposibil ca partidul dlui Dragnea să accepte un astfel de preț. Dar și refuzul de a-l urma pe Dragnea în aventura suspendării președintelui ar fi sfârșitul acestei iluzii. Acceptarea ei însă, care înseamnă și mutarea provizorie la Cotroceni, unde ar presta servituți de care are nevoie dl Dragnea, ar repeta, probabil, soarta lui Crin Antonescu. Adică evacuarea pe scara de serviciu din politică. Nu cred că Tăriceanu, cu activul atâtor schimbări periculoase de macaz, va risca agoniseala din sondaje.

Probabil, furios, de perspectiva unui refuz din partea comilitonului său politic, Liviu Dragnea s-a grăbit, cum spuneam, să-l atace sub centură pe Iohannis, cerând, prin interpuși guvernamentali, executarea acestuia pentru datoria unei sume aflată încă în litigiu. Nu e singura deraiere de la felul său discret de a manipula. Nervozitatea îi joacă feste. Criza de timp în care s-a aflat încă de la venirea la putere s-a acentuat, epuizându-l. Eforturile sale de a acomoda legea cu nelegiuirile de care Justiția îl acuză sunt dejucate de calendarul încărcat al consacrării legale ale acestora. După o condamnare în primă instanță, urmează mai repede procesul deciziei ultime. Probabil că în solitudine, el vede deja că-l va prinde tăierea porcului de Ignat în una din pușcăriile de lookul cărora e atât de obsedat ministrul său Tudorel Toader.

Personalitate care a lucrat întotdeauna prin interpuși, are acum un comportament de nerecunoscut. A ajuns să se certe chiar și cu ziariștii de la Parlament. Disperarea sa, deja publică – „nu vreau să părăsesc ca prostul funcția asta și viața” – ne face să credem că va încerca și ultima carte pe care o are la îndemână: suspendarea. Datoria prezumtivă față de fisc a inamicului său, e un fleac pe lângă alegația pe care a sugerat-o, pe sub mustață, despre intenția „cuiva” – statul paralel? – de trădare a intereselor naționale, prin legea offshore. Aflată în dezbatere, legea urmeză să reglementeze beneficiarii (cât și cum) exploatării gazelor din Marea Neagră. Cu o astfel de miză – „trădare să fie, dar să știe tot poporul!” – casa noastră comună se află în pericol de demolare. Dar nu va fi de râs ca-n filmul cu bradul de Crăciun livrat de Stan și Bran unui negustor adus la stare de violență extremă. Doamne ferește de furia cartoforului adus la sapă de lemn! Măcar până când alegerile vor schimba masa critică a parlamentarilor în favoarea celor de bună credință.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
Postul Crăciunului, încercare grea pentru români. Unde se vând cei mai scumpi cartofi din țară
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună