Dawn Sturgess, 44 de ani, a decedat duminică după-amiază în spital după ce fusese expusă la agentul neurotoxic Novichok la finalul lunii iunie.
Charlie Rowley, 45 de ani, care a fost de asemenea expus agentului neurotoxic în același incident, rămâne în continuare spitalizat în stare critică.
Cele două persoane au fost găsite inconștiente, sâmbătă după-amiază, la o adresă din Amesbury, localitate situată la aproximativ 11 kilometri nord-nord-est de Salisbury.
Premierul britanic Theresa May s-a declarat „îngrozită și șocată” de acest deces, care survine la doar câteva luni după atacul neurotoxic de la Salisbury, ce l-a vizat pe fostul spion rus Serghei Skripal și fiica sa, Yulia.
Neil Basu, un oficial de rang înalt din cadrul poliției britanice, responsabil cu coordonarea acțiunilor de combatere a terorismului, a declarat că decesul „întărește hotărârea (autorităților britanice, n.red.) de a identifica și a aduce în fața justiției persoana sau persoanele responsabile pentru ceea ce eu pot descrie doar ca un act scandalos, nesăbuit și barbar”.
Poliția Metropolitană din Londra, care coordonează ancheta în acest caz, a transmis că posibilitatea unei legături între atacul neurotoxic de la Salibsury și incidentul de la Amesbury este „în mod clar o pistă de urmărit”.
Un purtător de cuvânt a declarat ca anchetatorii nu sunt în poziția de a spune dacă agentul neurotoxic era din același lot la care au fost expuși Serghei și Yulia Skirpal.
Oficialul a mai precizat că „nu există dovezi că (victimele de la Amesbury) au vizitat vreuna din locațiile care au fost decontaminate în urma tentativelor de ucidere a lui Serghei și Yuliei Skripal în luna martie”.
Sajid Javid, ministrul britanic de Interne, a declarat joi că neurotoxina din incidentul de la Amesbury este aceeași cu cea folosită în cazul Skripal și a acuzat Rusia că folosește Marea Britanie drept „groapă de gunoi pentru otravă”.
Pe de altă parte, un purtător de cuvânt al Ambasadei Rusiei la Londra a declarat că acuzațiile părții britanice sunt „doar speculative”.
Un corespondent al postului BBC a relatat vineri că cea mai mare concentrație de neurotoxină a fost descoperită pe mâinile celor două victime, astfel că poliția consideră că cele două victime de la Amesbury au manevrat un container sau alt obiect folosit pentru transportul agentului neurotoxic, care a fost aruncat după atacul neurotoxic de la Salisbury.