Prima pagină » Știri externe » Ziua și scandalul pentru Facebook. Compania lui Zuckerberg, acuzată că a permis unei firme rusești să COLECTEZE INFORMAȚII

Ziua și scandalul pentru Facebook. Compania lui Zuckerberg, acuzată că a permis unei firme rusești să COLECTEZE INFORMAȚII

Ziua și scandalul pentru Facebook. Compania lui Zuckerberg, acuzată că a permis unei firme rusești să COLECTEZE INFORMAȚII
Facebook, acuzată că a permis unei firme rusești cu legături cu Kremlinul să colecteze informații

„În ultimele șase luni am aflat că Facebook a avut puține mijloace pentru a controla colectarea și utilizarea datelor de către părți terțe. Acum am aflat că cea mai mare companie de tehnologie din Rusia, ai căror directori au legături strânse cu Vladimir Putin, au avut un număr potențial de câteva sute de aplicații integrate în Facebook, colectând informații”, a declarat senatorul democrat Mark Warner, citat de CNN.

Declarația a venit pe fondul admiterii de către Facebook a faptului că firma rusească Mail.Ru Group ar fi dezvoltat sute de aplicații pentru platforma socială, o parte a lor nefiind făcute publice.

Rolul acestor aplicații era de a colecta date ale utilizatorilor și ale prietenilor utilizatorilor, precum numele, sexul, locația, fotografii, data de naștere sau paginile cărora le dăduseră like.

În 2014 însă, Facebook a anunțat restricționarea accesului dezvoltatorilor la datele celor din listele de prieteni ale utilizatorilor, luna mai 2015 fiind data scadentă. Cu toate acestea, 61 de companii au beneficiat de extinderi ale termenului limită, printre care și Mail.Ru.

Compania Facebook nu a precizat câte informații ar fi obținut Mail.Ru în tot acest timp, precum și faptul că nu găsit niciun fel de dovezi că firma rusească ar fi abuzat de informațiile colectate de pe Facebook. Întrebat de CNN dacă Facebook are măcar instrumentele de a verifica modul în care firma rusească a utilizat informațiile, Ime Archibong, unul dintre vice-președintii Facebook, a refuzat să comenteze.

Conform unui studiu publicat recent de International Affairs Group Center for Strategic Studies, Mail.Ru Group este deținut de Alișer Usmanov, unul dintre cei cinci oligarhi ruși care controlează presa online din Rusia și care are legături strânse cu Kremlinul.

Mail.Ru Group deține serviciul de e-mail Mail.ru, aplicația de chat ICQ Messenger, precum și platformele sociale Odnoklassniki și VKontakte – ambele foarte populare în Rusia și în spațiul ex-sovietic.

Citește și