Arnold Schwarzenegger, celebrul actor și fost guvernator al Californiei, l-a criticat luni pe Donald Trump, care, în opinia lui, a susținut o conferință de presă JENANTĂ la summitul de la Helsinki, în compania lui Vladimir Putin.
„Terminatorul” l-a desființat pe Trump pentru atitudinea umilă, considerându-l un adevărat „fan al lui Putin”. „Ai stat acolo ca un TĂIȚEL MIC ȘI UMED, ca un admirator al lui Putin”, a declarat Arnold în clipul de pe Twitter. „Mă întrebam când o să-i ceri un autograf sau un selfie sau ceva de genul acesta”.
Fostul guvernator republican al Californiei l-a atacat pe Trump și pentru faptul că a coalizat cu Putin și Rusia în scandalul interferenței Kremlinului în alegerile prezidențiale din 2016. „Ești președintele Statelor Unite ale Americii. Nu ar trebui să faci așa ceva. Ce s-a întâmplat cu tine?”, a spus Schwarzenegger.
Evocând cumva Războiul Rece și mandatul fostului președinte Ronald Reagan, Schwarzenegger s-a întrebat retoric CE S-A ALES de politica fermă a SUA în privința Rusiei. „Ce s-a întâmplat cu vorbele puternice și influența lui Ronald Reagan, care a stat la Zidul Berlinului și a spus: „Domnule Gorbaciov, demolați acest zid?”
„Ce s-a ales de toate aceste lucruri?”, a adăugat Arnold, potrivit The Hollywood Reporter.
President @realDonaldTrump, remember, America first. pic.twitter.com/JDEm2rR50G
— Arnold (@Schwarzenegger) 16 iulie 2018