Un MAIDANEZ ajută un biciclist rănit SĂ SUPRAVIEȚUIASCĂ. L-a încălzit cu trupul său până a venit ambulanța

Publicat: 19/07/2018, 16:19
Actualizat: 02/10/2018, 15:31

Biciclistul în vârstă de 40 de ani, din Reșița, căzuse de pe bicicletă luni seara, în timp ce cobora de pe muntele Semenic. Pentru că nu mai putea pedala, s-a așezat pe asfalt și a cerut ajutor la 112. În acel moment din pădure a apărut un maidanezcare i-a venit în ajutor. L-a simțit pe bărbat cum tremura și s-a lipit de el, să-l încălzească cu trupul său.

„La fața locului s-au prezentat jandarmii, din cadrul Postului de Jandarmi Montan Văliug, pentru a acorda primul ajutor. La sosirea noastră, ciclistul acuza dureri în zona claviculei și se afla într-o stare ușoară de hipotermie. Marea surpriză, momentul emoționant al acestei întâmplări a fost atunci când ciclistul a căzut și a rămas întins pe partea carosabilă. A apărut din pădure un cățel care s-a așezat lângă victimă, ca și cum l-ar fi încălzit cu corpul său. La sosirea noastră, câinele era așezat lângă ciclist și nu a plecat de lângă acesta nici în prezența noastră și nici când echipajul de la Ambulanță a sosit”, a povestit corespondentului Mediafax, Marius Săndulescu, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Caraș-Severin.

Animalul nu a plecat de lângă biciclist nici după ce acesta a fost urcat în ambulanță și a alergat după mașinăcât a putut.

„După îngrijirile medicale de la fața locului, persoana a fost urcată în salvare, moment în care câinele a sărit și el în salvare. A fost dat cu greu jos din aceasta. La plecare, câinele a început să alerge după ambulanță până când i-a pierdut urma. Era un câine fără stăpân. Cu ajutorul unei asociații din municipiul Reșița, am identificat câinele și la solicitarea vicepreședintelui Consiliului Județean, Ionuț Popovici, care și-a exprimat dorința de a-l adopta, i-am găsit și stăpân. Era un câine cunoscut de toată lumea în zona aceea”, a mai declarat Marius Săndulescu.

Victima a fost transportată la un spital din Timișoara, bărbatul fiind internat la Secția Ortopedie.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un tsunami uriaș s-ar putea produce în Marea Mediterană până în 2030. Experții au avertizat...
TOP 20 sexy vedete care au arătat tot! S-au încurcat în…pantalonașii buclucași!
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Antonia s-a trezit cu un mesaj de la fiul lui Ștefan Bănică Jr. după ce...
Un copil pierdut acum 28 de ani într-o gară chineză și adoptat în Olanda începe...
Vali a murit înecat la Costineşti! Ce le-a zis prietenilor înainte: 'Dacă păţesc ceva...
Până la ce vârstă ar trebui să trăiești pentru a te bucura de întreaga contribuție...
O jurnalistă din Marea Britanie, despre Bucureşti: "Un amestec tentant de clădiri medievale, neoclasice, din...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Un nou cutremur astăzi în România! Ce magnitudine a avut și în ce zone a...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
Un urs care a intrat în Grădina Zoologică din Târgu Mureş, omorând căprioare şi emu,...
Forme CIUDATE, observate în atmosfera superioară a Pământului
Reguli noi de astăzi, 7 IULIE. Sunt OBLIGATORII în toată Europa
Misterele scriitorului Jules Verne. Făcea parte oare dintr-o confrerie secretă?
Cum arată „cea mai sexy cerșetoare fără adăpost” și ce face tânăra în fiecare seară,...
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Ce spune Laurențiu Reghecampf despre timpul petrecut în familie și ce anume a conștientizat antrenorul....
Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Judith Love Cohen, singura și prima balerină care a devenit inginer aerospațial. Mama actorului de...
×