Fifor: România, printre primele țări care au FRUCTIFICAT potențialul AVIAȚIEI

Publicat: 20/07/2018, 13:16

Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a spus vineri, cu ocazia Zilei Aviației și a Forțelor Aeriene, că țara noastră a fost una dintre primele țări care au fructificat potențialul aviației și că obiectivele României sunt înzestrarea și instruirea trupelor.

„România a fost una dintre primele țări din lume care au înțeles și fructificat potențialul aviației, atât în dimensiunea civilă, cât și în cea militară, iar printre personalitățile de rang internațional care, prin invențiile și activitatea lor de avangardă au contribuit la scrierea primelor pagini ale fascinantei istorii a zborului umanității s-au numărat și aviatori români de seamă, precum Traian Vuia, Aurel Vlaicu sau Henri Coandă. (…) Din păcate, în rândurile escadrilei din ceruri aviatorii nu intră doar în timp de război. Fiecare clipă a zborului, în orice condiții și vremuri istorice s-ar desfășura, înseamnă o luptă cu limitele tehnologiei, înseamnă un risc asumat deopotrivă în misiuni reale, de luptă, cât și în misiuni de antrenament. Chiar în urmă cu două săptămâni, la 7 iulie, deasupra aerodromului militar de la Fetești, căpitan-comandorul Florin Rotaru își pierdea viața într-un tragic accident. Armata României deplânge moartea prematură a unui pilot tânăr, bun profesionist, un model de inspirație și curaj, o viață dedicată pasiunii pentru zbor însă ale cărei aripi au fost frânte mult prea devreme”, a scris pe Facebook ministrul Apărării, Mihai Fifor.

Acesta a menționat și accidentul aviatic din 16 iulie, când aeronava IAR-99 s-a prăbușit în apropiere de Bacău însă, din fericire, copiloții se află în afara oricărui pericol.

„Obiectivele majore ce privesc Forțele Aeriene rămân asigurarea capacității de descurajare credibilă și apărare a spațiului aerian, continuarea modernizării și dezvoltării infrastructurii aerodromurilor, precum și îndeplinirea angajamentelor asumate de România în relația NATO, UE și partenerii aliați. Guvernul României își respectă angajamentul asumat prin Programul de Guvernare, acordând o maximă importanță consolidării capacității de apărare a țării și acționând pentru îndeplinirea obiectivelor majore atât în domeniul înzestrării, cât și în cel al pregătirii și instruirii trupelor. În 2018, pentru al doilea an consecutiv, bugetul alocat apărării reprezintă 2 la sută din PIB. Procentul cheltuit pentru înzestrare în anul 2017 a situat țara noastră pe primul loc în cadrul Alianței, cu 33 la sută. Tot pe primul loc se află România și în ceea ce privește rata creșterii bugetului apărării în 2017, comparativ cu anul precedent”, a mai spus Fifor.

Ministrul a mai subliniat, în aceeași postare, că programul de înzestrare cu sistemele de apărare sol-aer „Patriot” este, de asemenea, în grafic. Au fost realizate deja plățile pentru primul dintre cele șapte sisteme de ultimă generație care vor intra în dotarea Armatei României, patru dintre aceste sisteme fiind destinate Forțelor Aeriene.

„Stimați aviatori militari, În virtutea bunelor tradiții ale aviației militare, vă cer să vă slujiți în continuare țara cu același devotament precum al înaintașilor dumneavoastră, și vă îndemn să vă păstrați curajul de a apăra, din aer dar și de la sol, oriunde și oricând patria, animați în permanență de hotărârea de a învinge! Această aniversare îmi oferă plăcuta ocazie de a vă transmite salutul meu călduros și aprecierea deosebită față de dăruirea și profesionalismul cu care dumneavoastră – militarii de toate gradele și personalul civil contractual din Forțele Aeriene Române, bărbați și femei, aflați în slujba țării, sub drapelul tricolor – vă îndepliniți misiunile de apărare a patriei, a libertății poporului român”, a mai scris Mihai Fifor.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Drumuri blocate, întârzieri pe calea ferată și aeroporturi, după ce vortexul polar a pus stăpânire...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
2024: Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h? Se suspendă permisul?
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Taxă pentru românii care stau la bloc. O plăteşte toată lumea: Este o aberație colosală!
E cel mai mare coșmar dacă stai la bloc. Toți facem greșeala asta pe timp...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Ce faci în weekendul 23-24 noiembrie. Ce nu trebuie să ratezi sub nicio formă când...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Test de cultură generală. Câte laturi are Marea Piramidă din Giza?