Dacă ignorăm un pic zgomotul politic din jurul lui Donald Trump, iată ce se vede

Evenimentul verii este amenințarea formulată de președintele american că e gata să impună tarife pentru toate importurile din China, în valoare totală de 505 miliarde de dolari pe an, nu doar pentru importuri de 200 miliarde de dolari, cum anunțase în iunie.

Această afirmație poate părea deplasată, dacă ținem cont de zgomotul politic uriaș stârnit în SUA de aparența nefiresc de amicală a întâlnirii Trump-Putin – zgomot care pentru noi pare perfect întemeiat, venind după ce președintele american tocmai îi certase pe europeni fiindcă nu cotizează suficient la NATO și numise Uniunea Europeană „dușman” pe motiv că America iese în pagubă din comerțul cu europenii. Importanța globală a unui eveniment se vede însă corect nu în zgomotul politic din jurul lui, ci în reacția piețelor financiare: indiferente după întâlnirea de la Helsinki, piețele financiare au arătat însă nervozitate la 20 iulie, după anunțul lui Trump privind suprataxarea importurilor chinezești. N-au mai apărut scăderile de la burse din 19 iunie, când Trump a anunțat că pregătește tarife de 10% pentru importuri din China de 200 miliarde de dolari pe an. Analiștii citați de presa financiară văd însă acum o perioadă de volatilitate mai greu de potolit decât scăderile de atunci.

Nu doar escaladarea atât de rapidă de către președintele american a ostilităților îi neliniștește pe investitorii la bursă, ci și greutatea de a prevedea modul în care va alege China acum să răspundă. La 6 iulie, data calificată de Beijing drept momentul oficial de început al „celui mai mare război comercial din istoria economiei”, a intrat în vigoare un prim val de suprataxe, de 25% pentru un volum al importurilor de 34 miliarde de dolari, căruia China i-a replicat imediat cu o măsură similară. China importă însă anual din SUA mărfuri și servicii de mai puțin de 200 miliarde de dolari, deci răspunsul ei nu mai poate fi acum simetric dacă amenințarea în valoare de 505 miliarde de dolari a lui Trump se materializează, dar s-ar putea îndrepta, într-o formă sau alta, contra multinaționalelor americane care operează în China, ceea ce ar fi chiar mai dureros decât niște tarife vamale mărite.

Dar nici asta nu poate alarma bursele atât de tare pe cât o face peisajul economic de ansamblu: cu programul său de majorări de dobânzi pe care, în condiții de inflație în creștere, acum nu mai e dispusă să-l amâne, Rezerva Federală a depășit în sfârșit perioada deja mult prea lungă a celor aproape nouă ani de stimulare monetară a economiei (de unde și criticile aduse în premieră Fed de același Donald Trump, care probabil ar fi vrut ca banca centrală americană să continue la infinit cu tiparnița de bani și dobânzile mici). În același timp, efectul reformei fiscale inițiate de administrația Trump la finele anului trecut – scăderi de taxe pentru companii și pentru americanii cu venituri mari, tocmai spre a da economiei un impuls capabil să-l înlocuiască pe cel dat de Fed, deja se cam duce (iar unii jucători pesimiști zic chiar că banii în plus au fost cheltuiți de fapt pe răscumpărări de acțiuni din partea investitorilor care vor să se protejeze astfel de viitoare căderi ale burselor).

„China, UE și alții și-au manipulat monedele și dobânzile să stea la niveluri joase, în timp ce SUA majorează dobânzile tocmai când dolarul devine tot mai tare cu fiecare zi, luându-ne marele avantaj competitiv”, a comentat Trump situația pe Twitter, referindu-se la Rezerva Federală, care tocmai a majorat la 11 iunie dobânda de referință și se pregătește să o majoreze încă de două ori până la sfârșitul anului. „SUA ar trebui să fie lăsate să recupereze ce s-a pierdut din cauza manipulării ilegale a monedelor și din cauza Acordurilor Comerciale RELE. Vin scadențele datoriei și noi creștem dobânzile? Nu zău?” Criticii președintelui au explicat, bineînțeles, că Trump e de vină, fiindcă a făcut reforma fiscală într-o perioadă când economia oricum creștea, ceea ce a silit Fed să accelereze ritmul majorărilor de dobânzi, ca să evite o supraîncălzire. La rândul lor, aceste majorări de dobânzi fac mai atractiv dolarul, care se apreciază în dauna celorlalte monede, iar lansarea de către SUA a războiului comercial și cu China, și cu UE lovește și yuanul, și moneda europeană.

Ceea ce acuză Trump în mesajul său, anume faptul că „vin scadențele datoriei”, n-a apărut însă peste noapte, ci în ani de zile în care bugetele federale au acumulat deficite. Un raport al Biroului pentru Buget al Congresului SUA arată că datoria publică a SUA, care s-a menținut până în 2007 la mai puțin de 40% din PIB, a început să crească brusc din 2008, se apropia deja de 80% din PIB în 2013 și proiecția actuală este că până în 2028 ar putea ajunge aproape de 100% din PIB, fără o schimbare în politica de venituri și cheltuieli. În aceste condiții și știind că majorarea dobânzilor Fed va încetini creșterea economică în următorii ani, președintele a aplicat pur și simplu filozofia tradițională republicană, care susține că poți stimula economia cel mai eficient dând scutiri și reduceri de taxe pentru corporații, pentru cei mai bogați și tăind din cheltuielile sociale, iar la asta a adăugat abordarea politicii externe a SUA dintr-o postură de creditor care îi ia tare pe datornici ca să-și recupereze banii și îi amenință cu penalizări pe rău-platnici.

Știind toate acestea, investitorii înțeleg mult mai bine decât cetățenii furați de zgomotul politic sensul de urgență economică al întregii ofensive lansate de Trump contra Chinei, a NATO, a UE pe motiv că nu plătesc prețuri corecte către SUA ori că persecută firmele americane („V-am zis eu! UE tocmai a aplicat o amendă de Cinci Miliarde de Dolari uneia dintre marile noastre companii, Google. Ei au tot profitat de SUA, dar n-o să le mai meargă mult!” a fost tweetul din 19 iulie al lui Trump, după ce UE a amendat Google cu 4,3 mld. euro pe motiv de folosire a Android pentru consolidarea supremației pe piața căutărilor online). Atâta vreme cât Rezerva Federală a suplimentat an de an fără crâcnire generoasele programe de inundare a piețelor cu bani ieftini, administrația Obama a putut nu doar să se laude cu relansarea economică a țării după criză, dar și să vorbească în politica externă exclusiv despre ceea ce a desemnat generic drept valori: drepturile omului, drepturile minorităților, protejarea democrației. Acum, când lucrurile s-au schimbat, toată lumea se arată foarte, foarte mirată cum de discursul cu care iese în lume președintele SUA s-a schimbat și el, deși explicația e la îndemâna oricui.

În aceeași logică poate fi înțeles sensul întâlnirii lui Donald Trump cu Vladimir Putin la Helsinki: ea a urmat natural după deblocarea conflictului cu Kim Jong-un și ambele au ca scop să atragă Rusia, respectiv Coreea de Nord, pe cât posibil, mai aproape de SUA și mai departe de China. Și asta ținând cont nu doar de războiul comercial al SUA cu China, ci de toate nivelurile la care SUA se află ori s-ar putea afla în conflict cu China, considerată de administrația americană actuală drept singura putere cu veleități de supremație mondială și cu intenții agresive demne de luat în seamă, fie și doar sub forma spionajului cibernetic sau – cum susțin fanii lui Trump – sub forma sponsorizării unora dintre adversarii lui politici. Dar fie că e vorba de China sau de alții, stilul de negociere e același cu toți partenerii comerciali, militari, investitorii și debitorii reali sau potențiali, tratați prompt ca prieteni sau ca dușmani în funcție de cât de dispuși se dovedesc să ajute America să-și redreseze bugetul.

La 25 iulie, Jean Claude-Juncker, președintele CE, e așteptat la Washington cu „o ofertă importantă de comerț liber”, cum a spus optimist un oficial de la Casa Albă. E vorba de chestiunea tarifelor în comerțul pentru autovehicule: Trump consideră incorecte tarifele de 10% impuse de UE pentru exporturile de autovehicule în SUA și a amenințat că va răspunde cu un tarif de 20-25% la importurile auto din Europa. Dacă se va rezolva cu bine conflictul, Juncker, Merkel și Trump vor deveni cei mai buni prieteni. Preventiv însă, secretarul pentru comerț Wilbur Ross a anunțat încă din luna mai că pregătește un studiu care să determine dacă „abuzul în tacticile comerciale” pe piața importurilor auto „amenință securitatea națională” a SUA. „Securitatea economică este securitate militară. Și fără securitate economică nu poți să ai securitate militară”, a declarat Ross la CNBC.