Gabriela Firea și oftal-pomano-logia

Gabriela Firea și oftal-pomano-logia
Publicat: 24/07/2018, 17:06
Actualizat: 24/09/2018, 23:25

Bogdaproste, taică, chiar aveam nevoie, că nu mai văd bine gropile din trotuar. Am o pârdalnică de conjunctivită de la praful din București și cred că mi-a intrat în ochi și o bucată de tencuială din Centrul Vechi! D-aia ziceam, pe lângă bani dă ochelari, măi Firuță, nu ne dai matale și câte-o cască de protecție?

Kit de supraviețuire

De fapt, ce-ar fi să mă duc io la Primărie, să le zic ideea mea despre kitul de supraviețuire ca pensionar în București! Asta dacă mai vrea s-o votăm peste doi ani. Deși eu deja strâng semnături pentru anticipate, să o realegem mai repede primar, că nu știu dacă mai apucăm doi ani.

Deci kitul de supraviețuire, bre, pentru pensionarii votanți trebuie să conțină prima dată o sacoșă de rafie, d-aia pe roți. Poate să fie și un cărucior de butelie, pentru zonele mai desfundate de la periferie. Acolo să ne dea și două găleți, să luăm apă de la puț, că 300 de străzi încă n-au potabilă. Decât decapotabile am văzut, cum ar zice doamna Carmen Decât Dan.

Deci să ne deie, taică, un cărucior cu o cască de protecție, ochelari de vedere și mască de gaze. Mai ales la ore de vârf în troleibuz, mă apucă niște gaze, de mă balonez rau. Dacă nu stau jos, să-mi cedeze vreun hipster locul, când se deschid ușile, zboară ăia de lângă mine în stație, ca doapele de la șampanie! Dar dacă-mi pun masca de gaze, pe mine nu mă afectează mirosul. Cred că e ceva hormonal, tataie, că transpir usturoi direct în căpățâni.

Țânțarul-armăsar

Pe urmă, să ne mai deie tanti Gabriela niște sprayuri de țânțari. Că a ajuns lumea în Capitală să nu mai miroase a parfum, ci a insecticid. Imediat, îl vezi p-ăla seara pe băncuță în fața blocului sau la terasa din colț, care nu s-a dat cu spray, arată ca un felinar bâzâit de insecte. Cică dă și în oraș cu tulumba, dar io, dacă mă întrebați, cred că dă cu ceva vitamine, ca așa mari ca anul ăsta, io n-am văzut. Stăteam la o coadă de tigăi la promoție, așteptam să se deschidă ușa și să-mi fac loc cu bastonul, când am văzut un copilaș d-ăsta de doi ani, ridicat în aer de-un țânțar! Noroc că am reflexe și l-am trosnit cu bastonul, urlând: Unde-l duci, bestie? Atunci mi-am pierdut și placa de dinți, că s-a dat drumul la ușă la promoție și m-a prins bulucul cu gura deschisă!

D-asta zic, să ne dea și bani de placă. Că dacă ne punem ochelari, o să vedem iarăși ce bunătățuri sunt la aprozar în supermarket și cu ce să le mestecăm, taică, cu ce?

Dați cu pietre!

Mie d-aia-mi place de duamna Găbjița, că are grijă de noi, electoratul dânsei. Ne-a dat și ajutor de comemorare… ăsta, de sărbătorire a nunții de aur, platină și diamant. Atâtea pietre prețioase, de parcă n-aveam deja la colecist.

Că tare e bine să ai pe cineva lângă tine, la bătrânețe, taică. Adică dacă te duci la magazin, să aibă cine să stea în casă, ca să n-o spargă hoții eliberați de Tudorel. Că d-aia io și nevastă-mea dormim pe rând, facem planton. Și cu ocazia asta, stau și la geam să văd cum se bat vecinii pentru un loc de parcare. Apoi urc filmul pe Facebook. Ai și io o Dacie pe locul meu de parcare, dar o țin drept seră. Că au crescut ditamai aracii de roșii înăuntru, dacă n-am mai terosonat-o din 96.

D-aia zic, în kitul de supraviețuire să ne dea și câte-o armă. Că dacă stăm după Poliție, ăștia doar ne pândesc să ne amendeze când traversăm pe roșu. N-au mai prins un tâlhar de pe vremea lui Terente.

Și să-i dea sănătate lui Firea că-i așa rea, că uite-așa mai apuc să-mi văd copiii și nepoții. Când vin din străinătate, la mitingul Diasporei. Sănătate!

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Rechinii din largul coastei Braziliei au fost testați pozitiv la cocaină. Experții trag un semnal...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Unul dintre cei mai diabolici criminali în serie din România, căutat de poliţişti. Petrică Ciucă a...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Gafă de proporţii comisă de Adidas: a creat un model de încălţări în amintirea JO...
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Cutremur total în UE. Ungurii au ajuns stăpânii Europei. S-a pus blocadă pe bani
Sute de locuri de muncă într-un județ din România. Ce mare investitor face angajări
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Astrofizicienii au descoperit că găurile negre supermasive sunt „inima și plămânii” galaxiilor