Vladimir Putin îl invită pe Donald Trump la Moscova

Vladimir Putin îl invită pe Donald Trump la Moscova
Publicat: 27/07/2018, 19:28
Actualizat: 26/03/2019, 01:47

„În privința reuniunilor, înțeleg perfect ce a declarat președintele Trump. Are dorința ca noi să avem noi întâlniri. Eu sunt pregătit să îl întâlnesc. Dar este necesar să fie întrunite condițiile. În țara noastră, noi suntem pregătiți pentru astfel de întâlniri. Suntem pregătiți să îl invităm pe președintele Trump la Moscova. I-am adresat deja invitația, i-am spus deja”, a afirmat vineri Vladimir Putin, citat de ediția în limba franceză a agenției de presă Sputnik.

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, este deschis ideii unei vizite oficiale în Rusia, a comunicat vineri după-amiază Casa Albă, citată de agenția Reuters.

„Președintele Trump așteaptă să îl întâlnească pe președintele Putin la Washington, la începutul anului viitor, și este deschis ideii de a efectua o vizită la Moscova, după primirea unei invitații oficiale”, a comunicat vineri după-amiază Sarah Sanders, purtătorul de cuvânt al Președinției SUA.

Președintele SUA, Donald Trump, vrea să aibă o nouă întrevedere cu omologul său rus, Vladimir Putin, la începutul anului viitor, după încheierea anchetei privind ingerințele ruse, a declarat consilierul prezidențial american pentru Securitatea Națională, John Bolton. Donald Trump „crede că următoarea întrevedere bilaterală cu președintele Putin trebuie să aibă loc după încheierea vânătorii de vrăjitoare ruse, astfel că am convenit că va fi la începutul anului viitor”, a afirmat John Bolton miercuri seară.

Donald Trump a semnalat deja că vrea o nouă întâlnire cu Vladimir Putin, în pofida controverselor generate de recentul summit SUA-Rusia din Finlanda.

Donald Trump și-a atras critici dure pentru că a sugerat că are încredere mai mare în președintele Rusiei, Vladimir Putin, decât în evaluările serviciilor secrete americane privind ingerințele electorale ruse. „Eu am încredere în oamenii mei din serviciile de informații, dar vă pot spune că președintele Putin a fost extrem de puternic în negarea acuzațiilor”, a afirmat Donald Trump după întâlnirea cu liderul de la Kremlin.

Donald Trump trebuie să înțeleagă că „Rusia nu este aliatul nostru”, a reacționat unul din liderii Partidului Republican, Paul Ryan, președintele Camerei Reprezentanților. Rusia este responsabilă de „tentative intense, în curs” pentru subminarea democrației din Statele Unite, a afirmat Dan Coats, directorul Serviciilor de informații americane.

Foto: Hepta

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Haos pe Aeroportul Otopeni, din cauza unui protest mascat la TAROM: 10 curse au...
Horia Tecău, luat pe cameră din bar de șefa de la taxe și impozite Sector...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Salman Khan și Iulia Vântur, primele imagini de la nuntă! Filmarea cu ei a scăpat...
Nicki Minaj și-a anulat concertul în România înainte cu doar trei ore. Ce motive a...
Vali a murit la Costineşti, după ce şi-a presimţit sfârşitul: 'Să îmi reparaţi maşina şi...'
Cauza reală a morții lui Marilyn Monroe! Ce s-a întâmplat ore întregi cu trupul neînsufleţit...
Rezultate la Bac 2024. Notele de la Bacalaureat au fost publicate pe Edu.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Ce avere are Serghei Mizil: Fiul fostului demnitar a dezvăluit adevărul despre proveniența banilor săi...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Dacia lucrează la un nou model. Acesta va înlocui un BEST SELLER ce a dominat...
Tarom a anulat mai multe curse „din cauza indisponibilităţii temporare a membrilor echipajului de zbor”....
Șansă UNICĂ în viață! Vom vedea cu ochiul liber NAȘTEREA unei STELE
S-a aflat ce a făcut Elena Udrea.Traian Băsescu i-a dat ordin: Ne-a păcălit pe toţi
Carmen de la Sălciua face bani cu nemiluita. Cât cere pentru o cântare
Rezultate Bac 2024. Notele de la Bacalaureat, publicate pe edu.ro! Cum se face contestație și...
VIDEO Edu.ro Rezultate BAC 2024: S-au afișat notele. Scrie codul tău și află ce medii...
Miracolul prin care Lidia Buble a fost vindecată de psoriazis, după ce tratamentele medicilor nu...
Mesajul organizatorilor Neversea dupa scandalul de la Saga Festival 2024: "Vrem să simțim toți asta"....
BANCUL ZILEI. Bulă, care de-abia şi-a cumpărat o maşină, merge la un service auto: Cât...
Stephen Baldwin, creștinul renăscut al familiei
×