De luni, SE PRELUNGEȘTE programul serviciilor de PAȘAPOARTE. În iulie și august, românii din străinătate vin în vacanță și își reînnoiesc documentele

De luni, SE PRELUNGEȘTE programul serviciilor de PAȘAPOARTE. În iulie și august, românii din străinătate vin în vacanță și își reînnoiesc documentele
Sursa foto: Mediafax Foto - caracter ilustrativ
Publicat: 28/07/2018, 13:09
Actualizat: 25/03/2019, 20:21

Șeful Direcției Generale de Pașapoarte, comisarul Mirel Toancă, a declarat pentru Mediafax că, începând de luni, Ministerul Afacerilor Interne a decis prelungirea programului de lucru la ghișele de eliberare a pașapoartelor.

„Pentru a veni în sprijinul cetățenilor și a eficientiza activitatea de eliberare a pașapoartelor s-a decis prelungirea programului de lucru cu două ore, acesta fiind acum de la ora 8:30 la 18:30, de luni până vineri. Măsura este valabilă până la 31 august 2018, pentru 30 de județe: Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Cluj, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Galați, Hunedoara, Iași, Mehedinți, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Satu Mare, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vrancea și Vaslui.

Pentru municipiul București și județul Ilfov, timpul de lucru a fost prelungit pentru primele 3 zile ale săptămânii, programul fiind de la ora 8.30 la 18.30″, precizează Toancă.

Ca urmare a suplimentării, de săptămâna viitoare, la nivel național vor funcționa 209 ghișee de primiri cereri și eliberări documente de călătorie. Găsiți AICI tot ce trebuie să știți despre eliberarea unui nou pașaport.

Șeful de la Pașapoarte reamintește că, din această lună, au intrat în vigoare mai multe modificări legislative privind eliberarea sau valabilitatea pașapoartelor, cea mai importantă schimbare fiind CREȘTEREA VALABILITĂȚIIpașaportului simplu electronic de la 5 la 10 ANIpentru persoanele cu vârsta de peste 18 ani și modificarea condițiilor în care poate fi eliberat pașaportul simplu temporar.”Acest tip de pașaport se eliberează într-un termen ce nu poate depăși 3 zile lucrătoare, doar în situații obiective, în care, din motive de sănătate, familiale sau profesionale, este necesară și urgentă prezența persoanei pe teritoriul altui stat și nu există timpul necesar pentru emiterea pașaportului simplu electronic”, amintește Toancă.

Modificările legislative au fost introduse pentru a reduce aglomerația de la ghișeele serviciilor de pașapoarte cauzată de numărul mare de cetățeni care an de an solicită pașaport temporar, fără a avea o urgență.

„Odată cu creșterea valabilității pașaportului simplu electronic la 10 ani, ne așteptăm să se mărească și numărul cererilor de eliberare pentru acest tip de document, în condițiile în care este cunoscut faptul că în lunile iulie și august se eliberează cele mai multe documente de călătorie, comparativ cu restul lunilor din an. (…) Față de perioada similară a anului trecut, numărul angajaților din sistemul de pașapoarte a crescut cu aproximativ 60 de persoane„, a mai declarat Toancă.

Începând cu data de 16 iulie, în municipiul București, ghișeele din Pipera și Amzei s-au mutat în Park Lake.

„De la începutul anului și până în prezent, aproximativ 41.000 de cetățeni au solicitat expedierea pașaportului prin poștă. În scopul reducerii timpilor de așteptare la ghișeu, a fost implementat sistemul de avertizare prin SMS cu privire la iminenta expirare a pașaportului, prin care cetățenii sunt atenționați, cu privire la acest aspect, cu una până la trei luni înainte”, a mai declarat șeful Direcției de Pașapoarte.

Potrivit acestuia, în perioada 20 – 27 iulie, la nivel național s-au primit 47.314 solicitări de eliberare pentru pașapoarte simple electronice și 12.055 pentru pașapoarte simple temporare. În aceeași perioadă a anului trecut au fost înregistrate 33.601 solicitări de eliberare pentru pașapoarte simple electronice și 15.970 pentru pașapoarte simple temporare, ceea ce reprezintă o creștere cu 40,81% a numărului de pașapoarte simple electronice, respectiv o scădere cu 24,51% a numărului de pașapoarte simple temporare.

Lunile iulie și august sunt cele mai aglomerate la ghiseele serviciilor de pașapoarte din cauză că foarte mulți din românii care lucrează în străinătate vin în vacanță și își reînnoiesc documentele expirate sau pe cale să expire.

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Cutremur în România vineri dimineață! Care au fost zonele afectate și ce magnitudine a înregistrat...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Temperaturi atipice în următoarele patru săptămâni. O iarnă cum n-a mai fost de mult
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Dan Ciotoi suflă și în iaurt după ce s-a vindecat de cancer. Ce regim strict...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Al doilea vaccin împotriva variolei maimuței, aprobat de OMS