Tren vom avea CU SIGURANȚĂ până în 2020 pe Gara de Nord-Otopeni, metrou NU. Șova, despre cum se vor deplasa suporterii la Campionatul European de fotbal

Tren vom avea CU SIGURANȚĂ până în 2020 pe Gara de Nord-Otopeni, metrou NU. Șova, despre cum se vor deplasa suporterii la Campionatul European de fotbal
Publicat: 02/08/2018, 14:56

Tren vom avea cu siguranță; metrou, foarte probabil nu„, a spus Lucian Șova, după conferința de prezentare a bilanțului mandatului său la 6 luni, întrebat dacă până la Campionatul European (de fotbal) din 2020 va fi asigurat transportul suporterilor de la Aeroportul Otopeni spre Gara de Nord.

A fost găsită soluția – deocamdată, la nivel informal – de a se devia de la linia ferată București-Otopeni, cu supratraversarea DN1 și apoi continuarea liniei, pe piloni, până la etajul 1 al terminalului de pasageri din Aeroportul Otopeni. Studiul de fezabilitate va fi gata peste două luni, și le-am sugerat celor de la CFR SA să construiască partea de linie ferată în regie proprie (iar pasajul să fie scos la licitație), astfel încât înainte de Campionatul European să existe această legătură pe calea ferată. Va fi totul gata înainte de 2020, cu siguranță„, a spus Lucian Șova.

Ministrul Transporturilor a precizat că „există o cerință a UEFA ca de la aeroport spre oraș să fie asigurată și o a doua cale de transport, pe lângă cea rutieră”, de aceea a ales varianta liniei ferate. „Nu pierd nicio zi să le atrag atenția celor de la CFR SA că trebuie să se grăbească; ar fi puțin spus nescuzabil să fim scoși din joc din cauza neîndeplinirii acelei condiționalități UEFA. Varianta aceasta cu linia ferată este posibil de terminat în timp util, dar la varianta metrou niciun inginer nu ar putea garanta că ar putea fi gata într-un an și jumătate lucrări de o asemenea complexitate”, a mai spus Lucian Șova.

România ar putea găzdui o parte din meciurile de fotbal ale Campionatului European din 2020, dar pentru aceasta trebuie să asigure o bună stare a infrastructurii și a capacităților de transport, în condițiile în care numai pe ruta de la Otopeni la București este estimat un flux de 30.000 de călători/suporteri pe zi”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Rechinii din largul coastei Braziliei au fost testați pozitiv la cocaină. Experții trag un semnal...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Uciderea unui urs care a atacat un turist în Italia, oprită de activiști! Animalul poate...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
A explodat BOMBA despre Traian Băsescu! S-a aflat ce a făcut fostul președinte al României
A avut un ciob de sticlă înfipt în ficat, timp de nouă ani. Cum a...
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Experiența paranormală prin care a trecut Lidia Buble! Artistei nu i-a venit să creadă ce...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cromozomi antici de mamut lânos, descoperiți în piele veche de 52.000 de ani