Iohannis încearcă să acopere REALIZĂRILE PSD, creșterile de salarii și pensii, creșterea economică! Un europarlamentar pune TUNURILE pe președinte

Iohannis încearcă să acopere REALIZĂRILE PSD, creșterile de salarii și pensii, creșterea economică! Un europarlamentar pune TUNURILE pe președinte
Publicat: 04/08/2018, 21:27
Actualizat: 26/03/2019, 03:28

„Supărat probabil după anunțul rectificării bugetare pozitive, dovadă a bunului mers al economiei, președintele Iohannis a decis să recurgă la atacuri politice care se încadrează în binecunoscutul stil al opoziției, atacuri care doresc să acopere mediatic creșterea economică și creșterile de salarii și pensii. Dincolo de faptul că mi se pare ireal și irațional, să folosesc exprimarea domnului Iohannis din această zi, ca președintele să participe la ședințele PNL și să se erijeze în liderul opoziției din România, observ un anumit tipar comportamental care îl descalifică pe președinte ca om politic:”, a declarat, sâmbătă, europarlamentarul PSD, Gabriela Zoană, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Aceasta face o trecere în revistă a acțiunilor șefului statului, reamintind de numeroasele sesizări la CCR asupra legilor inițiatite de PSD. În opinia europarlamentatului PSD, Gabriela Zoană, este „de-a dreptul hilar” faptul că Iohannis a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu existența unui conflict juridic între premier și președinte, după ce Viorica Dăncilă a emis un decret prin care și-a delegat atribuțiile la șefia Guvernului pe perioadă concediului.

„Faptul că Iohannis a ajuns să sesizeze conflicte de constituționalitate la orice lege pe care o inițiază PSD este una, dar să facă o sesizare la Curtea Constituțională pentru că premierul țării și-a luat concediu de odihnă și nu s-ar fi adresat președintelui României pentru a-i da voie, este de-a dreptul hilar. În opinia mea, președintele Iohannis avea două motive pentru a NU sesiza CCR, în ceea ce privește plecarea doamnei premier, Viorica Dăncilă, în concediu: primul privește atribuțiile prezidențiale și buna conlucrare între instituțiile statului – faptul că premierul României pleacă în concediu de odihnă și își deleagă atribuțiile fără să ceară opinia președintelui nu constituie un motiv de sesizare a Curții Constituționale, o instituție care numai despre concedii de odihnă nu se pronunțase în ultima vreme. În plus, domnul Iohannis a mai trecut prin două situații similare în trecut și nu a fost deranjat de faptul că foștii premieri plecaseră în concediu fără să se fi emis un decret prezidențial pentru desemnarea înlocuitorilor”, a completat Zoană.

Europarlamentarul PSD a adăugat că președintele Klaus Iohannis a avut numeroase concedii prelungite de la preluarea mandatului la Cotroceni.

„Al doilea motiv privește însuși comportamentul președintelui României de la momentul preluării mandatului, în special când este vorba de concedii, vacanțe prelungite și plecări de joi până marți în provincie, la Sibiu. Nu mai intrăm în alte amănunte, sunt de notorietate aceste lucruri. În altă ordine de idei, să te cobori, de la nivelul de președinte de stat, să spui că fapte evidente cum ar fi creșterile de salarii și pensii nu sunt reale, denotă o încercare disperată a lui Iohannis de a acoperi mediatic faptul că actuala guvernare a îndreptat țara, din punct de vedere economic și financiar, spre o direcție bună”, a conchis Gabriela Zoană.

Președintele Klaus Iohannis a atacat, sâmbătă, la ședința Consiliului Național al PNL, de la Parlament, guvernarea PSD, spunând că scopul real al coaliției de guvernare a fost să demonteze justiția, iar creșterea salariilor este o păcăleală.

„O să încep cu o radiografie a situației generale din România. Pot să spun de la început că situația este proastă. Nu-mi face nicio plăcere să spun așa ceva și mi-aș dori tare mult să mă adresez și să spun, dragii mei, României îi este bine. Dar cu ajutorul vostru ajungem și acolo. (…) PSD a promis românilor că va curge lapte și miere, că vor crește salariile și pensiile, că toți vor avea locuri de muncă și în general va fi cum nu s-a văzut vreodată. Ghinion, nu s-a întâmplat așa. Au început să demonteze Justiția românească. Asta a fost prioritatea reală a PSD. Au încercat să o pună sub control, să inhibe lupta anticorupție. Și-au dat seama că lumea așteaptă altceva și au pus în opera o păcăleală prin care au spus oamenilor că le cresc salariile și pensiile”, a declarat Klaus Iohannis.

Șeful statului a declarat, referitor la discuția de vineri cu Viorica Dăncilă, că premierul i-a spus că nu știa că s-a publicat în Monitorul Oficial decizia de a delega atribuțiile pe perioada concediului său, telefonul venind după ce șeful statului a sesizat CCR.

Foto: Facebook / Maria Gabriela Zoana

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Aviația rusă anunță că desfășoară pentru prima dată în conflictul cu Ucraina avionul stealth de...
Cine este șoferul care a ucis un copil de 9 ani pe Șos. Gării Cățelu....
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
O fetiță de 3 ani a sunat la 112 și a spus că tatăl ei...
Mutu și-a băgat soția la înaintare! Masculilor le-a stat ”ceasul” chiar în buza mării: și-a...
Actrița CELEBRĂ care a murit SUBIT la 32 de ani. Abia acum ies la iveală...
Accidentul din Pantelimon: Momentul în care șoferul vinovat fuge după ce a spulberat doi copii,...
UPDATE Doi frați, loviți în plin de o mașină în Pantelimon. Băiatul de 9 ani...
Care sunt simptomele infectării cu virusul West Nile. La ce trebuie să fim atenți și...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Noi imagini cu Dacia Bigster. Noul SUV de la Dacia va decima concurența - GALERIE...
UE pregăteşte terenul pentru o posibilă revenire a lui Donald Trump la Casa Albă. Ce...
MOTIVUL SECRET pentru care METEOROLOGII nu fac PREDICȚII precise
România se revoltă. Cu asta se ocupa, de fapt, BĂSESCU...
Vremea se schimbă brusc. Vești de ultimă oră de la ANM
Mireasa sezon 10, 29 iulie 2024. Cine sunt concurentele din noul sezon al show-ului matrimonial
UPDATE Doi frați, loviți în plin de o mașină în Pantelimon. Băiatul de 9 ani...
Jador, declarații neașteptate despre relația cu Oana Ciocan: „Am încercat să fac copii cu Oana....
Scandal la deschiderea Jocurilor Olimpice 2024! Mesajul transmis de organizatori după ce scena asemănătoare „Cinei...
BANCUL ZILEI. - Bulă, de ce n-o săruţi pe tanti Mioara?
Ce se întâmplă cu ochii noștri atunci când respirăm?