Și caii se împușcă, nu-i așa? Simi și Ioana au răspuns NU. Refugiul Caii Lupilor, locul unde CAII fără NICIO ȘANSĂ devin CAMPIONI

Simi și Ioana Crăciun, doi tineri din Bistrița-Năsăud, s-au mutat în urmă cu câțiva ani într-un refugiu, unde timpul nu se mai măsoară în ore, pentru că fac doar ceea ce le place, departe de agitație, de probleme și termene limită. Animalele salvate de ei și turiștii care le trec pragul au parte, cu toții de un loc unic, unde parcă timpul nu se mișcă, la 25 de kilometri de Bistrița, la Șieu Sfântu.

Primul care te întâmpină la Refugiul Caii Lupilor este Scooby, un dog german uriaș, curios și prietenos, cu statura impunătoare. Merge greu și strâmb, dar e vesel, așa că Scooby îi atrage atenția vizitatorului încă din primele secunde că este la Refugiul Caii Lupilor – locul unde animalele sunt salvate.

„Noi, aici, la Caii Lupilor, nu recuperăm numai cai, recuperăm și alte animale. Scooby este unul dintre ele. Merge așa de rău și strâmb pentru că a fost foarte bolnav. Are o tijă de metal care îi susține coloana, iar medicul veterinar ne-a spus că este posibil să nu mai meargă niciodată, dar merge, se joacă, este bine. Este un membru important al familiei”, povestește Simi, care a deschis în urmă cu aproape 15 ani ani Refugiul Caii Lupilor. Aici își găsesc liniștea zeci de cai aflați la un pas de a fi eutanasiați pentru că „nu ar mai fi buni de nimic”.

Cu răbdare, dragoste și calm, Simi și Ioana Crăciun au reușit să îi recupereze și, din caii abandonați, aruncați de-a dreptul, a reușit să scoată campioni.

În refugiul de la Șieu Sfântu, Simi Crăciun are aproape 20 de cai salvați pe care, împreună cu soția, Ioana, îi îngrijesc, îi dresează și îi antrenează atât pentru a fi folosiți în drumeții cu turiștii care le calcă pragul, cât și pentru a participa la diferite competiții.

„De ce Refugiul Caii Lupilor? Pentru că seamănă cu un refugiu pentru animale, aici animalele sunt libere și au de ales – pot să vină după mine, sau pot să nu vină după mine sau să plece pe deal, să facă ce vor. Am foarte multe animale recuperate, fiecare are povestea lui. Când am cumpărat primul Shagya arab de la o herghelie din Rădăuți, era vândut pentru sacrificare, pentru că nu avea origine. Noi, neavând bani suficienți să cumpărăm un cal cu origine, cu care – oricum – ceva nu e în regulă, pentru că îi vând numai pe cei care nu sunt buni, a fost foarte ieftin și mai mult m-a costat transportul să îl aduc până acasă. Și până la urmă a ajuns campion! A câștigat Balcaniada. Am început cu cai considerați buni de nimic”, povestește Simi.

Pasiunea pentru cai a lui Simion Crăciun vine din copilărie. A crescut la Herghelia din Beclean unde munceau părinții lui, iar dragostea pentru cai nu l-a putut ține departe de casă. A lucrat câțiva ani în Belgia, la câteva centre de călărie, însă nu a rezistat prea mult departe de țară.

Istoria „Caii Lupilor” a început în 2002, după ce a cumpărat terenurile de la Șieu Sfântu, a construit două cabane cu 16 locuri de cazare și a început să facă excursii cu prietenii.

„Numele de Refugiul Caii Lupilor a venit după ce am adus-o pe soția mea de la Cluj. Ea mi-a spus că locul este foarte frumos, dar are nevoie de un nume și atunci mi-a venit ideea – Caii Lupilor – pentru că acești cai nu erau buni de nimic, îi legau în pădure, îi dădeau la lupi… Acum aici sunt cai salvați, aici și-au găsit liniștea și un rost. Iapa mea de călărie a ajuns cel mai bun cal pe care îl am. Am luat-o dintr-un târg unde o băteau proprietarii zicând că nu e bună de nimic pentru că nu trăgea căruța și a ajuns acum cel mai bun cal de călărie. Avem în total 18 cai, nu sunt toți ai mei, sunt mai mulți proprietari care își țin caii la noi, cai care la rândul lor au fost salvați…

O am pe Rada, o iapă de semigreu de tracțiune pe care a salvat-o studentă de la medicină veterinară. Iapa era foarte bolnavă, cred că a avut toate bolile posibile. Au vrut să o eutanasieze la facultate, dar studentele s-au gândit că poate totuși le ajut cumva. Am luat-o, am îngrijit-o și de vreo șapte – opt ani este tot aici și este foarte bine… Am și un pur sânge englez, un cal de cursă completă care a fost vândut de la unul la altul până la urmă, a ajuns la un grec, grecul a ajuns la mine. Între timp a dat faliment în România și a plecat. A rămas calul… Așa m-am trezit cu un cal, un pur sânge englez, ajuns acum calul preferat al soției mele, cu care participă la concursuri de anduranță și a reușit să devină campionul României la anduranță. Nu este cal de anduranță, nu este cel mai bun cal, are patru picioare de patru feluri, dar uite că și-a găsit rostul cumva în lume și liniștea”, povestește cu drag Simi.

Nu numai pentru animale este un loc special Refugiul Caii Lupilor, ci și pentru turiștii care îi calcă pragul. Simi îi alege cu grijă și preferă străini care apreciază mult mai mult turismul de acest fel, liniștea, natura și munca celor doi tineri.

„Vin turiștii și ar veni și mai mulți, dar nu putem primi mai mulți pentru că suntem singuri. Străinii preferă foarte mult locul acesta, pentru că este foarte natural, foarte simplu, nu sunt betoane. Stau la masă afară în grădină, este verde peste tot, animalele le stau în brațe, pisicii, câinii stau lipiți de ei, caii vin la tine, sunt cuminți, sunt educați. Caii au prins drag de oameni pentru că au siguranță și confort, animalele se simt bine, iar turiștii au văzut lucrul acesta. Sunt o grămadă de centre de călărie în România, dar unii au impresia că dacă bagă calul în boxă și îi dau bine de mâncare, mâncare scumpă, este foarte bine, dar nu este așa. Calului îi trebuie liniște și libertate. Calul trebuie să aibă hrană din belșug – nu specială – fân și iarbă, și liniște, să aibă libertate, să poată alerga când vrea el, să fie liber, nu când vrem noi. Ce este diferit la Caii Lupilor față de alte herghelii din țară: faptul că mie îmi place ceea ce fac, nu am angajați. Aici dimineața, când mă trezesc și ies pe ușă animalele simt că eu sunt partenerul lor, eu sunt confortul lor, pentru că am ajuns să ne înțelegem suntem o echipă, trăim împreună, suntem turma”, spune tânărul.

La Caii Lupilor, timpul nu se măsoară cu orele, nu există restricții sau interdicții, iar turiștii care ajung aici pentru prima oară sunt derutați: nu există ceas, tot programul se desfășoară calm, fără agitație, fără termene limită.

„Vorbesc cu turiștii și le spun că primul lucru după ce vin, le prezentăm caii. Deja de la primele contacte, știu ce cal să le dau. Fiecare cal este diferit și omul trebuie să se înțeleagă cu calul, trebuie să aibă caractere apropiate. Iar ceea ce îi dă gata e libertatea. Plecăm pe dealuri, ne oprim la amiază unde vrem, numai să fie umbră și să fie liniște, mâncăm liniștiți cu caii lângă noi, ne oprim la o pensiune, dacă este cazul să facem mai multe zile, caii au posibilitatea să stea lângă pensiunea respectivă, oamenii își văd caii când iau cina, discutăm despre cai, uită de telefoane, uită cât e ceasul, cred că le place ruperea aceasta de civilizație, de cultură, de prea multe informații, calculatoare, telefoane, internet.

După puțin timp petrecut în lumea aceasta încep să redevină oameni, să comunice între ei, să vorbească între ei față în față. Aici mergem călare, relaxați. Pentru mulți cea mai mare dilemă este lipsa orelor… ne întreabă: la ce oră ne trezim mâine dimineață? Dimineață, zic! La ce oră e la micul dejun? După ce ne trezim… Și la ce oră plecăm călare? După ce luăm micul dejun…. Nu avem o oră de plecare, când vă văd că v-ați trezit, facem micul dejul și după ce mâncăm, plecăm. La început nu sunt obișnuiți, în primele două-trei zile sunt în dubii și se uită la ceas, dar după trei zile intră în ritmul acela de liniște și de relaxare și asta că le place foarte mult”, a mai spus Simi Crăciun.