Prima pagină » Puterea Gândului » Liiceanu – fenomenologia muiei

Liiceanu – fenomenologia muiei

Gabriel Liiceanu îl atacă pe Klaus Iohannis, spunând că „România Educată” e ceva mult mai dramatic decât un eşec / MEDIAFAX FOTO / Andreea Alexandru

Lelia Munteanu

Publicat: 07/08/2018, 21:11

Actualizat: 10/01/2020, 16:54

Vestea bună e că Gabriel Liiceanu s-a hotărât să-și scrie opera filosofică. Vestea și mai bună: începe cu Fenomenologia muiei.

Mai puțin sau deloc dedat stilisticii de stadion, Liiceanu e fascinat de conceptul de muie. Îl prelevează de pe pereții closetelor, de pe plăcuțe de înmatriculare, din lirica rețelelor de socializare, îl desprinde de pe calcane, îl rașchetează de pe spătarele băncilor din parc, îl scoate din obscuritatea gangurilor, îi pipăie consoana erectă, îi gustă simplitatea eudaimonică, îi ascultă sonoritățile, îi măsoară ambitusul, îi contemplă irizările.

Moț pe baricade, filosoful prefigurează patetic Revoluția Muiei. Muia ca rațiune eficientă pentru proiectul așteptatei răsturnări – pașnice! – a dictaturii pesediste. Muia explică, unește și mobilizează. Muia emană forță și viziune. Refulează orgiastic. Transcende contingentul (și nu mă refer la răcanii încorporați în același an). Vremea programelor politice a trecut. Contraargumentele au căzut în desuetudine. Soluțiile s-au diluat. Cum răsturnăm pesedeul? Umplându-l de muie!

Mărturisesc însă că, pentru victoria cauzei, un mesaj mai intens, mai plin de emoție, mai convingător mi s-ar părea „Ete pula, Mărioară” (Mărioara ca ființă generică, desigur). Adaptat, posedă și sublimul unei vagi aliterații: „Ete pula, PSD!”.