Aleluia, frate! Statul paralel, Biserica și mitingul tricoaielor

În fiecare duminică dimineață, biserica ridicată pe acoperișul Micului Pentagon se dovedea a fi neîncăpătoare pentru zecile de credincioși veniți la slujbă. Altădată pustie, nefrecventabilă, Biserica Sfinților Freud și Jung renăscuse din propria cenușă după ce doctorița Gabriela reușise să aducă de pe muntele Athos o cutie mică, din argint, cu moaștele celor 11 sfinți care salvaseră Grecia de la faliment, după dublarea pensiilor și salariilor.
Preotului paroh (un fost călugăr de la salonul 6-66) îi plăcea să i se spună Prea Puternic, prescurtat PP, conștient fiind de influența pe care o avea asupra medicilor și în special asupra președintelui Liviu. Deseori confunda liturghia ortodoxă cu cea catolică, mai încurca sfinții între ei, cita când din Biblie, când din Talmud (uneori și din Coran!), iar în timpul slujbei se comporta straniu, dându-le apă la moară celor care pretindeau că ar fi posedat. Cert este că fusese internat după ce îi îndemnase pe credincioși să-l caute pe Dumnezeu inclusiv în moschei și sinagogi, dacă nu-l găseau în altă parte. Încă de atunci i se pusese ștampila de ecumenist extremist, doctorii fiind foarte rezervați cu privire la șansele înaltului prelat de a-și mai reveni.

Ca de obicei, m-am așezat pe ultimul rând, îmi plăcea să urmăresc din spate spectacolul liturghiei, Prea Puternicul se simțea în elementul lui, biserica era plină, iar credincioșii cântau Veșnica pomenire în timp ce Viorica și doctorul Petre săltau coliva spre înaltul cupolei, triști, plini de evlavie, cu ochii în lacrimi.

Prea Puternicul le făcu semn să lase coliva pe masă, apoi se apropie de microfon.

– Dragi credincioși, cinstiți enoriași, ne-am adunat aici în sfânta biserică, în sfânta zi de duminică, la pomenirea de 9 zile de când au dispărut dintre noi, practic, s-au ridicat la cer, sufletele neprihănite a 90.012 porci din întreaga țară. O boală necruțătoare, fără leac, i-a răpus înainte de a ajunge pe mesele drept-credincioșilor. Dumnezeu să-i ierte!

Enoriașii reacționară în cor, făcându-și cruce:

– Dumnezeu să-i ierte!

De undeva din primul rând, Ludovic îl întrerupse pe preotul paroh.

– Sfinția Ta, Prea Puternice, mă scuzi că îndrăznesc. Ce s-a întâmplat cu cei 10.000 de porci din Teleorman ai odraslei președintelui Liviu? Au murit de gripă sau de cuțit, Doamne iartă-mă?

La rândul său, Klaus suflă în lumânarea pe care o aprinsese de sufletul porcilor și încercă să facă lumină printr-o întrebare mai directă.

– Am informații de la servicii că fiul președintelui Liviu a acționat în urma unui pont primit direct de la minister, de la doctorul Petru, aici de față. Așadar, este adevărat că cei 10.000 de porci ai familiei președintelui au preferat să se sinucidă, decât să moară de pestă africană?

Mai indignat decât o parașută de pe centură chestionată în legătură cu oportunitatea introducerii plății cu cardul, doctorul Petre luă coliva de pe masă și i-o tufli în nas lui Klaus, lăsându-i în dreptul ochilor două bomboane verzi, cu aromă de mentă.

– Spre deosebire de animalele astea, sacrificate pe altarul democrației, pe tine n-o să te pomenească nimeni, trădătorule de neam și țară! N-ai făcut nimic, băi Klaus, decât să minți la televizor că suntem bandiți și inculți și că n-avem niciun Dumnezeu. Prea Puternice, Sfinția Ta, zi-le la păgânii ăștia de la Statul Paralel cum am ajutat noi Biserica.

Între timp, Victor și Traian intraseră în altar și se fugăreau cu două lumânări groase, de botez, Cosette își făcea selfie cu Sfântul Petru (cel din Rai, nu cel de la minister!), iar doctorița Gabriela pregătea pomenile pentru sfârșitul slujbei.

Îl zăresc într-un colț, pe Gabriel (poreclit Generalul), internat de câteva zile la salonul fără clanță. De la începutul slujbei, repetase întruna Tatăl Nostru și exclamase Aleluia frate! la fiecare intervenție a preotului. Purta o pereche de pijamale cu vipușcă roșie la pantaloni și o caschetă de jandarm pe care tocmai și-o scosese ca să strângă donații pentru următoarele alegeri.

Când ajunse cu cascheta în dreptul Vioricăi, femeia îi trase un genunchi între picioare și o tigaie-n cap.

– Poftim, ia de-aici bani de curve! Trădătorule!

Umilit, Generalul se așeză cuminte lângă masa lungă, unde doctorița Gabriela începuse să împartă pomenile: pastile Viagra-P cu efect psihiatric prelungit, pelerinaje cu bicicleta la Moaștele Sfinților Porci (dispăruți în urma epidemiei de pestă africană), bilete de relaxare și tratament la Secția Electroșocuri și, nu în ultimul rând, volumul autobiografic „Am fost o doamnă”, cu semnătura autorului.

Îi înmână cartea preotului paroh, sărutându-i mâna cu o smerenie demnă de filmele pentru adulți.

– Prea Puternice, Sfinția Ta, din partea administrației spitalului, a președintelui Liviu, a mea personal, pe principiul „Dar din dar se face Rai”, anunț o donație către Biserică constând în 10.000 de prescuri fără gluten, gravate cu mesajul creștin-ortodox „Muie Statul Paralel”, plus 10.000 de tricoaie cu același mesaj. Să ajungă pentru fiecare participant la mitingul din 10 august.

Înaltul prelat își mângâie crucea masivă de la gât, din aur dentar de 24 de karate, inscripționată pe spate cu deviza iezuiților „Ad maiorem Dei gloriam” (Scopul scuză mijloacele – în traducere liberă). Își trecu mâna prin barba încărunțită și îi puse piedică lui Victor, care tocmai fugise prin fața lui. Bărbatul căzu cu gura fix în lumânare, mușcă din ea, însă nu protestă.

Apoi, Prea Puternicul îi răspunse doctoriței.

– Mulțumesc mult, colega. Într-adevăr, iubiți credincioși, președintele Liviu a fost întotdeauna alături de Biserică și îi rămânem veșnic recunoscători. A luat milioane de euro de la investiții și le-a dat pentru cercetare în domeniul sufletului, a credinței. Căci omul poate supraviețui binemersi fără șampanie Moët sau fără ceafă de porc la grătar, dar nu poate trăi fără credința că, într-o bună zi, vom avea și noi autostrăzi, școli și spitale moderne, pe lângă sutele și miile de biserici răsărite ca ciupercile după ploaie. Așa să ne ajute Partidul și bunul Dumnezeu!

Generalul sări ca ars, făcându-și cruce cu ambele mâini:

– Aleluia, frate!

(va urma)