Cea mai mare FAZANERIE din țară visează la exporturile din vremea lui Ceaușescu. Un fazan bun de ciorbă costă 40 de lei

Cea mai mare FAZANERIE din țară visează la exporturile din vremea lui Ceaușescu. Un fazan bun de ciorbă costă 40 de lei
Publicat: 12/08/2018, 11:15
Actualizat: 02/10/2018, 15:23

Crescătoria de fazani este o subunitate a Direcției Silvice Prahova, unde sunt crescuți atât fazani de vânătoare, cât și pentru consum, explicăDan Horia Constantin, șeful unității.

El își amintește că, înainte de Revoluție, din aproape toți cei 60.000 de fazani crescuți aici ajungeau în străinătate. Exporturile mergeau ca unse, iar cei mai fideli clienți erau italienii, care luau păsările pentru popularea fondurilor de vânătoare.

„În anii până în Revoluție, 80, poate 90 la sută din producție mergea către export, clienți tradiționali erau italieni. Cu timpul, a scăzut și interesul acestora pentru fazanul de vânătoare. Cert este că am avut ani și mai grei. Constat în ultimul timp o revigorare a pieței de fazani, în speță fondurile de vânătoare din țara noastră sunt interesate și mă refer la fonduri de vânătoare particulare”, spune Constantin.

Fazaneria Gherghița se află în județul Prahova. A fost înființată în 1971. Se află pe teritoriul satului Curcubeu, comuna Balta Doamnei, la o distanță de 45 km de București și 25 km de Ploiești.

Și cum lucrătorii vor ca unitatea să aibă gloria de altădată, acum sunt în căutare de clienți de peste hotare.

„Suntem în tratative cu un client libanez pentru achiziția unei cantități destul de mari”, spune Dan Horia Constantin.

Fazaneria Gherghița este cea mai mare din țară. Are acum un stoc de 21.000 de exemplare pentru care, zilnic, se folosesc 1,500 de kilograme de cereale și nutrețuri.

Un pui de fazan de 90-100 de zile costă aproximativ 30 de lei. Pentru că aici, carnea nu se vinde la kilogram.

„Suntem deschiși către orice cumpărător, începând de la cumpărarea unui fazan și a mai multora. Dacă acum, fazanul de 100 de zile variază undeva la 30 de lei bucata, în septembrie va fi în jur de 36 de lei bucata, iar în octombrie, 42 de lei bucata. Noi producem și vindem fazan la bucată, nu la kilogram, în funcție de vârstă”, spune Constantin.

Adela Năstase, muncitor în cadrul unității, povestește că fazanul are o carne gustoasă și sănătoasă, fără colesterol.

„Sunt niște păsări care necesită o creștere mai aparte, o îngrijire mai deosebită. De când îi scoatem din stația de incubație, sunt luați și duși în halele de creștere unde avem câte 20 de boxe. Și în fiecare boxă sunt instalații de încălzire. Sunt băgați câte 350 de puișori la boxă. Este o carne bună, sănătoasă, care nu conține colesterol. Se poate prepara orice, friptură, supa de fazan care este foarte gustoasă”, a declarat Năstase.

La ora actuală, în România mai există trei fazanerii, în Prahova, Giurgiu și Timiș.

Foto: Hepta

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Simion explică modul în care va oferi românilor apartamente ieftine
Florin Salam a întrecut orice limită! După ce şi-a pierdut nevasta şi copiii, s-a aflat...
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
Ultimele mesaje ale Dianei, înainte să fie ucisă cu toporul de soțul ei! Ce a...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Ce a primit Andreea din Sibiu, după ce a comandat meniul zilei, la 28 de...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Crima de la Brăila. Primele declarații făcute de soțul Marinei, medicul stomatolog ucis cu sânge...
Breaking news! E vorba despre soțul doctoriței Marina Gavril
Tu știai că e ilegal? Activitatea pe care mulți români o practică, dar nu știu...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Românii trăiesc, în medie, 59 de ani fără să se confrunte cu probleme de sănătate...
Structură SUBTERANĂ MAYAȘĂ și PIRAMIDE ASCUNSE, descoperite în pădurile tropicale din Mexic
Ordin UE, obligație în România. Decizie pentru cine stă la bloc. Se trece pe zero
Fiul lui Dan Grigoriu, paradă cu mașinile de lux. Mihnea Grigoriu se vaită că nu...
Probleme între Florin Salam și Roxana Dobre?! Bruneta ar fi plecat de acasă, împreună cu...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Jador, declarații neașteptate despre relația cu Oana Ciocan: „Am încercat să fac copii cu Oana....
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
Noii locatari de la Zoo Sibiu: 5 pui de lup alb, un pui de ciută,...