BĂTĂLIA pentru cel mai bun loc de SELFIE. Fontana di Trevi stârnește pasiuni VIOLENTE

BĂTĂLIA pentru cel mai bun loc de SELFIE. Fontana di Trevi stârnește pasiuni VIOLENTE
Publicat: 13/08/2018, 21:50

Două femei s-au luat la bătaie lângă Fontana di Trevi din Roma, pentru că amândouă și-au dorit să-și facă fotografii lângă punctul turistic italian.

O tânără de 19 ani din Olanda a fost filmată în timp ce se lua la harță lângă una dintre cele mai populare atracții turistice din Roma, cu o femeie din Statele Unite ale Americii, în vârstă de 44 de ani,potrivit Sky News.

Femeile își doreau un SELFIE în cel mai bun loc, în momentul în care lumina le-ar fi pus în valoare cel mai bine.

Mai întâi, turistele au încercat să discute și să stabilească o regulă pentru a se fotografia lângă fântână, dar au ajuns în cele din urmă la violență.

Poliția din Roma a postat un mesaj pe Facebook, prin care a explicat că cele două femei au început să se tragă de păr și să se lovească, neajungând la o înțelegere în privința ordinii la coada pentru fotografii.

La încăierare au intervenit și familiile celor două femei. S-a poornit un adevărat război între cele două familii de turiști, în total 8 persoane, printre care și trei minori. Cel mai tânăr participant la altercație avea 13 ani.

A fost nevoie de intervenția Poliției din Roma pentru a despărți cele două tabere. Pacea instaurată de polițiști a durat doar câteva minute, pentru că grupurile au început din nou să devinăviolente. Alte două patrule de polițiști au intervenit pentru a pune capăt definitiv războiului iscat de selfie-ul dorit de două femei.

Cele opt persoane au terminat lupta, cu vânătăi și zgârieturi, pentru care nu a fost nevoie de intervenția medicului. Femeile nu și-au făcut fotografiile mult dorite.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Haos pe Aeroportul Otopeni, din cauza unui protest mascat la TAROM: 10 curse au...
Horia Tecău, luat pe cameră din bar de șefa de la taxe și impozite Sector...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Salman Khan și Iulia Vântur, primele imagini de la nuntă! Filmarea cu ei a scăpat...
Nicki Minaj și-a anulat concertul în România înainte cu doar trei ore. Ce motive a...
Vali a murit la Costineşti, după ce şi-a presimţit sfârşitul: 'Să îmi reparaţi maşina şi...'
Cauza reală a morții lui Marilyn Monroe! Ce s-a întâmplat ore întregi cu trupul neînsufleţit...
Rezultate la Bac 2024. Notele de la Bacalaureat au fost publicate pe Edu.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Ce avere are Serghei Mizil: Fiul fostului demnitar a dezvăluit adevărul despre proveniența banilor săi...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Dacia lucrează la un nou model. Acesta va înlocui un BEST SELLER ce a dominat...
Tarom a anulat mai multe curse „din cauza indisponibilităţii temporare a membrilor echipajului de zbor”....
Șansă UNICĂ în viață! Vom vedea cu ochiul liber NAȘTEREA unei STELE
S-a aflat ce a făcut Elena Udrea.Traian Băsescu i-a dat ordin: Ne-a păcălit pe toţi
Carmen de la Sălciua face bani cu nemiluita. Cât cere pentru o cântare
Rezultate Bac 2024. Notele de la Bacalaureat, publicate pe edu.ro! Cum se face contestație și...
VIDEO Edu.ro Rezultate BAC 2024: S-au afișat notele. Scrie codul tău și află ce medii...
Miracolul prin care Lidia Buble a fost vindecată de psoriazis, după ce tratamentele medicilor nu...
Mesajul organizatorilor Neversea dupa scandalul de la Saga Festival 2024: "Vrem să simțim toți asta"....
BANCUL ZILEI. Bulă, care de-abia şi-a cumpărat o maşină, merge la un service auto: Cât...
Melissa McCarthy, a 10-a cea mai bine plătită actriță de la Hollywood în 2024. „Refuz...
×