Gigi Becali – un Trump local?

Nici rezultatele unui sondaj de opinie realizat în această vară, iulie 2018, de către IRES, despre modelele românilor nu ne pare normal; ne bagă și el în ceață. Din mai multe motive. Deși ne știm un popor plin de paranghelii religioase, un fost monah necanonizat e preferat (în ordinea aceasta) lui Iisus Cristos, Fecioarei Maria sau lui Ioan Botezătorul. Iar nici asta nu face gaură în cer; se întâmplă atâtea pe la noi, încât întotdeauna, se găsește o pâine de mâncat pentru producătorii de evenimente.

Așa și cu chestiunea modelelor. Dacă ne-am lua după intelighenția locală, azi, în deosebire de alte timpuri, n-am avea modele. Drept care cu orice ocazie se reclamă nevoia lor. E o problemă, ca multe altele, care ocupă mințile fecunde ale națiunii, fără un răspuns unanim acceptat. Deși, conștient sau nu, fiecare dintre noi avem un model pe care-l urmăm. Sau mai multe. Din România sau din lumea largă. Desigur, o sinteză a lor, ca orice construct abstract, nu poate mulțumi pe toți. Ca și această măsurătoare sociologică produsă de IRES în această vară.

Rezultatele ei, care ne sunt aduse la cunoștință de către sociologul Vasile Dîncu, mai degrabă o natură poetică, decât științifică, consolidează această nemulțumire. Poate și din cauza ambițiilor excesive ale cercetării, invers proporțională cu numărul respondenților. Personalitățile propuse alegerii sunt excesive, numeric și domeniilor în care ele s-au consacrat. De aici și opțiunile risipite pe un ecart foarte larg, fapt care ne amintește vorba unui ilustru profesor de-al nostru: cine îmbrățișează prea mult strânge prea puțin! După cum se vede și din procentul maxim pe care-l obține cel mai căutat model: doar 6 la sută! Și surpriză: Gigi Becali e cel mai ales model!

Cu ceva ani în urmă, înainte ca Gigi Becali să fi trecut prin „Beciul domnesc”, un mare manager din media fusese pe punctul de a aplica un coppy right-ul emisiunii tv care făcea furori în Statele Unite. Poate unii dintre dumneavoastră vă amintiți. E vorba de emisiunea-concurs „Ucenicul”. Protagonistul show-ului era atunci un cunoscut om de afaceri new-yorkez. Da, ați ghicit: actualul președinte american Donald Trump. Urcat în acest montagne russe, cum e televiziunea marilor rețele, tizul rățuștii imaginată de către Walt Disney a ajuns la Casa Albă!

Chiar înaintea acestei minuni – cu certitudine, minune părea atunci transformarea ratingului tv în voturi câștigătoare a celei mai importante dintre alegerile americane, un posibil protagonist, cu mari șanse de rating tv local, era chiar Gigi Becali.

Nu știm care a fost motivul pentru care nu s-a pariat nici pe formula tv, nici pe Gigi Becali ca moderator al „Ucenicului românesc”.

Dar asta nu ne oprește azi, când vedem că el, Gigi Becali, are cele mai multe opțiuni ca model al românilor, să dăm foile memoriei cu câteva pagini înapoi și să ne amintim, musai, fără părtinire, de isprăvile care-l recomandau – și încă îl recomandă! – ca model. Mai tânărul Becali a intrat pe scena publică prin a dovedi cu obstinație că e un creștin practicant, făcând, ori de câte ori avea ocazia, dovada credinței sale, chiar cu asupra de măsură. Vizitele și daniile sale la Muntele Athos, bașca pomenile făcute cu duiumul, atât victimelor din satele calamitate, unde nu ajungea milostenia statului, cât și la poarta palatului său.

O altă calitate, care-l propulsează în fruntea modelelor propuse, e talentul de a face bani din te miri ce! Nu întâmplător, pe locul 2 al modelelor e un alt om bogat, Ion Țiriac; 3 la sută dintre sufragii! Ce o făcut diferența între cei doi? Probabil frecvența aparițiilor tv. Ratingul dlui Gigi Becali e de top; frazele sale sunt hazoase, chiar și înjurăturile sună benign în gura sa. Are omul har și basta! E conștient de asta. Exagerând copios.

Nu putem uita cum l-a rostuit pe un discret politolog cu o avere de jumătate milion de dolari ca să-i predea ars politica. Cu lecția învățată pe repede înainte a pus de-un partid, cam palid, fantomatic, unde-l arvunise și pe dl Pandele, primar de Voluntari, și pe generalul Iordănescu, ca și alți oameni din fotbal. Dând apoi partidul de-azvârlita, a umplut o sacoșă cu bani pe care i-a dat lui Crin Antonescu, președintele de atunci al PNL, ca să ajungă în Parlament. Și avea să ajungă! Chiar și în cel european.

Intrând prin bufonerii – o artă rară și grea, meseria asta! – în anturajul președintelui Traian Băsescu, a țintit sus. Sus de tot. O fi cochetat și cu vreo universitate inventată sub ministeriatul dnei Andronescu, din moment ce a cerut – și a și obținut! – un loc în Comisia juridică din Camera Deputaților. (Dacă rămânea acolo, poate le tăia calea spre rele lui Iordache&Nicolicea!) Aflând de Mecena, a ținut să-i fie, peste veacuri, ucenic al latinului. În demisolul Palatului a făcut sălaș, pentru ceva vreme, unor istorici, nu lihniți de foame, ci de faimă cu orice preț. Chiar academicieni. Urmau să facă o nouă istorie a României. N-aveau să-i prindă „centenarul” în subsol, deoarece Gigi Becali, plictisit de limbuția neproductivă a acestora, i-a mătrășit, așa cum face cu fotbaliștii înainte de expiere profesională. Ajung gloabe. Și așa mai departe.

Faptele de atunci se dovedesc remanente imaginii de azi. Ceea ce ne părea multora un handicap – mintea odihnită – adică scăpată de corvoada sterpelor memorizări școlare, nu i-a barat drumul spre avuție și notorietate. E azi un model de urmat pentru cei certați cu cartea. Nu e singurul! O serie de „băieți de băieți” a ieșit din masa analfabeților funcționali și s-au clădit pe sine ca oameni de afaceri mai mult sau mai puțin onești. Vremurile tulburi ale tranziției sunt doar contextul, conturul lor public, substanța lor e solicitată de nevoile structurale ale vremurilor de azi. Marginalizați în comunism, prin inaderența organică la masificare, dezrobirea lor de servituțiile partidului-stat îi fac să zburde azi. Iar odată cu ei, și cei ai căror modele sunt! Tot cu ajutorul ratingului tv.