Grecia a finalizat ÎMPRUMUTUL de 61,9 miliarde euro, acordat de țările din zona euro

Grecia a finalizat ÎMPRUMUTUL de 61,9 miliarde euro, acordat de țările din zona euro
Publicat: 20/08/2018, 14:45

Drept urmare, pentru prima dată în opt ani, Grecia speră să se poată împrumuta din nou de pe piețele interanționale.

Împrumul a fost acordatat pentru a face față crizei datoriilor, fiind cea de-a treia parte din cel mai important plan de salvare (bailout) din istoria financiară mondială. Valoarea totală a împrumuturilor acordate Greciei pentru a face față crizei s-a ridicat la aproximativ 289 de miliarde de euro, pentru care Grecia va avea nevoie de câteva decenii pentru a-i rambursa.

Economia Greciei a avut un ritm lent de creștere, în ultimii ani, având încă o valoare cu 25% mai redusă decât atunci când a început criza. Reducerile de cheltuieli publice, profund nepopulare în Grecia, vor fi menținute, reprezentând încă o condiție pentru salvare, transmite BBC.

Potrivit Fondului Monetar Internațional (FMI), doar patru țări au înregistrat o reducere a economiei mai mare decât a Grecia în ultimul deceniu: Yemen, Libia, Venezuela și Guineea Ecuatorială.

„Mereu am luptat ca Grecia să rămână în inima Europei. Ca o concluzie a programului de stabilitate și suport încep un nou capitol al istoriei lor. Întotdeauna voi fi pentru ei un aliat, un partener și un prieten”, a scris președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, pe Twitter.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
Andrei Versace, dator la CĂMĂTARI?! Un prieten rupe tăcerea despre sursa de venit a influencerului:...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Nuntă transformată în tragedie, în Botoșani. O femeie a decedat după ce fiica ei a...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Bombardiere americane sosesc în România pentru misiunea Bomber Task Force 24-4. Acestea au fost interceptate...
REVOLUȚIE în electronică! Au anunțat o descoperire remarcabilă!
S-au ordonat restricții în România. Decizie în orașe și sate. E permis doar între anumite...
Propunerea care-l scoate pe Geoană din turul II. Putere absolută pentru funcționarii ANAF
Ce a putut să își pună un român la fereastră, fără să îi pese de...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce a transmis Geta Sterp cu privire la persoanele care se jignesc în mediul online....
Oana Moșneagu și Vlad Gherman, regrete după nunta de vis. Ce ar schimba dacă ar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
FACULTATE ÎN ȚARĂ SAU ÎN STRĂINĂTATE? ECATERINA ANDRONESCU LĂMUREȘTE TOȚI ELEVII LA PODCAST „ALTCEVA CU...