Prima pagină » Știri » A intrat bolnav și a ieșit BUN DE PLATĂ, după ce o asistentă și-a făcut CREDIT cu datele pacientului

A intrat bolnav și a ieșit BUN DE PLATĂ, după ce o asistentă și-a făcut CREDIT cu datele pacientului

A intrat bolnav și a ieșit BUN DE PLATĂ, după ce o asistentă și-a făcut CREDIT cu datele pacientului
O asistentă și-a făcut credit folosindu-se de actele unui pacient și nu a mai plătit ratele. Află ce sumă va trebui să plătească bărbatul

Un bărbat din comuna Hlipiceni, județul Brașov, a fost internat la Spitalul TBC din Botoșani de două ori, în 2015 și 2016. El a primit, de curând, o somație de la un CAR, prin care era anunțat că, în calitate de girant, trebuie să achite peste 6.000 de lei, rate pe care nu le mai plătise persoana care făcuse creditul, respectiv o asistentă a spitalului unde fusese internat.

Fiul bărbatului a sesizat poliția, întrucât susține că tatăl său nu a știut că femeia a folosit datele lui pentru a-l face girant, iar asistenta de la Biroul de Internări al Spitalului de Pneumoftiziolgie Botoșani este cercetată penal.

„S-a deschis un dosar penal, fiind efectuate cercetări pentru fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals. Se efectuează cercetări pentru documentarea situației de fapt și stabilirea măsurilor legale care se impun”, a declarat, corespondentului Mediafax, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Botoșani, Maria Carp.

Și conducerea spitalului a declanșat, la rândul ei, o anchetă disciplinară în acest caz.

Foto: Hepta

Citește și