„O acuzație de agresiune sexuală a fost prezentată ieri la biroul nostru de către Departamentul Șerifului din Los Angeles privindu-l pe Kevin Spacey. Aceasta este în curs de examinare.”, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Procuraturii din Los Angeles, Greg Risling într-o declarație oferită prin e-mail.
Oficialul nu a oferit alte amănunte.
În luna aprilie, procuratura a declarat că examinează un caz din 1992 care îi implica pe Spacey și pe un bărbat adult.
Mai mult de 30 de bărbați au afirmat că au fost victimele unor avansuri sexuale nedorite din partea actorului, care este în centrul unui scandalul de când Anthony Rapp l-a acuzat că a încercat să îl seducă în 1986, când Rapp avea numai 14 ani. Spacey și-a cerut scuze pentru comportamentul nepotrivit în luna octombrie, dar de atunci nu a mai comentat acuzațiile. În schimb, de atunci, Spacey, care a câștigat premiul Oscar în 2000 pentru rolul din pelicula „American Beauty”, a fost exclus din sezonul final al serialului „House of Cards” unde jucase rolul principal și prestația sa a fost editată din filmul lui Ridley Scott, „Pentru toți banii din lume/ All the Money in the World”.
Netflix a raportat în luna ianuarie o reducere cu 39 de milioane de dolari legată de proiectele care îl implicau pe Spacey. Teatrul Old Vic, unde actorul era director artistic de 12 ani a dezvăluit faptul că a primit nu mai puțin de 20 de acuzații de comportament nepotrivit legate de Spacey între 1995 și 2013.