– Cum vine asta? Adică luăm ideile altora? Care-i treaba cu Marte?
– Ce, te-ai apucat să citești titluri?
– Decât titluri!
– Las-o baltă. Noi n-o s-ajungem niciodată în titlu. Trebuie să zicem mersi că facem parte din text.
– Manipulați gen?
– Nu înțeleg întrebarea.
– La modul că ne manipulează ăștia.
– Care ăștia? Concentrează-te, fii mai precis.
– Adică ăștia care ne conduc.
– Propaganda e o artă…
– Normal.
– Mentalism…
– Îhî.
– Te iau altfel: tu de ce-ai ieși în stradă?
– Ca să-mi fac treaba.
– Și care e treaba ta, mai exact?
– Să nu mă sictiresc în casă, să gândesc pozitiv.
– Un ideal-ceva n-ai? Un scop superior în viață.
– Am câteva.
– Spune-l pe cel mai…
– … cel mai superior nu-mi vine acuma.
– Libertatea?
– În ce sens?
– În sensul bun al cuvântului.
– Nu fac politică. Prea periculos! Dragnea era să-și piardă viața.
– Ei, vezi, astea-s ideile lui Marte: crimele. Când sunt patru asasini,avem de-a face cu un asasinat în serie.
– Și ce treabă are Tăriceanu?
– Tăriceanu n-are treabă: vrea să-l trădeze pe Dragnea. Să-i înfigă un pumnal în spate.
– Și Tăriceanu? Tăriceanu lui Dragnea?!
– Ca să ajungi președinte treci peste cadavre.
– Nu se merită.
– Ăsta e mersul inebranlabil al istoriei.
– De ce spui vorba asta? Mă sperii.
– Care?
– Care-ai spus-o.
– Am spus inebranlabil, ca să ies din text. Dacă reușesc, te scot și pe tine.
– Io nu vreau să ies. Îmi convine, nu mă deranjează.
– Asta pentru că nu te-ai întrebat niciodată cine ești și de unde vii.
– Cine sunt și de unde vin?
– Ești invenția unei minți diabolice care ne-a construit din cuvinte, ca să se joace cu noi.
– Ne-a făcut din vorbe?
– Spune cum vrei. Dar, da, suntem făcuți din vorbe. Din anumite cuvinte.Fiecare din ale lui. Suntem ticluiți cu un scop precis. Iar ca să ieșim din ficțiunea asta de text, ori ne scriem cuvintele noastre, ori le schimbăm între noi, ca să nu ne mai recunoscă cine ne-a inventat.
– Suntem, cum ar veni, atârnători la mintea cuiva?
– A cui a scris textul, idiotule!
– E cineva care ne pune vorbe-n gură?
– Sau așa.
– Dacă tot zici că nu existăm,mergem și noi mâine la protestul pentru Jandarmerie?
– Și noi, Brutus?