Judecătorul Mihai Andrei Bălan, procurorul Cristian Ban, judecătorul Andrea Annamaria Chiș, procurorul Florin Deac, judecătorul Mihai Bogdan Mateescu, procurorul Nicolae Andrei Solomon și procurorul Tatiana Toader au transmis, miercuri, o scrisoare deschisă către directorul SRI, Eduard Hellvig, în care îi cer măsuri în privința protocolului încheiat de Serviciu cu Inspecția Judiciară.
„Având în vedere interesul public manifestat în legătură cu protocoalele încheiate de instituții din cadrul autorității judecătorești cu Serviciul Român de Informații, Consiliul Superior al Magistraturii, în calitatea sa de garant al independenței justiției, a solicitat tuturor instituțiilor judiciare să îi remită spre consultare, până la finalizarea procedurilor de declasificare, toate protocoalele în cauză. Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul General au înaintat de îndată protocoalele solicitate, chiar dacă la acel moment nu erau încă declasificate. Inspecția Judiciară, deși a confirmat încheierea unui astfel de protocol, este singura instituție care a refuzat în mod nejustificat să îl comunice Consiliului, cu toate că documentul i-a fost solicitat în două rânduri, la datele de 27.03.2018, respectiv 12.04.2018″, au transmis cei șapte membri CSM.
Membrii CSM mai spun că solicită public și informații privind stadiul procedurii de desecretizare a protocolului menționat.
„Dată fiind importanța pe care această instituție o are în arhitectura sistemului judiciar prin prisma atribuțiilor legale care i-au fost încredințate, implicând răspunderea disciplinară a magistraților judecători și procurori și respectarea de către aceștia a normelor deontologice, subsemnații, membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, solicităm public Serviciului Român de Informații transmiterea către Consiliu, de îndată, a protocolului încheiat între Inspecția Judiciară și Serviciu, comunicarea stadiului procedurii de desecretizare și urgentarea acesteia”, se mai arată în scrisoare.
În ședința CSM din 4 aprilie, vicepreședintele Consiliului, Codruț Olaru, a subliniat că IJ a transmis date privind protocolul cu SRI.
„Să fim onești, Inspecția Judiciară a comunicat datele pe care le-am solicitat. Mai mult decât atât, Înspecția Judiciară a precizat în adresă că au demarat, în 21 martie, procedura de declasificare a acelui protocol. (…) Nu plec de la o prezumție de lipsă de obiectivitate în raport cu IJ. Categoric, nu”, a spus vicepreședintele Codruț Olaru, în plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) din 4 aprilie.