Consiliul Local al Sectorului 4 a aprobat, în ședința de joi, noua Metodologie de atribuire a locurilor de parcare rezidențiale, pe raza Sectorului 4 al Municipiului București, care aduce mai multe noutăți în privința modului de rezervare a parcărilor de reședință și sancționării celor care le ocupă abuziv. Astfel, în cel mult 10 zile, locuitorii Sectorului 4 își vor putea rezerva un loc de parcare din cele disponibile, în doar câteva minute, prin intermediul unei aplicații mobile, iar, cât de curând, cei care le vor ocupa spațiul plătit se vor trezi cu roțile blocate, potrivit reprezentanților Primăriei Sector 4.
În momentul de față sunt înregistrate, în baza de date a Primăriei Sectorului 4, 43.990 de locuri de parcare de reședință. Din acestea, 5.201 locuri sunt libere, însă acest lucru nu înseamnă că nu sunt ocupate de mașini, ci doar că nu sunt rezervate prin contract, așa că reprezentanții autorității locale sunt de părere că în toate zonele se vor găsi posibilități pentru ca oamenii să parcheze.
„Am așezat pe o hartă GIS (e vorba de un sistem informațional geografic) toate locurile de parcare din sector. Aceasta va putea fi accesată prin aplicația mobilă pe care o vom lansa în zilele următoare, printr-o procedură intuitivă. Singurul lucru pe care trebuie să-l ai pregătit înainte de a accesa aplicația este să scanezi buletinul, certificatul de înmatriculare al mașinii și asigurarea RCA a autovehiculului”, a explicat Directorul General al Direcției de Mobilitate Urbană Sector 4, Ioan Gâf-Deac.
Potrivit acestuia, primul pas este completarea adresei de domiciliu, pentru ca apoi să i se afișeze utilizatorului harta locurilor de parcare din zona sa, pe care locurile neatribuite sunt evidențiate cu verde.
Utilizatorul trebuie să selecteze locul de parcare dorit, dintre cele libere, moment în care spațiul respectiv devine inactiv pentru ceilalți utilizatori.
„Pasul doi constă în completarea CNP-ului și a adresei exacte, pentru ca apoi să se realizeze prima validare automată. Dacă sistemul detectează pe datele tale că ai deja un loc de parcare în Sectorul 4, nu-ți mai permite să rezervi încă unul. A doua validare arată că nu ai debite către Sectorul 4. Informațiile sunt accesibile în timp real, datorită corelării bazei de date a aplicației, cu baza de date a Direcției de Impozite și Taxe Locale Sector 4.
După ce se obțin cele două validări, se trece la etapa următoare, unde este necesar să se completeze datele personale, cele ale mașinii, marca mașinii, data de expirare a ITP-ului (aceasta trebuie să fie valabilă), numărul de telefon și email-ul.
Următorul pas constă în încărcarea documentelor scanate (carte de identitate, certificat de înmatriculare al mașinii și asigurarea RCA valabilă). La final trebuie bifată căsuța care atestă faptul că nu ești robot, apoi apare, pentru validare, numărul cererii și anunțul că vei primi un e-mail de confirmare a înregistrării”, a mai explicat Directorul Ioan Gâf-Deac.
După primirea e-mail-ului de validare a cererii, se poate face plata, fie în sistem ZebraPay (există circa 500 de puncte de plată în Sectorul 4 și peste 2.000 la nivelul Capitalei), fie online, pe site-ul care va deveni activ odată cu lansarea aplicației.
O schimbare față de regulamentul precedent constă în faptul că solicitantul își poate rezerva un loc de parcare pe o rază de 250 de metri în jurul reședinței sale, față de 30 de metri, cât era prevăzut în regulamentul anterior.
Odată cu noile reglementări ocuparea abuzivă a unui loc de parcare de reședință va putea fi sancționată, de către reprezentanții Direcției Mobilitate Urbană Sector 4, prin blocarea roții autovehiculului care a parcat abuziv.
Tarifele pentru deblocarea roții vor fi progresive, după cum urmează:
a) Pentru prima abatere înregistrată în baza de date electronică a Direcției Mobilitate Urbană Sector 4, pentru numărul respectiv de înmatriculare – deblocarea va fi gratuită, însoțită de un avertisment care va conține prevederile (în sinteză) ale prezentului Regulament. Dacă nu se solicită deblocarea roții în termen de 24 de ore de la blocare, tariful aplicat va fi cel prevăzut la lit.b și se va calcula pentru fiecare zi în care persistă situația.
b) Pentru a doua abatere înregistrată în baza de date electronică a Direcției Mobilitate Urbană Sector 4, pentru același număr de înmatriculare – tariful este de 50 lei. Dacă nu se solicită deblocarea roții în termen de 24 de ore de la blocare, tariful aplicat va fi cel prevăzut la lit.c și se va calcula pentru fiecare zi în care persistă situația.
c) Pentru a treia abatere înregistrată în baza de date electronică a Direcției Mobilitate Urbană Sector 4, pentru același număr de înmatriculare – tariful este de 100 lei. Dacă nu se solicită deblocarea roții în termen de 24 de ore de la blocare, tariful aplicat va fi cel prevăzut la lit.d și se va calcula pentru fiecare zi încare persistă situația.
d) Pentru a patra abatere înregistrată în baza de date electronică a DirecțieiMobilitate Urbană Sector 4, precum și următoarele, pentru același număr dînmatriculare – tariful este de 250 lei. Dacă nu se solicită deblocarea roții în termen de 24 de ore de la blocare, tariful aplicat se va calcula pentru fiecare zi în care persistă situația.
e) Pentru ocuparea abuzivă a unui loc de parcare de reședință destinat personelor cu handicap, marcate corespunzător, tariful de deblocare va fi de 500 lei/zi.