Fără note, examene sau teme. Patru surori din Cluj învață acasă în sistem HOMESCHOOLING

Publicat: 11/09/2018, 09:34

Fetele familiei Kasabian fac homeschooling, adică învață acasă, după o curriculă americană, iar mama lor le este dascăl. Sala de clasă, cu tabla aferentă, a fost amenajată într-o cameră a casei, fiecare elevă având propria masă. Școala de acasă înseamnă o școală fără note, fără extemporale și fără teme și se axează pe acumularea de cunoștințe.

„Avem cinci fete, cea mai mică are 7 ani și cea mai mare 15, și fac sau au făcut homeschooling. Cea mare, Kamilla, a făcut școală acasă până în clasa a VIII când am înscris-o la Liceul de Muzică din Cluj-Napoca unde face violă. A dat examene de diferență fără probleme, s-a integrat repede, iar acum este în clasa a XI-a. După absolvire vrea să intre la Academia de Muzică din Budapesta. Am ales homeschooling pentru că am trăit în SUA o bună parte din timp și am văzut această rețea creată pentru învățământul acasă, am văzut cum se comportă copiii. Cum au crescut copiii noștri, pe rând au intrat fiecare în acest sistem”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Eva Kasabian, mama-profesoară, de profesie medic-veterinar.

Aceasta susține că a constatat că, pe măsură ce cresc, copiii săi sunt mai eficienți singuri și își găsesc materiile care le plac și unde își aprofundează cunoștințele.

„Eu mă ocup de copii, văd pas cu pas ce probleme au, cred că nimeni nu are mai multă răbdare și interes în educația copilului său decât părintele. Dacă una dintre fete are probleme atunci mă ocup mai mult de ea. Le predau după o curriculă din SUA și după manuale americane. Învățând acasă, copiii descoperă ce materii îi atrag și se concentrează pe acestea, se axează mai mult pe acumularea de cunoștințe. Au și ambiție mai multă, au o viziune mai clară a imaginii de ansamblu. La istorie, de exemplu, nu învață mecanic o lecție și niște cifre”, a explicat Eva Kasabian.

La școala de casă a familiei Kasabian nu se dau note, iar fetele nu primesc extemporale și nici teme pentru acasă, la sfârșitul orelor.

„O zi de școală se desfășoară cam așa: luăm micul dejun, apoi fiecare își pregătește cursurile la masa ei. Stau toate împreună în aceeași cameră, deși sunt din clase diferite, dar învață fiecare după programa sa. Sunt lucruri pe care le facem împreună, științele, istoria, și învață foarte mult una de la alta. După care fiecare învață individual, iar eu trec pe la fiecare și le explic. Pauze face fiecare când dorește, programul de învățare este mult mai flexibil. După ore, plecăm la orele de instrumente muzicale, fiecare fată învățând câte un instrument”, a precizat Kasabian.

Aceasta a menționat că un alt avantaj al homeschooling-ului este faptul că fetele cresc împreună, nu se mai pierde timp cu pregătitul școlii, cu îmbrăcatul și plecatul la școală, apoi cu gestionarea revenirii acasă, câtă vreme sunt de vârste diferite și ar avea și orare diferite.

La final de an, fetele familiei Kasabian susțin un examen, iar rezultatele lucrărilor se trimit în SUA pentru evaluare, trecând, astfel, dintr-o clasă în alta, după ce primesc recomandări de manuale pentru anul următor de învățământ, exact pe nivelul lor de cunoștințe.

„Din experiența noastră, homeschooling-ul este o vocație, iar unul dintre părinți trebuie să stea acasă cu copiii. Când începi nu știi la ce să te aștepți, dar pe parcurs înveți. Am învățat și eu, dacă așteptăm de la un copil să învețe și fizică, și chimie, și istorie și geografie, noi, ca adulți, de ce nu putem face ca el? Eu mă pregătesc înainte de cursuri, citesc mult, le explic fetelor tot ce trebuie”, a conchis Eva Kasabian.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Peste...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Vedetele care vor participa la Survivor România 2025. Vor fi surprize mari
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cher dezvăluie cine este unicul bărbat celebru care a părăsit-o
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Plânsul ne face bine sau rău? Iată ce spune știința!