Filialele PSD din Transilvania cer convocarea RAPIDĂ a unui CExN, pentru lămurirea NEMULȚUMIRILOR din partid

Publicat: 16/09/2018, 14:07
Actualizat: 02/10/2018, 15:46

„Am avut în această după amiază o întâlnire cu colegii din PSD din Transilvania. Am discutat câteva ore, fiecare cu argumentele sale, despre direcția în care trebuie să se îndrepte pe termen scurt și mediu Partidul Social Democrat. M-am bucurat enorm să văd că părerile coincid în cele mai multe privințe și am stabilit că începând de astăzi vom vorbi între noi, membrii PSD din Transilvania, mult mai des și vom avea poziții unitare atunci când se va vorbi despre viitorul nostru”, a scris sâmbătă, pe Facebook, Gabriel Zetea, vicepreședinte PSD și președinte PSD Maramureș.

Potrivit acestuia, organizațiile județene PSD din Ardeal susțin fără rezerve Guvernul, dar vor urgent o ședință CEx..

„Susținem fără rezerve Guvernul PSD-ALDE și aplicarea în continuare a Programului de Guvernare. Toate atacurile și disensiunile publice între membrii PSD cu funcții de conducere de la București trebuie să înceteze rapid, pentru a ne concentra pe rezultatele guvernării și pentru a ne putea ține de cuvântul dat românilor în 2016. Cerem președintelui Liviu Dragnea convocarea în cel mai scurt timp posibil a unei ședințe (sau a câte ședințe este nevoie) a Comitetului Executiv Național pentru a clarifica eventualele nemulțumiri a unor colegi. PSD este un partid democratic unde fiecare are dreptul să își exprime liber punctul de vedere dar ne dorim să auzim nemulțumirile în cadrul ședințelor statutare ale partidului și nu în mass media”, a precizat Zetea.

Președintele PSD Bihor Ioan Mang a declarat vineri pentru Mediafax, că este nevoie de organizarea „rapidă” a unei ședințe CExN săptămâna viitoare, pentru a stabili care este poziția partidului față de acuzațiile Gabrielei Firea.

„Părerea mea personală este că, întrucât dna Firea a ieșit astăzi cu alte știri și cu alte… trebuie organizat un CEx și stabilit dacă partidul este pe ideea dnei Firea sau nu. Dânsa, până la urmă, și oricine din partidul ăsta trebuie să înțeleagă că, dacă ai o propunere, o discuți în partid. Se supune la vot, dacă propunerea ta are voturile necesare, în regulă. Dacă nu, subiectul este rămâi în partid și respecți decizia majorității sau pleci. Că nu putem să stăm așa la infinit, decidem una și a doua zi ieșim pe presă și spunem altceva”, consideră Mang.

El consideră că orice membru PSD trebuie sancționat, dacă nu se supune disciplinei de partid. „Nu numai dna Firea, oricine. Dacă discuția are loc în partid și majoritatea decide că nu se urmează acea cale, discuția trebuie să înceteze. Pentru un membru care vrea să rămână în partid, într-o situație în care cel mai important lucru este să ne realizăm programul de guvernare. Dacă vom discuta doar despre noi, în loc să muncim, să ne facem treaba, nu am făcut nimic”, a precizat liderul PSD Bihor.

Mang a mai declarat că a participat joi, la sediul central PSD, la o discuție între „mai mulți colegi”, în prezența președintelui PSD Liviu Dragnea, privind convocarea unei ședințe CExN. „Ideea a fost dacă e nevoie de Comitet Executiv rapid, adică în următoarele două săptămâni. Nu a fost o decizie, a fost o discuție între colegi, am fost mai mulți colegi”, a spus el. Din punctul său de vedere, o ședință CExN organizată săptămâna viitoare ar putea să „închidă” subiectul presupusei scrisori a nemulțumiților din partid.

„Poate dacă îl facem mai repede, săptămâna viitoare, se încheie odată subiectul de presă, că nu există nicio scrisoare, nu a semnat nimeni, cu câți am discutat, inclusiv cu dl Stănescu, nu există o astfel de scrisoare, adică până la urmă trebuie să închidem subiectul ăsta. Altfel, lumea începe să dea telefoane, mă sună . Opoziția e altundeva, nu e în partid”, a declarat Mang.

Și Ioan Mang a participat la reuniunea de la Bistrița a liderilor ardeleni din PSD și susține convocarea unei ședine CEx.

Gabriela Firea a transmis vineri, într-o declarație remisă Mediafax, că nu se află în fruntea niciunei răzmerițe, dar că se va alătura oricărei inițiative pentru „modernizarea” PSD și că Liviu Dragnea a oferit primele 3 locuri de pe lista pentru europarlamentare „la cel puțin 30 de colegi”.

„Nu am făcut nici armistițiu și nici nu am încheiat vreun fel de pact de coabitare cu președintele Liviu Dragnea. Nici nu aș fi avut cum, pentru că nu este vorba de o dispută personală care să poată fi încheiată cu o ofertă potrivită. Am spus-o și o mai repet: nu urmăresc să-i iau locul dlui Dragnea și nu încerc să obțin niciun fel de avantaj personal. De asemenea, vreau să fie foarte clar că nu intenționez să destabilizez coaliția majoritară din parlament sau să pun în pericol programul de guvernare. Am ridicat însă niște probleme, acumulate într-un an și jumătate de discuții sterile în partid, care s-au acutizat în ultima perioadă. Tăcerea mea din ultimele zile nu are nicio cauză subterană, spre stupefacția celor care se hrănesc zilnic doar cu esență de complot, ci mi s-a părut normal să las „scena” liberă și altor colegi care ar putea să contribuie la această dezbatere absolut necesară pentru PSD. Dacă cei mai mulți au ales să se abțină de la luări publice de poziție, acest lucru se datorează și modului perfid în care am fost atacată și defăimată de către camarila, asumată sau nu, din jurul lui Liviu Dragnea”, precizează Gabriela Firea.

Ea l-a acuzat din nou pe Liviu Dragnea că a impus partidului o agendă paralelă și un stil discreționar de conducere.

„Nu sunt în fruntea niciunei răzmerițe și nu am intenționat să fiu eu cea care dă tonul schimbării în partid. Știu însă că sunt mulți colegi care gândesc la fel ca mine, așa că nu voi ezita să mă alătur oricărei inițiative oneste, fie ea scrisoare, rezoluție sau orice altceva, care are ca scop modernizarea Partidului Social Democrat, readucerea lui aproape de oameni și de problemele lor, precum și asumarea fără echivoc a valorilor europene și nord-atlantice. În urmă cu 3 ani, la congresul care i-a validat alegerea în funcția de președinte al partidului, Liviu Dragnea spunea că trebuie să începem construcția unui partid nou, autentic de stânga, care va pune pe primul loc oamenii. . Ne-am lăsat cu toții amăgiți de aceste vorbe mari, oamenii ne-au votat covârșitor la alegerile din 2016, iar noi, cei din conducerea partidului l-am sprijinit necondiționat. Numai că Liviu Dragnea a uitat mult prea repede promisiunile și a impus partidului o agendă paralelă și un stil discreționar de conducere, luând decizii, unele de o importanță covârșitoare, pe baza consultării cu doar câțiva oameni, unii dintre ei din afara PSD, sau chiar din statul subteran cu care spune că se luptă”, acuză Firea șiatrage atenția că victoriile electorale ale PSD nu ar fi fost posibile fără implicarea liderilor partidului.

gabriela firea

„Sunt întrebată cum de am realizat abia acum că lucrurile nu merg deloc în direcția cea bună. Răspunsul e foarte simplu: Nu, n-am avut brusc o revelație, dar am constatat, gradual, că acest mod de a face politică se răsfrânge direct asupra cetățeanului. Eu mă lupt pentru a-mi putea respecta angajamentele pe care mi le-am luat, împreună cu Liviu Dragnea, față de bucureșteni, referitoare la trafic, la sistemul de termoficare, la asistența medicală, la protecția socială, dar când văd că proiectele noastre stagnează din cauza unor abordări politicianiste, atunci e clar că trebuie să ducem lupta la alt nivel. S-a spus că acest mod de a conduce partidul cu mână forte ne-a asigurat succesul în alegeri, dar s-a întrebat cineva dacă acest lucru ar fi fost posibil fără implicare și dăruirea noastră, a celorlalți lideri și militanți ai partidului? Iar dacă marile victorii electorale n-au folosit la punerea în practică a unor politici care să le facă oamenilor viața mai bună, ci doar i-au asigurat lui Liviu Dragnea accesul la resurse cu ajutorul cărora să-și consolideze poziția de lider absolut, atunci putem spune că au fost degeaba”, a menționat Firea.

Vicepreședintele PSD susține că Dragnea a oferit primele 3 locuri de pe lista de la europarlamentare „la cel puțin 30 de colegi”.

„Dovada cea mai bună a faptului că am dreptate este modul în care Liviu Dragnea a înțeles să răspundă la acuzațiile pe care i le-am adus. În loc să creeze cadrul unei dezbateri deschise și principiale în partid, a găsit de cuviință să-i convoace la sediul central pe liderii de organizații, unul câte unul, sau în grupuri mici, după afinități și, sub pretextul unor discuții referitoare la organizarea referendumului, să încerce să-i intimideze sau, după caz, să-i fidelizeze, cu amenințări mai mult sau mai puțin voalate, sau cu promisiuni mai mult sau mai puțin iluzorii. Doar din informațiile pe care le am eu, a oferit primele 3 locuri pe lista de la europarlamentare la cel puțin 30 de colegi!”, a spus aceasta.

Liviu Dragnea

Ea a conchis că PSD s-a prăbușit în sondaje.

„Mulți dintre colegii sau votanții noștri văd în Liviu Dragnea simbolul luptei împotriva statului paralel și a președintelui Iohannis. Este o percepție pur subiectivă, pentru că faptele arată cu totul altceva. După alegerile din 2016, în ciuda multor măsuri bune, cu mare impact în rândul populației, PSD s-a prăbușit în sondaje ca intenție de vot, în timp ce toți adversarii noștri capitalizează această scădere, valul de ură împotriva PSD nu a fost niciodată atât de puternic, iar noi înfruntăm această realitate sub conducerea unui președinte vulnerabil din multe puncte de vedere, cu o cotă de încredere cu mult sub cea a partidului. În condițiile acestea, e limpede pentru oricine că bătăliile politice care ne așteaptă în 2019 sunt pierdute din start! În mai puțin de 4 luni, Bucureștiul va deveni capitala Europei pentru jumătate de an, odată cu preluarea de către România a președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene. Cred că avem acum o ultimă șansă de a ne prezenta în fața opiniei publice din întreaga Uniune ca partid modern, democratic, pro-european, capabil să susțină cu legitimitate interesele românilor”, a afirmat acesta.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Sondaj Exclusiv Antena 3 CNN. Primele date despre ce au votat românii
Alegeri Prezidențiale 2024 | Cifrele de la ora 12:00. Județele care au aruncat în aer...
Câte tipuri de AVC există. Cum s-a produs cel care l-a răpus pe Gabriel Cotabiță!...
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Prezenţa la vot în rândul bucureştenilor
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Scăpați de cel mai mare coșmar. Soluția fantastică pentru curățarea pereților
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o...