România, platformă energetică REGIONALĂ. Croația vine cu 11 PROIECTE la Summitul Inițiativa celor Trei Mări

Publicat: 17/09/2018, 20:41
Actualizat: 25/03/2019, 22:41

Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat, luni, că, la deschiderea Inițiativei celor Trei Mări, este importantă extinderea acestui summit către mediul de afaceri.

„Mă bucură, în mod special, să constat că o idee care anul trecut, la Varșovia, era doar un concept asumat, a prins contur pe parcursul ultimului an și acum devine realitate. Un astfel de eveniment este cu atât mai oportun cu cât, în lumea în care trăim, cele mai importante obiective de politică externă ale statelor, și chiar obiectivele de securitate națională, sunt legate de promovarea intereselor economice și a aspirațiilor de bunăstare ale cetățenilor noștri. Astfel, după o perioadă de explorare și apoi de cristalizare conceptuală, derulată la nivel politic, este necesar ca Inițiativa celor Trei Mări să treacă la etapa proiectelor economice concrete și a rezultatelor pragmatice. Am încredere că acest deziderat își începe materializarea astăzi, la București, cu ocazia primei ediții a Forumului de Afaceri al Inițiativei”, a spus Iohannis.

„Forumul reprezintă primul pas pe care-l fac cele mai dinamice țări din Uniunea Europeană”, a mai spus președintele României, care speră ca evenimentul să fie organizat anual.

Puteți urmări aici înregistrarea integrală a primei zi a summitului.

Președintele Klaus Iohannis este convins că România are potentialul de a deveni o platformă energetică regională.

„Fiecare dintre statele noastre poate să aducă o contribuție importantă la succesul Inițiativei și al proiectelor asumate. De exemplu, România are potențialul de a fio platformă energetică regională, care să contribuie esențial la securitatea energetică regională, dar și europeană. Mediul de afaceri român, împreună cu partenerii săi din statele participante la Inițiativă și cu instituțiile financiare europene și internaționale cu interese și proiecte în regiune, poate și este bine venit să contribuie la succesul acestui obiectiv. Încurajăm reprezentanții companiilor prezente, ai camerelor de comerț, ai asociațiilor patrionale și sectoriale, dar și ai autorităților publice și locale să pună bazele dialogului și cooperării permanente”, a declarat Klaus Iohannis la deschiderea summitului.

Pentru realizarea acestor obiective, este nevoie de coerență în promovarea și susținerea proiectelor propuse, precum și de crearea și fructificarea mecanismelor adecvate de atragere a investițiilor. Șeful statului a apreciat forumul de afaceri drept un instrument deosebit de eficient prin stimularea proiectelor de investiții și inițiativele antreprenoriale din regiune.

„Tot în logica rezultatelor concrete, un obiectiv principal al Summitului va fi acordarea sprijinului politic, la cel mai înalt nivel, listei regionale de proiecte prioritare deinterconectareîn domeniile energiei, transportului și digital, listă care a fost stabilită pe baza contribuțiilor statelor participante la Inițiativă, inclusiv a României. Conectivitatea reprezintă coloana vertebrală a stimulării creșterii economice și a schimburilor comerciale între state. Prin prisma evoluțiilor europene actuale, principiul diversificării nu numai a rutelor de transport, a surselor energetice de aprovizionare și distribuție, dar și a economiei și societății digitale se impune ca o necesitate. Ne dorim ca aceste proiecte să aibă impact regional real, să fie relevante pentru obiectivul de creștere a interconectivității în cele trei domenii prioritare și deplin compatibile cu prioritățile și politicile Uniunii Europene în materie”, a adăugat Iohannis.

Klaus Iohannis la Summitul Inițiativa celor Trei Mări București 2018

Klaus Iohannis a transmis un mesaj pentru partenerii americani și a salutat prezența autorităților și a companiilor americane la București, unde un subiect fierbinte rămâne legea offshore.

„Contăm pe sprijinul instituțiilor europene, a căror prezență la București în aceste zile alături de noi o salut și doresc să o valorificăm pe deplin. Viitorul Uniunii Europene este unul al unității și coeziunii, iar Inițiativa celor Trei Mări poate contribui concret la conturarea acestuia. La fel de relevantă pentru succesul Inițiativei este participarea partenerilor din Statele Unite ale Americii, atât la nivel de autorități, cât și al companiilor americane cu interese de afaceri în regiune. Pentru Statele Unite, interconectivitatea regională capătă astfel, pe lângă relevanța implicării în Europa pe dimensiunea de securitate, tot mai bine conturată în ultimii ani, și o semnificație aparte, economică. România este un stat adânc ancorat în cultura europeană și un puternic susținător al proiectului european, care în același timp a construit un parteneriat strategic puternic și diversificat cu Statele Unite ale Americii. Suntem deci extrem de interesați să menținem o relație transatlantică operațională și robustă, vitală pentru sistemul de valori al civilizației occidentale. Inițiativa celor Trei Mări este o expresie a acestei abordări strategice a României, fiind o contribuție regională la consolidarea parteneriatului transatlantic”, a declarat Klaus Iohannis, la începutul Summit-ului Inițiativei celor Trei Mări.

Marți, la București va ajunge secretarul pentru Energie al SUA, Rick Perry, care are programate întâlniri cu Iohannis și apoi cu Dragnea, în care va aborda și problema legii offshore. La discuțiile din cadrul Summit-ului Inițiativei celor Trei Mări, și-au anunțat prezența și reprezentanții companiei Exxon Mobile.

Aceștia au un interes direct în România, în ceea ce privește extracția de gaze din Marea Neagră. La începutul lunii septembrie, delegațiile Exxon și OMV au discutat cu Liviu Dragnea despre legea offshore, care prevede tocmai extracția de gaze și beneficiile statului și al companiilor. Ulterior, Dragnea a afirmat că deciziile companiilor străine de a-și continua investițiile depind de forma finală a legii.

Subiectul a fost amintit și în scrisoarea transmisă de președintele Donald Trump omologului său român, cu ocazia summit-ului. „Statele Unite sunt mândre să rămână partener în aceste eforturi prin exporturi de gaz natural lichefiat în această regiune de importanță strategică și prin participarea companiilor americane la Forumul de Afaceri al Inițiativei celor Trei Mări”, se arată în scrisoarea președintelui american.

Kolinda Grabar-Kitarovic la Summitul Inițiativa celor Trei Mări București 2018

Președintele Croației, Kolinda Grabar-Kitarovic, a declarat că țările organizatoare ale forumului pot fi „coloana vertebrală a convergenței UE”, iar Croația a venit la București cu 11 proiecte de cooperare.

„Putem face în așa fel încât țările noastre să devină coloana vertebrală a convergenței economice a Uniunii Europene, chiar dacă diferențele dintre noi sunt încă destul de vizibile. Cred că la acest forum se vor identifica cele mai importante aspecte pentru dezvoltarea proiectelor noastre comune”, a spus Kolinda Grabar-Kitarovic.

„Anul trecut, la Varșovia, s-a creionat necesitatea de a prezenta, în cadrul platformei noastre, o listă scurtă cu proiecte concrete de cooperare. Croația vine acum, la București, cu 11 proiecte concrete, în valoare totală de peste 12 miliarde de euro Dintre acestea, șapte proiecte sunt în domeniul transporturilor, trei în domeniul energetic și unul în comerțul electronic”, a spus președintele Croației. Kolinda Grabar-Kitarovic a exemplificat câteva din aceste proiecte, printre care conducta de gaze Muntenegru-Adriatica, modernizarea liniei ferate care leagă Marea Baltică de sud-estul Europei, apoi Via Carpatica – linie ferată destinată transporturilor de marfă la care Croația ar trebui să se alăture – și Coridorul 11 Feroviar, supranumit și „Calea ferată de Chihlimbar”, dar și proiecte din domeniul transporturilor fluviale. Președintele Croației a mai anunțat că în octombrie, la Zagreb, se fa desfășura un forum de comunicații digitale, în cadrul aceleiași Inițiative a celor Trei Mări.

Corina Crețu la Summitul Inițiativa celor Trei Mări București 2018

Comisarul european Corina Crețu a atras atenția că există decalaje nu numai între țări, ci și în interiorul țărilor membre, dar Uniunea Europeană, trebuie să rămână robustă în fața șocurilor externe.

„În Europa Centrală și de Est, parcurgerea aceleiași distanțe durează de două ori mai mult decât în țările din Vest. Dar inițiativele transfrontaliere, cum este aceasta, contribuie la dezvoltarea regională și amplifică coeziunea la nivelul întregii Uniuni Europene”, a apreciat Corina Crețu. „Comisia Europeană vede în acest summit o oportunitate unică pentru cooperare în sectoarele energetic, infrastructură și digitalizare, esențiale pentru puterea și stabilitatea Uniunii Europene. Uniunea noastră trebuie să rămână robustă în fața provocărilor și șocurilor externe.”

Summitul Inițiativa celor Trei Mări – Marea Baltică, Marea Neagră și Marea Adriatică – este un proiect care reunește 12 țări: Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia și Slovenia. Proiectul are ca obiectiv cooperarea în domeniul energetic, precum și în cel al infrastructurii de transport și de comunicații.

În marja Summitului, la Romexpo are loc, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, prima ediție a Forumului de Afaceri al Inițiativei celor Trei Mări, co-organizat de Administrația Prezidențială a României și Camera de Comerț și Industrie a României, în cooperare cu Consiliul Atlantic al Statelor Unite și Școala Națională de Studii Politice și Administrative. La Forumul de Afaceri participă delegați de companii și oficiali guvernamentali din statele partenere în cadrul Inițiativei, din celelalte state membre UE, din Statele Unite ale Americii, din Balcanii de Vest, Republica Moldova, Ucraina și Georgia, reprezentanți ai Comisiei Europene și ai instituțiilor financiare europene și internaționale, precum și reprezentanți ai think-tank-urilor și mediului academic.

Reprezentarea statelor participante la Summitul de la București este asigurată la cel mai înalt nivel, prin prezența a nouă președinți de stat, doi președinți de parlamente naționale, un prim-ministru și un ministru al Afacerilor Externe. Primele două Summituri ale Inițiativei au avut loc la Dubrovnik, în 2016, și la Varșovia, în 2017.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Când se anunță rezultatele finale la prezidențiale 2024? S-au numărat peste 99,7%
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Se schimbă permisele, cu examen auto susținut din nou obligatoriu. Ce șoferi îl vor da
Drama haiducului neînfricat, iubit de toți românii. Domnițele oftau după el. A murit în condiții...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Savantul român care a salvat mii de vieţi prin „Marea experienţă românească”