Prinzând de veste că se află pe lista remanierilor de când a intrat în mandat, ministrul Educației a ținut să-și facă o ieșire glorioasă. Și cum altfel decât ca un erou al limbii române, pe care o iubește enorm și o posedă monstruos.
Asociația culturală UDMR i-a furnizat soclul pentru statuie, cerându-i săptămâna trecută remanierea. Gând la gând cu bucurie: guvernul Dăncilă condus de Dragnea are înlocuitor – după o lungă și grea dizidență, doamna Ecaterina Andronescu riscă să revină la Guvernare.
„Limba română și România nu sunt de negociat”, declama eroul care a demisionat astăzi. Ba bine că nu! În regimul Dragnea au devenit monede de schimb. Nimic nu e prea scump pentru Jupânul României, când e vorba să-și salveze pielea. Iar UDMR va primi și ce n-a cerut!
Kelemen Hunor exulta pe blog, în urmă cu câteva ore: „Sikerült!” (Am reușit!).
„Kérésünkre a kormány törölte az augusztusi rendelet cikkelyét, amely hátrányosan érintette a magyar elemi osztályos diákokat. Újra magyar tanÃtók oktatják a román nyelvet!”.
Nu înțelegeți postarea, fiindcă UDMR n-a reușit încă să-și ducă până la capăt proiectele de modificare a Legii Educației – limba maghiară obligatorie în Teleorman.