Sfinția Ta, ești de acord cu căsătoria între doi bărbați?

De vreo săptămână, holurile spitalului se umpluseră cu afișe colorate pro și anti familia tradițională, ambele tabere mobilizaseră importante fonduri și resurse umane (pe rețeaua Madbook circulau zeci de filmulețe cu îndemnuri la boicot), pe fir intrase și Biserica, așa că miza câștigării referendumului aproape se confunda cu miza controlului asupra Justiției. Chiar dacă nu eram nici pe departe homofob, înghițeam cu noduri mascarada pro-LGBT și, în general, orice presiuni exercitate de dragul corectitudinii politice. Nu pricepeam absolut deloc exhibiționismul minorităților sexuale, însă le puteam înțelege, până la un punct, dorința de a nu fi discriminați. În același timp, priveam cu mânie ardoarea cu care neocomuniștii de la Bruxelles ar fi fost în stare de orice compromis, de răsturnarea oricăror reguli de bun simț, doar pentru a nu-i leza pe bărbații care își făcuseră operația de schimbare de sex și acum stăteau în dubiu dacă să intre în toaleta pentru femei sau mai bine în buda universală, globalizată, unisex.

În mod paradoxal, conducerea Micului Pentagon se pusese de-a curmezișul directivelor europene în materie de drepturi și libertăți cetățenești, avea mai degrabă o atitudine populistă, decât neo-marxistă. Și asta pentru că românii, în marea lor majoritate, sprijineau ideea de familie tradițională, în consens cu dogmele creștin-ortodoxe.

După modelul spitalului din Câmpina, Prea Puternicul paroh lansase o invitație la dezbatere cu public chiar în incinta Bisericii Sfinților Freud și Jung. La masa lungă, cu drapelul tricolor pus pe post de șervet, luaseră loc atât membri din conducerea Micului Pentagon, cât și reprezentanți ai Statului Paralel, enoriașii prezenți la eveniment fiind la fel de eterogeni – pacienți, medici, gardieni Psi, brancardieri, femei de serviciu. Finalul slujbei religioase îi suprinseseră pe mulți fumând etnobotanice și capete de lumânări sau trăgând pe nas medicamente psihotrope. Reporterița postului de televiziune Demențial TV, invitată să surprindă atmosfera, rămăsese blocată în fața unei icoane, cu microfonul întins spre Sfântul Petru, căruia îi pusese întrebarea devenită laitmotivul zilei: Sfinția Ta, ești de acord cu căsătoria între doi bulangii?

Prea Puternicul paroh al bisericii îi salută pe distinșii invitați și făcu apel la moderație, la înfrânarea pornirilor animalice, indiferent de vehemența și pasiunea cu care fiecare vorbitor își va susține punctul de vedere.

– Stimați invitați, iubiți enoriași, după cum știți, Biserica nu se implică în lupta politică decât dacă are nevoie de bani pentru Catedrală. Uitându-mă la dumneavoastră, distinși oaspeți, nu pot să nu mă întreb, retoric, desigur: de ce, dacă un bărbat se crede șeful Statului Paralel, atunci ajunge imediat aici, la Spitalul de Psihiatrie, iar dacă se crede femeie, i se oferă drepturi în plus? Dragii mei, când vorbim despre sfânta familie, despre sfânta comuniune dintre un bărbat și o femeie…

Preotul fu întrerupt de huiduielile unui bisexual de la salonul 12-69.

– Huoooo! Părințele, nu te băga unde nu-ți fierbe oala! Ce știi tu despre sex, care eu am văzut-o aseară pe coana preoteasă cum o călăreau doi doctori la Secția de Reanimare.

Individul primi cu promptitudine un jet de gaze lacrimogene între ochi și fu târât din biserică de doi gardieni.

– Iartă-l, Doamne, că nu știe ce spune! punctă Prea Puternicul, înainte de a da cuvântul invitaților așezați, strategic, cu fundurile spre altar.

Aranjându-și coafura în reflexiile tigăii de teflon, Viorica se ridică de la masă, luă o lingură de colivă și începu să citească de pe foi.

– Ne-am adunat aici, în ciuda protestanților de la #rezist și a perverșilor de la Asociația LGBT, pentru a face un apel de bun simț la normalitate. Căci normalitatea este relația dintre doi oameni cu sexul opus, dar cu aceeași gândire, ca mine și ca președintele Liviu, nu între doi pidosnici cu același sex, ca Klaus și Ludovic.

Preotul paroh îi turnă Vioricăi un vin de împărtășanie (să prindă curaj), iar femeia dădu paharul peste cap și scoase un râgâit prelung spre înaltul bisericii.

– Mă scuzați, am aciditate de la alcool… Așadar, dragi pacienți, iubiți credincioși, vin la voi cu rugămintea să votați DA la referendum, pentru că altfel ne paște un mare pericol. Vom deveni minoritari în propria țară, practic vom fi o țară de homosexuali, de lesbiene și transsexuali. Seara, când ne vom întoarce obosite acasă, în patul nostru, nu vom mai ști dacă soțul are între picioare un baston de jandarm sau o savarină fleșcăită. Așa ceva este inacceptabil!

– Doamne ajută! o completă Prea Puternicul, în uralele de aprobare ale mulțimii.

Între timp, la masa invitaților, Cosette și Clotilde începuseră să se dezbrace și să se sărute demonstrativ, stârnind fluierături admirative din partea lesbienelor și a unor pacienți perverși. Mai mulți membri ai comunității LGBT le imitară pe cele două femei, astfel că întrunirea duhovnicească risca să degenereze într-o adevărată orgie. Preotul paroh aprinse zece lumânări și spuse Tatăl Nostru în șoaptă, rugându-se ca totul să se termine cu bine.

Așteptat să intervină (cu un punct de vedere coerent) de partea minorităților sexuale, Klaus începu să vorbească despre pericolul fenomenului „fake news” și capacitatea României, a Spitalului Micul Pentagon, de a primi pacienți refugiați din țările unde puterile lumii își verificau cele mai noi arme și își trasau sferele de influență.

– Din cauza lipsei forței de muncă, continuă Klaus, nu mai suntem suficient de atractivi pentru investitori. Degeaba construim autostrăzi, pentru că nu are cine să muncească în fabricile românești, deci n-o să avem ce transporta pe autostradă. Singura șansă pe care o văd eu, acum, este să-i primim cu brațele deschise pe membrii comunităților LGBT din Siria, Irak, Afganistan și unele state din Africa. Să le acordăm facilități fiscale, locuințe ANL, permise pentru biblioteci, filarmonici și muzee. La momentul actual, noi nu avem suficienți homosexuali, lesbiene și transsexuali în România, asta să ne fie clar! O țară fără minorități sexuale viguroase, puternice, este la fel de vulnerabilă, de slabă, ca un președinte fără testicule.

Oripilat de discursul lui Klaus, Prea Puternicul îl aghezmui tuflindu-i o legătură de busuioc peste cap, apoi îl tămâie cu cădelnița din argint masiv:

– Piei Satană!

La fel de afectat ca atunci când făcuse primul pas spre Micul Pentagon, Klaus se șterse pe față cu mâneca de la pijama și își înfrână impulsul de a deveni violent.

– Astăzi ai mare noroc, părinte, sunt foarte tolerant. Deși se spune că toleranța este bănuiala că celălalt are dreptate, așa că ne vedem la vot. Sau mai degrabă, nu ne vedem!

(va urma)