Porcii mistreți au adus PESTA PORCINĂ AFRICANĂ din Ucraina, iar românii AU RĂSPÂNDIT-O în sud-estul țării. Oamenii de la filtre lucrau doar OPT ORE PE ZI

Că să înțelegem cum a putut virusul pestei porcine africane (PPA) să cuprindă o jumătate de țară, ne-am dus la sursă, în județul Tulcea. Și oricât s-ar gândi românul la cauzele „oculte” ale epidemiei, când ajungi la fața locului, înțelegi că inconștiența, nepăsarea sau delăsarea autorităților nu mai au nevoie de intervenții „din afară”.

Avertismente au fost. SRIinformaîncă din 2016 despre riscul apariției unei epidemii de PPA. Premierul, guvernul și ANSVSA au fost atenționați. În iulie 2017, un prim focar a apărut într-o gospodărie de la marginea orașului Satu Mare, unde se bănuiește că virusul a fost adus prin intermediul unor produse de origine animală contaminate, provenite din Ucraina. Porcii au fost imediat sacrificați și incinerați, iar ANSVSA a informat structurile abilitate din țară, Uniunea Europeană, precum și Organizația Mondială a Sănătății Animalelor despre focar.

În septembrie 2017, autoritățile au primit de la Comisia Europeană raportul unui audit efectuat in perioada 25 ianuarie – 2 februarie în România. Conculziile erau îngrijorătoare: măsurile de prevenire în gospodăriile oamenilor nu erau aplicate decât DUPĂ confirmarea apariției virusului, iar ineficiența programului de supraveghere pasivă a mistreților risca să întârzie depistarea acestuia. Nivelul redus de biosecuritate al numeroaselor exploatații nonprofesionale era consideratcel mai vulnerabil punctde introducere a infecției la porcii domestici.

Însă în locul măsurilor de prevenire, ANSVSA făcea… economii: 6 milioane de euro a „salvat” președintele ANSVSA Geronimo Brănescu, renunțând la inspecția veterinară de primăvară. În locul vizitelor în gospodării a medicilor veterinari – care ar fi trebuit remunerați – a ordonat funcționarilor să răsfoiască nisște registre cu inspecțiile din anii trecuți. Prețul real al măsurii se vede astăzi, când statul român a plătit deja peste 12 milioane de euro despăgubiri pentru porcii eutanasiați din județele afectate de PPA.

Începutul

Tulcea are, mereu, ceva din aerul unei fete bătrâne: e urâțică și sentimentală. Uneori, mă doare sufletul, ca la-ngropăciunea amintirilor. Multe lucruri s-au dus, multă Dunăre a curs.

Și cel mai mult îmi lipsește strigătul gutural, adânc, șuierat, ca vorba răstită a unui bătrân astmatic, cu fața crestată de briciul sărat al mării – pescadorul care pleacă pe Dunăre, spre lume.

Îmi înghesui la repezeală nostalgia în stomac, o iau pe Isaccei, pe lângă faleză, cobor la stânga spre port, apoi mai departe, pe străduțe, până la malul Dunării, unde opresc oarecum spectaculos: e doar o frână mai înfundată, care-mi ridică praful alb, de piatră, direct în nas.

La bac, vreo patru mașini. De prima, stau rezemați trei bărbați. Vorbesc fără chef. Mă apropii, să întreb cât am de stat.

De vizavi, până la Ceatalchioi, faci vreo 14 kilometri, în avalul brațului Chilia – cum l-am învățat noi, la școală – uneori, aproape de el, alteori mai departe, după cum șerpuiește drumul. Iar asta, abia după ce traversezi Sf.Gheorghe, cu bacul.

Îl întreb pe cel mai în vârstă cum e mersul. Omul mă cântărește o secundă, și mă pasează ăluilalt, mai tânăr.

„Ia vezi cu băiatu” nostru, că el știe p-aici”, și-mi arată „băiatul”, din ochi.

„Unde mergi?”, zice el, fără să mă vadă

„La Ceatalchioi”, îi răspund.

„E bine, te-ai așezat cum trebuie”, spune, și-și mai îndeasă scobitoarea-ntre dinți. „Ai treabă p-acolo?!”.

Îi spun pe scurt ce caut și de ce. Ba mai mult, îl întreb direct ce părere are despre pesta porcină africană. Catadicsește să mă privească mai atent.

„Și-au bătut joc„, zice, și scuipă scobitoarea într-o parte. „S-au mișcat greu. Când au venit, au împușcat câțiva mistreți, din elicopter. Nu mulți, că i-a oprit”.

„De ce să-i oprească?”. Ridică din umăr.

„Ca să ne omoare nouă porcii, la grămadă, după aia”.

„Să fi fost vreo premeditare”, mă las provocat. Și el mă privește iar, cu privirea aia limpede. „Au răspândit virusul din elicopter…”

Și totuși, Ceatalchioi există

Bacul ajunge pe malul celălalt în două-trei minute. Cobor și o iau spre Ceatalchioi, prin Tudor Vladimirescu, pe drumul bătut cu piatra albă, care scrâșnește sub roți. Nu se poate merge repede, că-ți clănțănesc creieri-n cap. Printre sălcii, se vede oglinda apei. Câteva clipe, apoi se pierde în spatele pădurii. Pe urmă, iar, și iar întunericul verde.

Mergi, și tot mergi pe drumul ăla alb, care separă pădurea de un câmp nesfârșit, galben și verde. Mergi cu gândurile tale și te-ntrebi: „Cum să fi făcut un virus așa de mic, un drum atât de lung?!”.

La un colț, un pichet al Poliției de Frontieră. Peste Dunăre e Ucraina.

„De acolo au venit porcii mistreți. Iar ANSVSA-ul și ARBDD-ul au rămas mască”, mi se plânge primarul Ceatalchioiului,Tudor Cernega– în funcție de peste 10 ani – odată ajuns în biroul său.

„Aș sesiza iresponsabilitatea ANSVSA-ului și a ARBDD-ului. Sunt curios dacă cei care au oprit vânătoarea la mistreți au o notă de fundamentare, un studiu de impact. Ne trezim, așa, și oprim vânătoarea. Eu sunt primarul care a cerut reluarea vânătorii la mistreți, în intravilan, și pe proprietățile oamenilor, acolo unde sunt culturi distruse. Locul mistreților e în Deltă. După cum ați văzut, localitatea este foarte depopulată și mistreții și-au făcut culcușuri în grădinile oamenilor. Și șacalii ne atacă – pe noi și pe animalele: capre și mai știu eu ce”.

Primarul e supărat tare pe autoritățile administrative. „Localitatea este administrată de ARBDD, fondul de vânătoare aparține ocolului silvic, iar în teren zăceau cadavre de mistreți, de trei săptămâni. Mistreții au venit, după cum deja se știe foarte bine, din Ucraina”.

Cernega îmi povestește cum fostul viceprimar a văzut, într-o zi, un cârd de vreo 150 de mistreți traversând Dunărea, dinspre Ucraina. A doua zi, alt cârd, de peste 100 de animale. „Pe malul Ucrainei se trăgea cu automatul, ca la război. Mistreții au migrat pe malul nostru. Au stat câteva zile, vreo patru, după care au dispărut. Ori s-au dus înapoi, ori au plecat în Baltă, dar s-au dus. În urma lor au rămas numai hoituri„.

Primul focara apărut pe 10 iunie, spune primarul. „Atunci a venit un medic veterinar de la DSVSA și, împreună cu domnul viceprimar, am identificat cel puțin șase cadavre de porci mistreți. S-a confirmat existența virusului la toți șase. Când veneai de la Tulcea, puțea pădurea îngrozitor. Mă întreb, cei de la RNP n-au sesizat că au mortalități. Sau Fondul de vânătoare…”

În consecință, zile întregi, nimeni nu s-a sesizat. Și totuși, un pic de noroc, dacă se poate numi așa, a coborât tot de la bunul Dumnezeu. „Prima dată, m-a sesizat preotul: că i s-a-mbolnăvit un porc. A doua zi, că i s-a-mbolnăvit altul. L-a anunțat preotul pe domn” doctor, domn” doctor a luat la cunoștință, a luat mostră, a dus la analiză, și s-a confirmat focarul„.

Domn” primar a crezut, la-nceput, că-i făcătură, dar… „Am văzut că-i serioasă. Au fost patru focare, prima dată. Apoi au mai apărut șapte-opt, zece, până când am reușit să terminăm toți porcii. Și totuși, până în ziua de azi, nu s-a tras nici măcar un foc de armă ca să sperie mistreții. Șacalii și mistreții se plimbă, în continuare, în voie, prin sate”.

Ce-au făcut autoritățile? Cum au izolat zona? „Au făcut mai nimic. Au pus niște filtre. Stăteau inspectorii la filtru opt ore și plecau acasă. După ce plecau, putea trece cine voia și cine nu voia prin „filtru”, putea transporta orice în mașină, se putea duce oriunde. Iar când o colegă de-a mea, primăriță în altă comună, i-a cerut directorului DSVSA Tulcea să pună covoare dezinfectante pe drum, domnul Tuchilă i-a spus că nu știe legea. Că fiecare primar trebuie să-și facă treaba la el acasă, nu să i-o facă DSVSA-ul”.

Afară, în fața Primăriei, de pe un catarg, trosnește un steag al UE, bătut de vântul rece. Deși a rămas doar pe jumătate, face zgomot cât pentru tot cercul statelor comunitare. Cu pesta porcină africană nu te joci…

…Și nici cu oamenii

Oamenii din Ceatalchioi nici nu știu ce i-a lovit. Pe ulițe, printre câteva case semețe și altele dărăpănate, trei-patru păsări, vreo două mașini, câteva pisici, dar nici țipenie de om. Primarul a fugit să prindă bacul „de patru”, iar eu am rămas singur în mijlocul satului.

Drapelul se zbate, mai departe, tot mai „vocal”, plesnit de rafalele de vânt scăpate printre leagănele, toboganele și învârtitorile unui parc cochet și pustiu, din vecinătatea primăriei.

O iau la vale pe uliță, căutând un chip de om. După un pâlc de copaci, în loc de om, găsesc un tunel de verdeață, care se furișează spre malul Dunării. Apuc într-acolo, curios. Drumul, care se însoțește pe oarecare distanță cu un gard de trestii, izolând o gospodărie abandonată (o curte plină cu mere puse la pământ de vânt), se deschide, în stânga, într-un fel de poiană, străjuită, la câteva zeci de metri, de altă felie de pădure, coborând, laolaltă către brațul fluviului.

În față, Dunărea, mai „retrasă”, lasă la vedere un fel de plajă din pământ galben, modelat de mii de urme, împietrite în clisa deja întărită: urme de om, de pasări, de animale, poate ale sutelor de mistreți care au traversat brațul fluviului.

Mă străbate un soi de emoție, ca la o întâlnire neașteptată. „Deci, pe aici, e posibil să fi intrat pesta în țară, ascunsă în carnea de mistreț. Iar de mistreții, intrați „clandestin” și retrași ulterior printre smârcurile și copacii malului românesc, n-a interesat pe nimeni, zile-ntregi. Până au murit, până s-au împuțit, până ce virusul a fost transmis porcilor din gospodării și a ajuns în carnea lor, iar de acolo, în farfuriile sătenilor, care i-au tăiat în pripă, de teamă să nu-i piardă pe nimic.

După cum spunea primarul, cel puțin vreo trei-patru săptămâni au zăcut acolo mortăciunile. Cum s-ar spune, în total dezacord cu indicațiile raportului CE, acela care ne cerea atenție preventivă, și ochii pe mistreți, ca pe butelie. În urmă cu un an…

Cum s-a transformat „biosfera” în „biofura”

După ce s-au trezit cu echipele de asomatori în curte, după ce s-au speriat bine, după ce și-au plâns animalele omorâte, „împușcate” în frunte și îngropate într-un dig de pământ, ca să nu infesteze pânza freatică, oamenii s-au mai liniștit. Sunt și nu sunt mulțumiți de despăgubirile primite. Cei care le-au primit, pentru că mulți n-au primit, încă, nimic.

Mihaela Tănase:„Am avut șase porci pe care mi i-au sacrificat domnii de la DSV. O săptămână n-au făcut nimic, apoi de omorât, ni i-a omorât imediat. Adevărat că ni s-au dat despăgubiri, cam 650 de lei pe porc, la greutatea pe care au avut-o la sacrificare”. Sunt mulțumiți oamenii?! „Nu suntem chiar mulțumiți. Vă dați seama că, dacă îi creșteam până la Crăciun, aveau alt preț. Aveam, și noi, animalele noastre de care ne foloseam. Așa…”

Paul Nespascu:„S-a zvonit că boala a plecat de la porcii mistreți. Apoi au început să ne moară porcii prin curți. Și atunci a venit Direcția Sanitară și au luat toți porcii la rând. Fără analize, fără nimic, absolut. Cel mai rău lucru a fost modul în care s-a operat: se căra cu o volă, în cupă, porcii, de la un capăt al satului la altul, traversând pe drumul principal. Vă dați seama că o muscă era destul să facă toată treaba”. A avut porci? „Am avut un porc, s-au completat niște formulare… Văd că nici până în ziua de azi nu s-a dat nimic. Dumnezeu știe…”

Un sătean foarte supărat și soția sa, la poartă: „La radio spune că o să dea nu știu câți bani și nouă ne-a dat șase lei și 50. Și spune că or să dea între opt și 12 lei. Cine dă, bre, diferența aia de bani? Atât!”. Alo, o clipă! Cum de s-a răspândit atât de repede virusul? „Asta știu cei de la „RezervațiaBiofură„, din Tulcea. Nu-i „biosferă„, e „biofură„! Niște escroci care mănâncă bani degeaba! Pa!!”. Atât? „Atât”.

La-ntors „acasă”

La întoarcerea către bac, m-am oprit la polițistul de frontieră. „Fără video, fără audio, da?!”. Sigur că da. În afară de mistreți, au mai trecut ceva ucraineni cu barca, peste Dunăre, să ne aducă ceva cârnați, costițe, momițe, de porc ucrainean? „Exclus!”. Sigur? „Păi, noi avem camere coordonate pe malul apei, domnu”… De la Tulcea până la capăt, la vărsare. Se vede tot. Nu trece nici pasărea!„. Așa?!

Pesemne că ucrainenii au inventat mistrețul invizibil. Cel puțin.

Mă urc în mașină și plec îngândurat, spre „bacul de șase”, penultimul spre Tulcea. „În consecință, cum oare, un virus atât de mic, a făcut o cale atât de lungă?”

Și, când mă gândeam mai intens, gata-gata să bag sub roți o turmă de caprine și ovine – din câte am înțeles, următoarele pe lista rumegătoarelor mici, atinse de o viitoare molimă – aflate în marș forțat către bacul meu.

Așa… Deci voi ați cărat pe copite și în blană, așa mici cum îmi sunteți, pesta porcină africană, de unde au lăsat-o mistreții ucraineni!

DSVSA Tulcea a făcut totul…

Directorul DSVSA Tulcea, dr.Mitică Tuchilă, are versiunea sa. „Ajutorul din partea noastră, către primării, a fost necondiționat și sută la sută. Pot spune invers, dacă e să discutăm pe acest palier: la nivelul primăriilor trebuia să se înființeze, și s-a înființat cu greu, până la urmă, Unitatea Locală de Sprijin. Astfel, primăriile, prin ULS, trebuia să asigure, efectiv, logistica necesară și factorul uman care să ne ajute la uciderea porcilor, la ecarisarea teritoriului și să acorde sprijin echipelor care s-au deplasat în teritoriu. Au existat și primari care nu s-au implicat, primari pe care i-am găsit foarte greu, care nu au răspuns la telefon sau au răspuns foarte târziu. Cu toate acestea, echipele DSVSA Tulcea și-au făcut treaba. Am ucis porci afectați, bolnavi. Au fost îngropați în gropi făcute chiar de medicii veterinari, împreună cu jandarmii și militarii. În consecință, medicii au ajutat necondiționat.

Ca o concluzie, după aceste trei luni și jumătate, pot spune că lucrurile au decurs bine, echipele de care vorbeam au ecarisat și dezinfectat teritoriul de așa manieră încât PPA să nu difuzeze”.

Și totuși, PPA a difuzat în 10 județe din sud-estul României…

„Ca să argumentez cele de mai sus, vă pot spune că, în județul Tulcea, imediat cum a fost depistat acest virus, s-au înființat filtrele rutiere, care pot să spun că și-au făcut treaba (cele despre care primarul din Ceatalchioi spune că funcționau câte opt ore pe zi?). Astfel, noi considerăm că virusul nu a difuzat din județ pe căile rutiere. Nimeni nu poate spune că virusul a plecat din Tulcea către alt județ. El o fi plecat, dar pe alte căi, prin alți vectori – și mă refer aici la porcul sălbatic – dar și prin alți factori, mai puțin factorul uman și difuzarea lui pe căile rutiere”.

O dovadă în acest sens, susține directorul DSVSA Tulcea, este faptul că „în partea de nord-vest a județului, virusul a pătruns din Insula Mare a Brăilei, prin intermediul unui cetățean care a transmis virusul prin haine”.

Deci, tot haina îl face și pe porc…

Deși au acționat întocmai și la timp, așa cum scrie la manual, după cum susține directorul DSVSA, „în județul Tulcea, boala a evoluat în acest timp, în patru exploatații comerciale și o exploatație comercială de tip A, precum și în exploatații private”. Numărul porcilor uciși se ridică undeva în jurul a 100.000 de capete. „Pentru toate acestea au fost făcute fișe de evaluare în vederea despăgubirilor, până acum fiind plătite 297 de dosare. Urmăm cu dezinfecția a doua și a treia și vom continua cu plata despăgubirilor”, mai spune Mitică Tuchilă.

Acesta susține că nu a fost omorât niciun porc de la care să nu fi fost prelevate probe sau fără buletin de analize. Ori acolo unde nu s-a confirmat boala. „Vorbim despre animalele bolnave sau deja moarte… Dacă discutăm de uciderea preventivă, pentru a forma cordoanele de apărare a restului județului și a județelor limitrofe, într-adevăr, atunci nu s-a ucis în baza unui buletin de analiză. S-a mers pe ucidere preventivă. S-au ucis atât porci sănătoși, cât și porci afectați, în baza hotărârii CLCB de la momentul respectiv”.

Deci s-au ucis porci bolnavi, numai cu buletin de analiză și porci sănătoși cu ghiotura. Păi, chiar despre asta se plângeau oamenii, nu despre faptul că li s-au ucis porcii bolnavi, numai și numai după ce li s-au prelevat probe.

Până acum, pesta porcină africană ne-a costat 12 milioane de euro

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat marți, că până acum, despăgubirile pentru pesta porcină africană către fermieri se ridică la 12 milioane de euro.

„Până acum s-au plătit în jur de 12 milioane de euro, 54 de milioane de lei, dar aceste documente se fac în continuu, se fac cu mai mare ușurință la gospodării, pentru că ai terminat, dacă ai avut un porc-doi, ai făcut documentele respective. La societățile comerciale, până nu se încheie sacrificarea efectivelor în întregime, nu poți să faci documentația cuvenită”, a precizat ministrul.

El a explicat că, după identificarea focarelor, o echipă formată din reprezentanți ai prefecturii, Direcției Agricole, ai DSV-ului și ANVSA-ului se prezintă în gospodării, unde după sacrificarea porcilor, se întocmesc documentele pentru despăgubiri.

„Rog proprietarii să fie foarte atenți și să coopereze când ajunge această echipă acolo, inclusiv să se facă documentele, pentru că așa spune legea: în momentul în care ai făcut uciderea respectivă să întocmești documentele”, a spus ministrul Agriculturii.

Potrivit rapoartelor, în județul Ialomița s-au făcut cele mai multe plăți, în timp ce în Tulcea, este necesară întocmirea mai multor dosare de despăgubiri.

„Am văzut la Ialomița o treabă foarte ordonată, din 2.400 de gospodării care au fost afectate, 2.200 deja au primit banii, ceea ce înseamnă că acele comisii au lucrat operativ și pierderea aceasta de timp a fost eliminată în cazul acestui județ. O situație mai grea am văzut-o la Tulcea, încă sunt multe documente de făcut și trebuie să le facă, pentru a se respecta, pe de o parte, termenul legal și în același timp, să se onoreze drepturile pe care le au păgubașii”, a concluzionat ministrul Agriculturii.