Prima pagină » Știri » Valentin Popa, fostul ministru al Educației: LIMBA ROMÂNĂ este ÎN PERICOL în clasele minorităților naționale

Valentin Popa, fostul ministru al Educației: LIMBA ROMÂNĂ este ÎN PERICOL în clasele minorităților naționale

Valentin Popa, fostul ministru al Educației: LIMBA ROMÂNĂ este ÎN PERICOL în clasele minorităților naționale
Fostul ministru al Educației Valentin Popa susține că limba română este în pericol în clasele minorităților naționale, precizând că parlamentarii ar trebui să verifice situația înainte de a vota o ordonanță privind predarea limbii române în aceste școli.

„Am constatat-o cu urechile mele. Am fost în clasele respective, am adresat întrebări simple pentru copii. Am auzit un deputat spunând că le-am adresat întrebări pentru adulți. Mă întreb dacă salutul «la revedere» o fi pentru adulți, că n-au putut răspunde nici la salut. Din punctul meu de vedere, este îngrozitor ca după cinci-șase ani de limbă română, câte patru ori pe săptămână, să nu poți avea un mic dialog și să spui că acest sistem trebuie conservat mai departe”, a precizat fostul ministru al Educației Naționale, Valentin Popa, într-o conferință de presă privind activitatea pe care a avut-o la minister.

De asemenea, Popa a mai invitat parlamentarii care votează ordonanțe de urgență să meargă în școlile respective, pentru a verifica situația.

„Nu verifică chiar nimeni ce se întâmplă la aceste clase? Îi invit pe toți parlamentarii care vor trebui până la urmă să aprobe aceste ordonanțe de urgență ale Guvernului, înainte de a le aproba, să meargă în clasele respective și să vorbească cu elevii respectivi, să vadă care este nivelul de cunoaștere a limbii române. Și apoi să voteze, în cunoștință de cauză. (…) Nu înțelegeau (n.r. – elevii) ce le vorbeam, și nu am fost într-o clasă, dar în trei. Erau elevi de clasa a V-a și a VI-a”, a mai adăugat fostul ministru.

Întrebat dacă rămâne în PSD, Valentin Popa a spus: „Prea multe decizii odată de luat. Nu mă întrebați despre viitor”.

Valentin Popa a demisionat, săptămâna trecută, din funcția de ministru al Educației. Decizia lui Valentin Popa a venit după ce UDMR i-a reproșat că a introdus în ordonanța privind predarea limbii române în școlile cu predare în limbile minorităților o prevedere potrivit căreia orele de Limba și literatura Română sunt predate de profesori cu studii superioare de specialitate.

 „Nu sunt de acord cu solicitarea UDMR ca orele de Română la clasele cu predare în limbile minorităților naționale să fie desfășurate în limbile minorităților, de profesori de specialitate. UDMR dorește revenirea la starea anterioară, când aceste ore erau susținute – în afara normei de bază și plătite suplimentar – de către învățătorii de la clase care predau în limbile minorităților și care, astfel, primeau până la 20% în plus la salariu. După prânz, am anunțat-o pe doamna premier că demisionez”, a declarat Valentin Popa pentru Mediafax.

Decizia lui Valentin Popa vine după ce UDMR i-a reproșat că a introdus anumite modificări în ordonanța privind predarea limbii române în școlile cu predare în limbile minorităților. Ordonanța 9/2018 prevede că, în învățământul primar, la clasele cu predare în limbile minorităților naționale, orele de Limba și literatura Română prevăzute în planurile de învățământ sunt predate de profesori cu studii superioare de specialitate. Potrivit documentului, predarea limbii române în școlile minorităților erau susținute de învățătorii care nu aveau studii universitare de limba română.

Kelemen Hunor l-a acuzat pe ministrul Valentin Popa că a luat două decizii în ultimele trei săptămâni cu care UDMR nu a fost de acord, reclamând faptul că Uniunea nu a fost consultată.

Citește și