Legea Offshore provoacă TENSIUNI în Coaliția PSD-ALDE. Miza disputelor: 13,5 MILIARDE DE DOLARI

Legea Offshore provoacă TENSIUNI în Coaliția PSD-ALDE. Miza disputelor: 13,5 MILIARDE DE DOLARI
Publicat: 03/10/2018, 20:36
Actualizat: 25/03/2019, 21:22

Camera Deputaților a votat, în plenul de miercuri, cu 210 voturi „pentru” și o singură abținere, retrimiterea Legii Offshore la Comisii, cu termen de dezbatere o săptămână.Decizia a venit la solicitarea liderului UDMR, Kelemen Hunor, care a cerut amânarea votului pentru ca liderii politici să studieze mai bine cifrele și să ajungă la o soluție consensuală.

„Este un subiect extrem de sensibil. Au fost schimbări în ultimele două săptămâni și ar fi bine să înțelegem toate raționamentele, cifrele și poate ar fi bine să amânăm o săptămână votul pe acest proiect de lege și să ne adunăm toți liderii din Parlament și poate ajungem la o decizie consensuală. Solicităm retrimiterea la comisii pentru o săptămână”, a cerut Kelemen Hunor, la dezbaterile din plenul de miercuri al Camerei.

Ulterior, Hunor a discutat pe holurile Parlamentului cu președintele PSD Liviu Dragnea, cerându-i explicații în legătură cu Legea Offshore.

„Urmează discuții. M-a întrebat (Liviu Dragnea – n.r.) ce s-a întâmplat și i-am spus că vreau și eu argumente, vreau cifre, niște proiecții pe termen lung, pentru că nu se poate. Ieri la Senat a fost o variantă, astăzi este o altă variantă „, a declarat liderul UDMR.

Asociația companiilor petroliere implicate în proiectele de extracție a gezlor din Marea Neagră (ARCOMN) a trimis o scrisoare liderilor grupurilor parlamentare, înainte de votul final în plenul Camerei Deputaților, în care atrage atenția că stabilitatea fiscală este complet înlăturată în această variantă a legii, ceea ce face imposibilă luarea deciziilor finale de investiție.

Marți, comisiile reunite ale Camerei Deputaților au adoptat raportul privind Legea offshore, care stabilește modul de exploatare a gazelor din Marea Neagră, cu noi amendamente.

Dragnea: PSD își va susține poziția din Comisia de Industrii

Liviu Dragnea a anunțat miercuri că PSD va susține poziția din comisie.

„PSD a fost de acord să se reîntoarcă la comisie Legea Offshore. Se pare că nu se putea întruni o majoritate pentru a fi votată și dacă nu ar fi fost această majoritate, propunerea ar fi picat și ar fi rămas în vigoare forma din vară. PSD își va susține poziția din comisie. Există calcule și analize făcute de specialiști din finanțe. Cred că e nevoie ca toate discuțiile să fie transparente și transmise publicului larg, pentru ca orice român să știe ce efecte are legea, pozitive sau negative”, a declarat Liviu Dragnea.

Liderul PSD a refuzat să comenteze declarația deputatului ALDE Varujan Vosganian, care a cerut prezența Guvernului la dezbaterile din Comisia de Industrii.

„Eu nu-s comentatorul ALDE. Fiecare grup parlamentar a avut o poziție, pe care și-a susținut-o pe marginea acestei legi”, a punctat Dragnea.

Vosganian declarase marți, la dezbaterea din comisii a Legii Offshore, că parlamentarii ALDE nu vor vota amendamentele, pentru că nu există un punct de vedere al Guvernului și nici un impact bugetar, după care aceștia au părăsit ședința.

Președintele formațiunii, Călin Popescu Tăriceanu susține că deputații ALDE care fac parte din Comisia de industrii au fost „luați pe nepregătite cu o serie de modificări prezentate în ultimul moment”.

Președintele Comisiei de Industrii: Miza e de 13,5 miliarde de dolari

Președintele Comisiei de Industrii din Camera Deputaților, Iulian Iancu, a declarat miercuri, în plen, că miza modificările aduse legii offshore este de suma de 13,5 miliarde de dolari,dar investitorii nu doresc să plătească statului român nici măcar „un dolar în plus față de redevență”.

„Suntem chemați, parlamentarii, să fim solidari în fața celui mai important proiect din ultimii 30 de ani pentru România… Nu am vorbit cu investitorii? Am stat de vorbă cu investitorii din februarie până în iulie, săptămână de săptămână. Cu nici o variantă de a aduce un dolar în plus față de redevență nu au fost de acord. Doar redevența, atât. Atât să luăm din acest zăcământ, dar redevența care este înghețată pentru 30 de ani? Rămânem captivi acelui acord sau trebuie să aducem un plus statului român? Ce am cerut de ne-am speriat atât de tare?”, a întrebat în plenul Camerei Deputaților, social-democratul Iulian Iancu.

Potrivit președintelui Comisiei pentru Industrii, noul sistem de impozitare care s-ar dori introdus prin Legea Offshore este absolut obligatoriu.

„De ce să pleci, când ai confirmat zăcământul? Când ai confirmat 84 de miliarde? Când știi că valorează 70 de miliarde? Când ai dreptul să vinzi 50%? Când ai și dreptul să exporți? De ce să pleci? NU pleci, dar dacă prinzi un astfel de mediu, mai poți să scoți 13 miliarde de dolari. Asta este miza, 13,5 miliarde de dolari. Asta vrem?”, a declarat deputatul PSD.

ALDE vrea o hartă a concesiunilor

Liderul deputaților ALDE, Varujan Vosganian a cerut ca, la noile discuții din comisii, Guvernul să își asume amendamentele, iar ANRM să prezinte harta concesiunilor.

„Noi încredințăm investitorii că vom avea stabilitate fiscală și legislativă. Cum îi convingem? În primăvară, în Senat, am avut o versiune, în iulie în Camera Deputaților am avut altă versiune. În Senat, acum trei săptămâni, am avut o a treia versiune, iar acum, în Camera Deputaților, venim cu a patra versiune. Rog, până săptămâna viitoare, Guvernul să-și asume amendamentele. ANRM să ne prezinte exact harta concesiunilor să știm exact ce votăm… ALDE are șase foști și actuali miniștri ai Energiei, care sunt dispuși oricând să participe la această”, a menționat Vosganian.

Deputatul ALDE crede că interesul statului român trebuie definit.

„Trebuie să știm exact care sunt resursele pe care le avem de concesionat, care este ordinul lor de mărime, să știm în același timp care este nivelul investițiilor pe care le vom deduce în stimulentele de natură fiscală. Să știm, în același timp, unde se întâlnește interesul statului român cu interesul investitorilor”, a completat Vosganian.

Ministrul Finațelor Eugen Teodorovici a declarat miercuri, că va discuta cu colegii de la ALDE, pentru ca ulterior să fie stabilită o formă finală a Legii Offshore, care să aducă un câștig cât mai mare la bugetul de stat.

Consultant Deloitte: Doar patru companii din lume își permit să extragă gazul din Marea Neagră

Dan Bădin, partener coordonator al Departamentului Servicii fiscale și juridice din cadrul Deloitte România, a declarat miercuri, că există doar patru companii în lume care își permit investițiile necesare pentru a se extrage gazul din Marea Neagră, iar dacă taxele impuse vor fi prea ridicate, atunci acestea se vor orienta spre alte țări.

„La Legea Offshore, trebuie să se găsească acel compromis. Dacă va fi mai mult decât își permit companiile să investească, nu vor mai fi făcute acele investiții”, a precizat Bădin, în cadrul unei conferințe de presă.

„Nu contează neapărat rata de impozit, mai vorbim de stabilitate, predictibiltiate și infrastructură. Dacă vorbim de toate aceste elemente, investitorul respectiv trebuie să ia o decizie”, a detaliat Bădin.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Două țări și-au unit forțele comerciale și vor să cucerească Europa